România, inclusă oficial în Programul Visa Waiver

A.D.
Miscellanea / 8 ianuarie

Sursa foto:Andrei Muraru/Facebook

Sursa foto:Andrei Muraru/Facebook

România va fi inclusă oficial în Programul Visa Waiver, în cadrul unui eveniment organizat vineri la Washington, D.C., informează news.ro. Ambasadorul Andrei Muraru a subliniat că această decizie consolidează parteneriatul strategic cu SUA şi va facilita călătoriile românilor, impulsionând comerţul, investiţiile, turismul şi contactele directe.

Ambasada României în SUA a anunţat că Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas, şi ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, se vor întâlni vineri la sediul Departamentului pentru Securitate Internă din Washington, D.C., pentru a oficializa aderarea României la programul american de scutire de vize.

Vineri, la sediul Departamentului pentru Securitate Internă din Washington, D.C., reprezentantul guvernului american, Alejandro Mayorkas, îl va informa oficial pe ambasadorul României, Andrei Muraru, despre decizia SUA de a admite România în programul Visa Waiver (VWP). Evenimentul va include detalii tehnice şi data activării regimului de călătorie fără viză pentru cetăţenii români, precum şi o trecere în revistă a eforturilor comune pentru aderare şi a cerinţelor de cooperare continuă privind securitatea şi schimbul de informaţii.

Participanţii includ oficiali americani din Departamentele pentru Securitate Internă şi de Stat, alături de reprezentanţi ai Ambasadei României. Ambasadorul Andrei Muraru a subliniat că această decizie este rezultatul unor eforturi îndelungate şi consolidează parteneriatul strategic dintre România şi SUA, aducând beneficii economice şi turistice importante. România devine prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în program, demonstrând îmbunătăţiri semnificative în securitate şi cooperare internaţională.

În urma deciziei Guvernului federal al SUA, România devine al 43-lea participant la programul american de scutire de vize.

În 27 noiembrie 2024, Departamentul de Stat al SUA a confirmat că România a înregistrat în anul fiscal 2024 (1 octombrie 2023 - 30 septembrie 2024) o rată de refuz a vizelor de 2,61%, îndeplinind astfel unul dintre criteriile principale de acces în Programul Visa Waiver.

Pe lângă criteriul ratei de refuz, accesul României în programul Visa Waiver a presupus îndeplinirea unor criterii esenţiale legate de securitatea documentelor de călătorie, realizarea schimbului de informaţii, implementarea unor măsuri concrete pentru combaterea terorismului şi a migraţiei ilegale. Pentru îndeplinirea acestor obiective, autorităţile române au numit în 2023 un coordonator naţional şi au creat un comitet inter-instituţional pentru includerea ţării noastre în programul SUA de scutire de vize. Totodată, îndeplinirea criteriilor tehnice a presupus încheierea unor acorduri, implementarea unor măsuri tehnice concrete, precum şi modificări legislative importante.

Potrivit Ambasadei, Programul Visa Waiver este un parteneriat cuprinzător de securitate între Statele Unite şi ţările desemnate, care permite cetăţenilor acestor state să călătorească în SUA fără viză timp de până la 90 de zile pentru turism sau afaceri. Programul are o importantă componentă de combatere a terorismului şi a infracţionalităţii transfrontaliere, inclusiv a migraţiei ilegale, care necesită un schimb permanent de informaţii cu ţările participante, sprijinind în acelaşi timp comerţul si călătoriile în scop turistic sau de afaceri. Programul este administrat de Departamentul de Securitate Internă în colaborare cu Departamentul de Stat. Până în prezent, cetăţenii a 42 de state pot călători în SUA în cadrul programului Visa Waiver. Cetăţenii ţărilor incluse în Programul Visa Waiver care doresc să călătorească în Statele Unite trebuie să se înregistreze în Sistemul electronic de autorizare a călătoriilor (Electronic System for Travel Authorization - ESTA) înainte de a se deplasa in SUA şi să îndeplinească o serie de cerinţe de eligibilitate.

Prin aderarea României la programul Visa Waiver (VWP), cetăţenii români nu vor mai fi nevoiţi să susţină interviuri la un consulat al SUA, simplificând şi reducând costurile procesului de obţinere a dreptului de călătorie. Autorizaţia de călătorie, care înlocuieşte vizele actuale, va fi valabilă timp de doi ani, permiţând un număr nelimitat de intrări şi ieşiri din SUA pentru vizite de până la 90 de zile. Costul acestei autorizaţii este de 21 de dolari americani.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Întrarea în Schengen Vizele pentru America. Creșterile salariale și cele ale pensiilor. Trilaterala Romania, Rep. Moldova și Ucraina. Inarmarea și evidenta, dezvoltare a retelelor de transport. împreună cu modernizarea, României su t doar citeva, dintre realizările actualei guvernării. Sa nu ne amăgim. Nici Georgescu sau Simion și Șoșoacă nu puteau face asta.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8217
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2862
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0012
Gram de aur (XAU)Gram de aur411.4200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb