Volumul creditelor acordate de Banca Comercială Carpatica (BCC) a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, cu 48,9%, până la 1,24 miliarde lei faţă de sfârşitul lui 2006, ceea ce a determinat creşterea cu 25% a activelor, până la 2,046 miliarde lei, a anunţat, ieri, banca.
Datoriile către clientelă (depozitele) BCC au ajuns, la sfârşitul lunii septembrie din 2007, la 1,626 miliarde lei, în creştere cu 40,53% faţă de finalul anului trecut.
Capitalul social era, la 30 septembrie 2007, de 162,688 milioane lei, cu 40,21% peste nivelul de la sfârşitul lunii decembrie din 2006, iar capitalurile proprii au sporit în acelaşi interval cu 26,35% la 200,79 milioane lei.
Banca Comercială Carpatica a obţinut un profit net de 6,525 milioane lei (1,94 milioane euro) în primele nouă luni ale acestui an, cu 59,39% mai mic decât în perioada similară a lui 2006, pe fondul extinderii teritoriale.
Beneficiul brut obţinut de BCC, între ianuarie şi septembrie, a fost de de 7,88 milioane lei, cu 55,53% mai mic decât cel din perioada similară din 2006, când se situa la aproape 17,73 milioane lei. În primele nouă luni din 2006, BCC a obţinut un profit net de 16,07 milioane lei (4,55 milioane euro).
"Extinderea reţelei în cursul anului 2007 a însemnat un efort investiţional intens, ale cărui beneficii constau în deservirea unui număr tot mai mare de clienţi, atât prin intermediul reţelei teritoriale de unităţi, cât şi prin internet banking. Reţeaua BCC numără în prezent 243 unităţi teritoriale (dintre care 26 în Bucureşti), 207 bancomate (ATM-uri) şi 34 de automate de schimb valutar, urmând ca până la sfârşitul anului să ajungă la 250 unităţi operaţionale", se arată în comunicatul BCC.
Banca Comercială Carpatica a continuat procesul dezvoltării grupului financiar Carpatica prin înfiinţarea, în acest an, a două noi societăţi: SC Carpatica Life - Broker de Pensii Private SRL, având ca obiect de activitate marketingul fondurilor de pensii private şi SAI Carpatica Asset Management SA, în curs de autorizare la CNVM, care va activa în domeniul administrării fondurilor de investiţii.