Producătorul de utilaje, echipamente pentru industria energetică şi protecţia mediului Comelf Bistriţa (CMF) a înregistrat, în primele nouă luni, o cifră de afaceri de 119,5 milioane lei (27,1 milioane euro), în creştere cu 10%, în timp ce profitul a coborât cu 23,8%, la 2,04 milioane lei.
În perioada similară a anului trecut, firma a avut afaceri de 108,68 milioane lei, iar profitul a fost de 2,68 milioane lei.
Veniturile totale au crescut cu 9,3%, la 123,5 milioane lei, iar cheltuielile totale cu 10,4%, la 120,9 milioane lei, potrivit rezultatelor globale transmise joi Bursei de Valori Bucureşti.
"Nivelul profitului a fost afectat, deoarece, în condiţiile existente de piaţă, a trebuit să crească ponderea produselor noi, în regim de unicat, cu exigenţe foarte mari în execuţie şi o structură defavorabilă, ceea ce a indus influenţe negative asupra rentabilităţii, întrucât la începutul fabricării unor astfel de produse productivitatea este mai mică, iar costurile sunt mai ridicate, fiind necesar un interval de timp, în funcţie de tip şi complexitate, până să ajungă la un nivel performant", se arată în raportul companiei.