RIB A TRECUT DE LA AMERICANI LA POLONEZI Se dezgheaţă piaţa tranzacţiilor cu bănci?

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 noiembrie 2013

Se dezgheaţă piaţa tranzacţiilor cu bănci?

Getin Holding a anunţat, ieri, că a semnat un acord preliminar cu acţionarii Romanian International Bank (RIB), în vederea achiziţionării integrale a instituţiei de credit.

"România este o piaţă promiţătoare, cu potenţial ridicat pentru dezvoltarea sectorului bancar", a declarat Rafal Juszczak, preşedintele Getin Holding, potrivit unui comunicat al grupului financiar polonez. Domnia sa a adăugat: "Ca grup, avem un model de afaceri testat, care este ideal pentru pieţele din Europa Centrală şi de Est. Vrem să repetăm acest succes în România. Obiectivul nostru este să construim o instituţie financiară solidă, care să creeze valoare pentru acţionari".

Finalizarea acordului de cumpărare este condiţionată de obţinerea aprobării din partea Băncii Naţionale a României (BNR), arată raportul Getin Holding.

Informaţii cu privire la tranzacţie au apărut în presă la sfârşitul lunii trecute.

Dacă vânzarea va avea loc, ar fi prima dintr-o serie mai lungă aşteptată în piaţa bancară din ţara noastră. Acţionarii mai multor instituţii de credit de dimensiune redusă încearcă de ceva timp să îşi înstrăineze participaţiile la acestea.

Nextebank, fosta MKB Romexterra Bank, deţinută de grupul maghiar MKB Bank, controlat de instituţia financiară germană Bayerische Landesbank, a fost aproape să fie vândută către administratorul de investiţii american "PineBridge Investments", cu care acţionarul ungar încheiase un acord în primăvara anului trecut. Tranzacţia a picat, însă, din cauza neacceptării, de către BNR, ca banca să fie deţinută de un grup investitiţional non-european.

În prezent, MKB Bank negociază vânzarea Nextebank cu administratorul de investiţii "Axxess Capital", care doreşte ca banca să absoarbă Patria Credit, instituţie financiară nebancară specializată în acordarea de microcredite, pe care o controlează, prin intermediul fondurilor Romanian American Enterprise Fund şi Balkan Accession Fund.

Fondul britanic de investiţii "AnaCap" şi-a manifestat de mai multe ori intenţia să preia Banca Comercială Carpatica (BCC), însă Ilie Carabulea, principalul acţionar al băncii, cu o deţinere de 41,29% din capitalul social, nu ar fi fost de acord cu preţul oferit, considerându-l prea mic. Între timp, se pare că BCC şi-ar fi schimbat strategia de îmbunătăţire a ratei de adecvare a capitalului, preşedintele său, Johan Gabriels, susţinând, în septembrie că banca nu este vânzare şi că, în schimb, caută un partener strategic, care să rămână în acţionariat cel puţin cinci ani. Intenţia "AnaCap" să fie prezentă în sistemul bancar din ţara noastră nu a dispărut după acest eşec, potrivit unor surse bancare, acestea declarând, în luna mai, că fondul ar avea în plan să preia Marfin Bank. O lună mai târziu, directorul general al băncii, Doros Ktorides, afirma că Marfin Bank ar urma să fie preluată de un investitor pe care nu l-a nominalizat cel mai rapid în două - trei luni şi cel mai târziu până la sfârşitul acestui an.

Grupul financiar portughez Millennium BCP a anunţat că intenţionează să vândă subsidiara din ţara noastră, Millennium Bank, măsura fiind inclusă în planul de restructurare agreat cu Comisia Europeană (CE).

Schimbări ale acţionariatului par să se întrevadă şi pentru instituţiile de credit cu capital majoritar grecesc prezente pe plan local, în condiţiile în care CE a băncilor elene să nu transfere fonduri către subsidiarele din regiune şi să îşi limiteze operaţiunile din Europa de Sud-Est. Potrivit presei din Grecia, o variantă avută în vedere ar consta în realizarea de schimburi de subsidiare, Piraeus urmând să preia Bancpost de la Eurobank, căreia să îi cedeze operaţiunile sale din Bulgaria şi Serbia.

Singura vânzare a unei bănci autohtone care a avut loc în acest an a fost cea a ATE Bank către Dorinel Umbrărescu. BNR a aprobat, luna trecută, echipa de conducere a băncii rezultată în urma tranzacţiei, echipă în fruntea căreia se află fostul prim-vicepreşedinte al Raiffeisen Bank România, cel care a fost "arhitectul" operaţiunii. Noua instituţie de credit ar urma să se numească Banca Română pentru Credit şi Investiţii.

RIB este o bancă universală care se adresează clienţilor persoane fizice şi întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), deservind peste 8.000 de conturi, potrivit comunicatului Getin Holding.

La sfârşitul primului semestru al acestui an, activele Romanian International Bank erau de 436,4 milioane lei (97,9 milioane euro), se precizează în anunţ.

Romanian International Bank a încheiat anul fiscal 2012 cu o pierdere de 10,89 milioane de lei (aproximativ 2,46 milioane euro), potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Insituţia de credit este deţinută de Daniel Roberts şi fosta soţie a acestuia, Florina Roberts, ambii cetăţeni americani.

Getin Holding deţine controlul asupra a trei bănci: Idea Bank, lider pe piaţa creditelor auto în Ucraina, Sombelbank din Belarus, concentrată pe împrumuturi de retail, şi Kubanbank din Rusia, ţară unde grupul mai deţine compania Carcade, prezentă pe piaţa leasingului, potrivit informaţiilor publicate pe pagina de internet a companiei.

În primul semestru, Getin Holding a obţinut, conform datelor publicate pe site-ul companiei, un profit net de circa 27,8 milioane euro din operaţiuni continue, în scădere de la 124,18 milioane euro, în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Grupul financiar este controlat de omul de afaceri Leszek Czarneck, care ocupă poziţia a patra în clasamentul miliardarilor din Polonia, potrivit Forbes, şi care deţine 55,8% din capitalul social.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb