ROGOZIN CIOCNEŞTE PAHARUL LUI BĂSESCU Cine are lesa mai lungă?

A.A.
Ziarul BURSA #Politică / 13 mai 2014

Cine are lesa mai lungă?

Analist: Rogozin, folosit de Putin ca să testeze limitele Occidentului

Schimbul de replici dintre preşedintele Traian Băsescu şi vicepremierul rus Dmitri Rogozin este posibil să conteze drept un duel verbal pentru prospectarea situaţiei legată de escaladarea conflictului din Ucraina către zone precum Transnistria.

Cei doi şi-au transmis replici provocatoare, ambii insinuând că celălalt ar fi vorbit sub influenţa alcoolului.

După ce Dmitri Rogozin a acuzat România că nu i-a permis avionului său, la solicitarea Statelor Unite, să se întoarcă la Moscova prin spaţiul aerian românesc, în drum dinspre regiunea separatistă moldoveană Transnistria şi a precizat că "data viitoare" va zbura la bordul unui Tu-160 (bombardier strategic de tip), preşedintele român a declarat că trebuie aflat mai întâi câtă vodcă a consumat Rogozin.

Ca răspuns, vicepremierul rus a scris luni pe Twitter: "Mă întreb câte pahare a golit Băsescu pentru a prinde curaj să închidă spaţiul aerian pentru avionul nostru".

Atât Traian Băsescu, cât şi Dmitri Rogozin sunt cunoscuţi pentru declaraţiile scandaloase pe care, uneori, aceştia le fac. De fapt, aşa au şi câştigat în faimă.

Oare câtă libertate îi dă Occidentul lui Traian Băsescu să se manifeste? Şi câtă îi dă Vladimir Putin lui Rogozin?

Dmitri Rogozin este un "şoim" binecunoscut plasat de către Vladimir Putin într-o poziţie ridicată în legătură cu industria de armament, fiind folosit ca o cutie de rezonanţă pentru a testa limitele părţii adverse, ne-a spus un analist politic după seria de declaraţii provocatoare la adresa României, făcute de vicepremierul rus, pe Twitter, în weekend.

Într-un mesaj postat sâmbătă seara, pe contul său oficial de Twitter, Rogozin a mai afirmat: "Da, domnilor români, vă vom explica în curând totul, cine sunteţi şi ce credem despre voi".

Analistul citat a comentat: "Rogozin are «calităţile» necesare - bont, fără nuanţe, extremist naţionalist şi adept al «supremaţiei ruse». Evident, el este o marionetă, iar sforile sunt în mâinile lui Putin.

În cazul de faţă, ideea ruşilor este de a testa limitele de răbdare ale Occidentului la extinderea Rusiei spre vest, consideră analistul, adăugând că Transnistria ar fi cea de-a doua poziţie avansată în Vest, împreună cu Kaliningrad (fostul Könisberg prusac). Cu alte cuvinte, ruşii apelează la o tactică frecvent utilizată de paşi mici şi "fait accompli", mai spune sursa citată: "Occidentul nu va reacţiona la paşii mici (pentru o multitudine de motive). Dar momentul va veni (probabil, mai devreme decât mai târziu), în funcţie de curajul lui Putin, de ceea ce spune analiza sa cu privire la argumentele pro şi contra".

În opinia analistului, Putin este încă în etapa în care vrea să fie acceptat ca un partener egal cu SUA, Occidentul în general: "El crede că Rusia va fi acceptată numai în cazul în care este puternică şi deţine echilibrul de forţe (în prezent în Europa, mai târziu în Asia). Pericolul este că el ar putea să fie pregătit să se contreze cu Occidentul, ceea ce nu ştim încă. Pericolul care se prefigurează în viitor este că el ar putea să nu mai fie interesat de parteneriatul cu Occidentul. El s-ar putea să creadă că vigoarea Vestului/a SUA este terminată şi a venit timpul pentru o injecţie de forţă şi de concentrare. Aici este rolul Rusiei. El gândeşte la nivel global. Este «mesianismul» rus în acţiune. Din punct de vedere istoric, Rusia a considerat întotdeauna că are o misiune la nivel global între popoarele lumii".

Sursa citată precizează că Occidentul încearcă să împace partea adversă, însă acum este mult mai puţin coeziv decât înainte, decât ar fi necesar, şi, pe deasupra, este lipsit de leadership.

Potrivit analistului, un scenariu probabil ar fi un nou Război Rece, distrugerea reciprocă fiind un factor de descurajare puternic, în condiţiile în care Occidentul este mult mai slab şi Rusia mult mai puternică decât înainte.

Băsescu: Rogozin e nebunul regelui, vrea să enerveze

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Dmitri Rogozon este "nebunul regelui", care "vrea să enerveze", menţionând că "unui clown de teapa lui îi răspunzi ca atare" şi că atunci când din partea Rusiei va fi un comunicat elevat, răspunsul României va fi un răspuns elevat.

El a precizat că nu se ştie dacă interdicţia survolului spaţiului aerian al UE intră în pachetul unu şi doi de sancţiuni împotriva Rusiei.

"Este clar că nu am fost foarte pregătiţi, la nivelul Uniunii Europene, nu al României, pentru o astfel de întâmplare care nu a avut loc până acum", a spus Băsescu.

Preşedintele a mai spus că Rogozin a jignit românii, iar el, ca şef de stat, nu a răspuns oficial, pentru că nu este vorba despre un comunicat elevat. "Când va fi un comunicat elevat, răspunsul va fi un răspuns elevat", a spus Băsescu, menţionând că "Rogozin scrie mult, are mintea odihnită, nu are ce face".

Rogozin i-a răspuns şi lui Victor Ponta

Declaraţiile lui Dmitri Rogozin de pe Twitter şi Facebook l-au vizat şi pe premierul Victor Ponta.

"Atrag atenţia Ministerului rus al Afacerilor Externe asupra declaraţiei acestui politician român", scrie Rogozin pe contul său de Twitter, trimiţând la o declaraţie a premierului român Victor Ponta.

Mesajul apare atât pe contul de limba engleză, cât şi pe cel de limba rusă, unde este urmat de o ironie la adresa premierului român, permisă de un joc de cuvinte în limba rusă: "Ponţii cei duri şi poantele ...", potrivit Mediafax.

Premierul român a declarat că vicepremierul rus Dmitri Rogozin are un rol provocator şi este un personaj politic care nu are ce căuta în România, dar declaraţiile sale impuneau o întâlnire a autorităţilor române cu preşedintele Traian Băsescu.

El a declarat, la un post TV, că, în lipsa preşedintelui, aflat "în plimbare" cu Elena Udrea la Arad, a gestionat personal situaţia la nivelul ministerelor, conform angajamentelor NATO şi UE ale României, interzicând inclusiv trecerea vicepremierului rus prin spaţiul aerian românesc, întrebându-se însă de ce mai are atunci România un preşedinte dacă este nevoie ca el, ca premier, să îşi asume responsabilităţile de comandant suprem.

"În mod normal, într-o situaţie de acest gen, când vicepremierul Rusiei provoacă România, ar fi trebuit să avem o întâlnire cu preşedintele ţării, comandantul suprem, care era însă cu Udrea, se plimbau prin Arad. Eu am gestionat la nivelul Ministerului de Externe şi al celorlalte ministere exact cum trebuia să procedăm, şi anume respectând angajamentele pe care România le are (...) Am acţionat eu ca şi comandant suprem, dacă el era ocupat cu altceva. Lucrurile puteau degenera, puteam să cerem avioanelor de vânătoare româneşti să ia o decizie. O să iau eu acele decizii când va fi cazul, dar atunci de ce mai avem preşedinte în România?", a spus Ponta.

Deputat rus: "Moscova va riposta faţă de statele care îşi închid spaţiul aerian"

Orice stat care adoptă măsuri ostile faţă de Rusia, în special închiderea spaţiului său aerian pentru avioanele ruseşti, trebuie să ştie că poate face obiectul unei riposte, a declarat luni Aleksei Puşkov, şeful comisiei pentru Afaceri Internaţionale a Dumei, pentru RIA Novosti.

"Orice stat care realizează acţiuni ostile faţă de Rusia trebuie să fie conştient că va putea face obiectul unei riposte de aceeaşi natură. Adică dacă noi avem impresia că Rusia suferă în prezent presiuni, în special prin interdicţia zborurilor avioanelor guvernamentale, este timpul să arătăm că suntem capabili să ripostăm", a declarat Puşkov pentru agenţia rusă.

Joseph Biden vizitează România şi Cipru în 20-23 mai

Vicepreşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, va efectua vizite în România şi în Republica Cipru în perioada 20-23 mai, pentru a discuta în principal despre criza din Ucraina, anunţă Casa Albă, citată de AFP.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că i-a făcut o invitaţie vicepreşedintelui SUA pentru a veni în România, precizând că va veni şi şeful Pentagonului, dar nu a dorit să spună când va fi această vizită, pentru că s-a decis ca anunţul să se facă simultan cu Casa Albă. "Eu am făcut o invitaţie vicepreşedintelui Biden să vină în România, a dat o dată, dar am decis să dăm simultan comunicatele legate de această vizită", a spus şeful statului. Traian Băsescu nu a dorit să spună când va avea loc această vizită, precizând că "este o chestiune de securitate", dar a precizat că va veni şi şeful Pentagonului.

Potrivit şefului statului, reprezentanţii Statelor Unite ale Americii doresc să îşi facă obligaţiile de parteneri strategici faţă de România.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. acest gen de comentarii imi plac. idei, nu dor stiri, fapte.

    asa ceva, din pacate, nu mai are presa azi!.inteligenta si munca. succes bursa! 

    acest gen de comentarii imi plac. idei, nu dor stiri, fapte.

    asa ceva, din pacate, nu mai are presa azi!.inteligenta si munca. succes bursa! 

    exact, iti spune si ce se va intampla,nu doar ce s-a intamplat.

    rusia aflata in fata amenintarii demografice si a dependentei de exporturi d materii prime ,asteptat de china la cotitura incearca sa se adune,umflandu si muschii in europa.acest lucru va provoca o reactie europeana politica de integrare militara si o reactie militara nato de crestere a bugetelor,diferenta de bugete e atat de mare incat rusia va ajunge repede sa gafaie.ceea ce nu speram ( sa fim integrati militar serios) reuseste rusia .ne ridica mingea la fileu.depinde de politicienii nostri sa reuseasca sa utilizeze acest lucru.a nu uita ca clasa politica balcanica e infiltrata de kgb!!!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb