România are şansa istorică, la fel ca în urmă cu 115 ani în domeniul gazelor naturale, de a se plasa în topul ţărilor europene prin dezvoltarea Gazelor Viitorului

Gazul natural este o sursă importantă de energie, cu utilizare pe scară largă în sectoarele electricităţii, industriei şi sectorul rezidenţial. Arderea gazelor naturale are ca rezultat emisii scăzute în comparaţie cu arderea altor surse de combustibili fosili (cărbune şi produse petroliere). Funcţionarea pe bază de gaze naturale a centralelor electrice, servesc ca o sursă de capacitate de energie electrică fermă, care poate fi deosebit de importantă pe măsură ce ţările fac tranziţia pentru a utiliza niveluri mai ridicate de surse regenerabile de energie electrică. Comerţul cu gaze naturale este un contributor cheie la PIB în mai multe economii exportatoare, de exemplu, contribuind la 12 % din PIB în Qatar şi 6% din PIB în Rusia şi a fost important pentru satisfacerea cererii de energie în multe ţări importatoare, în special în Asia şi Europa. Cu toate acestea, dependenţa de importurile de gaze naturale, în special de importurile de gaze din conducte, prezintă riscuri de securitate energetică pentru ţările importatoare deoarece comerţul cu gaze prin conducte presupune o sursă şi o destinaţie fixă. Evenimentele geopolitice recente au evidenţiat riscurile de securitate energetică în Europa, care depinde în mare măsură de importurile de gaze naturale prin conducte. Dorinţa de a reduce dependenţa de import a dus la creşterea preţurilor la gaze şi îngrijorări cu privire la satisfacerea cererii de energie în Europa în anul 2021.

Mărfurile energetice precum petrolul şi cărbunele, care pot fi expediate cu uşurinţă, sunt mai uşor comercializate la nivel global, în timp ce mărfurile precum electricitatea, care necesită o reţea de linii de transport, au comerţ mult mai localizat. Gazul natural cade la mijloc. Din punct de vedere istoric, majoritatea comerţului cu gaze naturale a avut loc prin reţele de conducte, care sunt limitate fizic la scară regională. Cu toate acestea, comerţul cu gaze naturale lichefiate (GNL), care este mai întâi răcit pentru a fi adus în formă lichidă pentru transport şi apoi regazeificat la destinaţie, a crescut rapid. Exporturile de GNL s-au triplat din 2000 şi au reprezentat puţin peste jumătate din comerţul internaţional de gaze în 2021. Infrastructura emergentă de GNL, cum ar fi unităţile plutitoare de stocare şi regazificare, oferă un potenţial suplimentar pentru ca GNL să fie furnizat în mai multe regiuni la nivel global, dincolo de acele regiuni cu terminale de gaze pe uscat. Capacitatea de comerţ cu gaze naturale va creşte în continuare în următoarele decenii; Infrastructura comercială cu gaze în construcţie şi propusă corespunde unei creşteri de 85% şi 28% a capacităţii terminalelor GNL (lichefiere, stocare şi regazificare) şi respectiv a conductelor. Comerţul cu gaze naturale este unic în rândul mărfurilor energetice prin faptul că cele două mijloace dominante de comerţul are caracteristici fizice şi de piaţă foarte diferite şi, ca urmare, au aşteptări de creştere viitoare diferite.

Mai mulţi factori ar putea afecta evoluţia viitoare a comerţului cu gaze naturale. În ceea ce priveşte oferta, creşterea disponibilităţii resurselor ar putea schimba tiparele regionale de producţie, comerţ şi consum. De exemplu, în Statele Unite, revoluţia gazelor de şist a permis SUA să treacă de la a fi un importator net de GNL la un exportator net major de GNL. Pe partea cererii, comerţul redus şi cererile de servicii de transport din cauza COVID- 19 pandemia a redus temporar cererea de gaze. Tranziţiile regionale către o economie cu emisii scăzute de carbon şi disponibilitatea tehnologiilor de energie regenerabilă şi de stocare a energiei electrice ar putea, de asemenea, să scadă cererea de gaze naturale. Pe de altă parte, regiunile care trec de la combustibilii cu emisii mai mari, cum ar fi cărbunele, ar putea avea cereri mai mari de gaze naturale în termen scurt. Factori legaţi de comerţ, cum ar fi disponibilitatea şi costul diferitelor infrastructuri comerciale sau bariere geopolitice în calea comerţului, ar putea afecta traiectoria producţiei generale, a consumului şi a comerţului de gaze naturale, precum şi creşterea relativă a GNL faţă de gazul din conducte comercializat în diferite regiuni. Prin urmare, este important să se ia în considerare interacţiunile dintre factorii multipli care afectează comerţul cu gaze naturale, precum şi evoluţia sectorului comerţului cu gaze naturale în contextul altor sectoare ale sistemului energetic şi al economiei.

Gazele naturale vor juca un rol important în următorii minim 15 de ani în mixul energetic al Europei, dar el trebuie transpus în mijlocul Gazelor Viitorului, într-un complex de gaze care să reducă impactul asupra schimbărilor climatice. Gazele Viitorului sau Gazul Verde este un concept care presupune folosirea gazelor naturale în amestec cu biometanul (obţinut din resturile menajere, agricole, industriale etc.), cu hidrogenul energetic (produs ca rezultat al extraproducţiei de resurse regenerabile) şi reducerea emisiilor de CO2 (captarea, transportul, utilizarea şi stocarea carbonului).

Practic dacă la nivel mondial în ultimii 30 de ani emisiile de de CO2 au crescut continuu la nivel mondial, la nivel European aceasta a scăzut în toate sectoarele mai puţin în transporturi.

România are media consumului de emisii de CO2 per persoană al şaptelea cel mai mic din Europa, mai mică decât media modială cu 20% şi cu 58% faţă de media europeană. Această situaţie, conjuncturală datorată închiderii industriei româneşti în ultimii 34 de ani, dar mai ales a sărăciei energetice în care trăieşte cca 40% din populaţia României.

Astfel, România are şansa istorică, la fel ca în urmă cu 115 ani în domeniul gazelor naturale, de a se plasa în topul ţărilor europene şi mondiale de Cea mai verde ţară, prin dezvoltarea Gazelor Viitorului, a Gazelor Verzi. La fel ca şi în urmă cu 115 ani când întâmplător s-au descoperit gazele naturale pe teritoriul actual al României, astăzi România se găseşte în situaţia în care are cu doar 10% emisii de CO2 mai multe decât ţara europeană cu cele mai mici emisii de CO2 pe persoană. Aşa cum în urmă cu 100 de ani - a existat un vizionar - Constantin Ioan Motaş - cel care a lansat ideea de a gazeifica România anul 1919, a existat un Guvern - Guvernul I.C. Brătianu - care a sprijinit şi promovat dezvoltarea României, ca ţară a în care să se utilizeze gazele naturale, în premieră Europeană, şi au existat investitori care au fost lăsaţi să desăvârşească această operă - astăzi avem nevoie de un Guvern şi Investitori, care să facă aceleaşi lucruri cu Gazele Verzi.