ROBOR omnia vincit

Prin zorii târzii ai tinerei noastre democraţii, în primul cincinal post decembrist, când capitalismul sălbatic nu mai umbla de-a bu­şi­lea, ci zburda deja destul de energic prin coclaurii economiei de piaţă, de-a lungul laturii stradale a Hanului lui Manuc stăteau grupaţi, bruneţi şi dezinvolţi, artizanii independenţi ai cursului de schimb.

Mi-amintesc, ca şi când mi s-ar fi arătat ieri, ritualul comercial împlinit de un cetăţean mare la trup şi alert cuvântător, genul care i-a inspirat lui Lombrozo teoria cazierului judiciar prezent şi viitor detaliat înscris în forme şi relieful epidermei.

"Cumpăr dolari. Opt sute de lei!" Oferta era fabuloasă, moneda americană, hipertrofiată de înţeleptele politici monetare ale vremii, era ea lăbărţată, dar nu într-atât. Se opreşte un ins. "Opt sute?" "Opt!" Stă să scormoneas­că prin coperta de vinilin a buletinului şi scoate bancnota ordonat împăturită.

"Opt sute e tare bine", mă bag şi eu în seamă, trecător lefter. "Dar de vândut cu cât vinzi?" "Cu opt sute", zice ţiganul, aruncându-mi o privire ce se voia sinceră.

Cu opt sute lua, cu opt sute dădea. Nu făcea schimb pentru profit, ci doar aşa, în folosul comunităţii...

În locul muşteriului cu suta din buletin, aş fi rupt-o la fugă, încercând să interpun cel puţin câteva leghe între mine şi eroul civilizator pe tărâm valutar, la auzul unei asemenea parităţi a ratei de vânzare şi cumpărare.

Cetăţeanul în chestiune a rămas senin, contemplând numărătoarea biletelor domestice de către iozefiniul conjunctural. Mai apoi, după câteva minute, rămas singur pe trotuar, avea să contemple la fel de atent, cu oarecare nedumerire, ce-i drept, decupajele rectangulare din "Româ­nia liberă" făcute sandwich între două bancnote de 500 de lei de pe care Brâncuşi îşi umfla uşor abuzat, şi el, obrajii filigranaţi.

Ca să cumperi cu 800 şi să vinzi cu aceeaşi sumă, şi să mai şi faci profit, e nevoie de o schemă ingenioasă.

În 2001-2002, la Beirut, am întâlnit o situaţie asemănătoare, mai puţin în ceea ce priveşte teancul de ziare sau omologul său simetric, birlicul.

Pe tot teritoriul libanez, dolarul se vindea cu 1500 de lire şi se putea cumpăra la exact acelaşi preţ. Comisionul de schimb era suportat de Stat. Republica Libaneză, o îngustă fâşie de plajă presărată cu nenumărate oportunităţi de afaceri, luată în arendă de Rafik Hariri, venit cu sacoşe de bani din sudul saudit al arealului arab, circula orice monedă ce putea fi recunoscută, schimba orice valută, oricât de exotică, la cel mai bun curs posibil, fără să strige asta pe un trotuar prăfuit şi fără să o ia la sănătoasa odată schimbul efectuat.

Hariri a fost un fel de Ioan Stoica, un fel de alchimist al tranziţiei. A plecat din Sayda cu o geantă în spate, să se facă expert şi consilier de regi, emiri şi şeici. S-a întors în Liban cu multe miliarde. Acuma, sau salariul de consilier a fost foarte mare, sau a delapidat de la înfăşuraţii consiliaţi, sau cineva i-a dat numitele miliarde ca să creeze un echilibru valutar în beneficiul unor entităţi misterioase. Mossad-ul şi Mukhabaratul au fost la fel de nedumerite aşa că, fie unul, fie celălalt, fie amândouă împreună, l-au trecut pe Hariri, exploziv, în eternitate.

Hariri a fost şi la Bucureşti. L-a primit Adrian Năstase. Năstase n-a înţeles nici el mare lucru de la libanez, aşa că s-a mulţumit să-şi numere ouăle, să rostuiască termopane ilicite, să se împuşte în guşă şi să meargă la puşcărie.

Emirii şi şeicii români n-au trebuit să-şi bată capul cu cursul. L-au avut pe Isărescu, şi l-au trecut de la unii la alţii, peste legislaturi, ideologii şi orientări politice.

Pe vremea regimului de tristă amintire, la Institutul de Economie Mondială, Isărescu studia valutele în laborator. Printre vivisecţii de tipărituri cu preşedinţi şi regine, se năşteau planuri inutile la acel moment.

Dolarul lui Ceauşescu era 21 de lei. Nu puteai să-l cumperi sau să-l vinzi, n-aveai voie să te raportezi la el şi nici măcar să-l pomeneşti, aşa că nu conta, el trăia într-un univers paralel cu leul-tramvai care rămânea neschimbat şi valora cât decreta Partidul.

După Revoluţie, Isărescu a putut să se joace cu cursu-n ţărână, nestingherit, în bătătura care i-a fost concesionată viager.

Şi nu s-a mulţumit cu unul, s-a jucat multă vreme cu două, unul oficial, la 21 sau 35 de lei la dolar, şi unul întunecat, la 100 sau 200 de lei paraiul.

De treizeci de ani Banca Naţională influenţează cursul. Pe faţă, mai întâi, mai pe-ascuns, mai apoi iar, şi mai târziu, atât de discret că s-a simţit obligată să nege, să dezmintă că ar putea săvârşi ceva atât de ruşinos.

Statul, după ce i-a ţinut mai întâi isonul, apoi umbrela, a ajuns astăzi să-I reproşeze că nu o face, când n-o face, ba, uneori, chiar şi atunci când o face.

Acum, pricina de sfadă pe teren bancar e Robor-ul şi acuza că Banca, o bancă sau nişte bănci îl manipulează.

Ce e Roborul? Mă văd nevoit să explic căci, aşa cum îmi pare că reiese din doctele dezbateri şi confruntări de opinie dintre marii finanţişti ai ţării, am senzaţia că nimeni nu ştie.

Conform Wikipedia în limba româ­nă, "ROBOR - Romanian Interbank Offer Rate - reprezintă rata medie a dobânzii la care se împrumută între ele instituţiile bancare din România în moneda naţională. Acest indicator este stabilit de către BNR pe baza informaţiilor furnizate de primele 10 bănci cele mai active pe piaţă".

Deci, este o cifră care reiese obiectiv dintr-un calcul aritmetic. Numai că o stabileşte Banca Naţională...

Ce este rata dobânzii de politică monetară?

Este rata dobânzii utilizate pentru principalele operaţiuni de piaţă monetară ale BNR. Actualmente, acestea sunt operaţiunile repo pe termen de o săptămână, derulate prin licitaţie la rată fixă de dobândă.

Ratele dobânzilor aferente facilităţilor permanente acordate de către BNR (depozit/credit) formează un coridor simetric în raport cu rata dobânzii de politică monetară.

Aşadar, BNR controlează cursul, dobânda de politică monetară şi stabileşte valoarea ROBOR în baza informaţiei furnizate de cele mai active zece bănci. Nu cele mai mari, ci cele mai active la un moment dat. Ce înseamnă "cele mai active"? Activitatea sprijinită de BNR cu un efort financiar discret se pune?

De ce n-am putea spune că Isărescu se joacă şi cu Roboru' dacă vrea?

Cât de tare influenţează valoarea ROBOR de azi, anunţată ca un cataclism de media, contractele în derulare? Şi la ce valori intră în calcul în ofertele de produse bancare?

Dar dacă ROBOR îi rupe pe româ­nii îndatoraţi în lei domestici, cum infuenţează EURIBOR ratele românilor datori în euroi sălbatici? Pe EURIBOR de ce nu stă presa cu ochii? Păi n-are nevoie, acolo are cursul. Numai gândul că euro a crescut cu câţiva cenţi face cât trei euriboare, nimeni nu stă să mai calculeze că pierderea e cât un pachet de ţigări la o rată, panica e garantată din principiu.

Antagonismul ideatic a adus geniile financiare carpatine, murdocii şi rotşilzii dâmboviţeni şi teleormăneni, în poziţia de a cere desfiinţarea ROBOR.

Se poate fără ROBOR?

De ce nu s-ar putea? Indicele nu e dintotdeauna pe plai mioritic, nu vine de la Burebista. Datează din 2005, de la denomizare.

Înainte se chema BUBOR, nume caragialesc. Acum, BUBOR îi zice la unguri, ca dovadă că n-au fost ei primii niciodată şi se iau mereu după noi...

Mai înainte de Bubor, nu se chema nicicum.

Dar, presupun, chiar şi pe vremea Medicilor, în lumea bancherilor florentini, genovezi şi romani, chiar şi pe vremea fenicienilor sau a lydienilor, inventatorii banilor, a existat o dobândă interbancară stabilită pe criterii mai mult sau mai puţin obiective, că doar nu se împrumutau zarafii între ei la preţul la care îi împrumutau pe ceilalţi.

Cum ar funcţiona un credit fără ROBOR?

Cu dobândă fixă. Cu o marjă arbitrară. Sau, ca-n anii inflaţiei galopante de după '89, la nişte rate aberante, supradimensionate, acoperitoare. Vă aduceţi aminte, au existat dobânzi la depozite de 180%... Şi nimeni n-a murit, nicio bancă n-a crăpat fără ajutor din interior, economia, cumva, a mers înainte.

Dăncilă zice că o să trecem la euro în 2024. Noi vrem, dacă vor şi ei, dacă o mai exista euro, asta vom vedea. Oricum, pun mâna-n foc că obsesia românească a valutei mai prielnice va face să existe mereu babe mioritice care să ceară lire sterline chirie pe garsonieră, samsari care să vândă maşini în dolari canadieni sau oferte de credite în dinari iordanieni. Asta-i România, cu asta defilăm.

Deocamdată, Ministrul de Finanţe a adus vorba interzicerii vânzării de case sau maşini în euro sau raportat la acesta.

Dar de facturile operatorilor de telefonie, de energie, de servicii prestate de marile corporaţii n-a zis nimic.

Cine ştie, poate că vine vremea cînd o valută se va vinde cu 800 şi se va cumpăra tot cu 800, ca la Hanul lui Manuc în '92-'93, când leul va să fie stabil ca o stâncă, chiar de-ar trebui Vâlcov să consilieze niscai şeici şi să le mulgă cămilele prin Sharjah sau Ras al Khaima pentru asta.

Poate că putem să trăim fără indicatori, constante, indici şi rate.

Dar de ce să încercăm din prima să renunţăm la ROBOR? Poate avem alte opţiuni prioritare, alte chestii de care ne-am putea lipsi mai degrabă...

Poate că putem trăi şi fără Isărescu.

Deşi... pe vremea lui Gherghina ne amuzam că nimeni altcineva nu mai ştie să facă Bugetul. Iar acum, fără Gherghina, constatăm că aşa e.

Dar s-ar putea, totuşi, să putem trăi fără Isărescu.

Fără Vâlcov, Teodorovici, Olguţa şi Dăncilă putem sigur.