Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a participat astăzi, alături de Primul Ministru Victor Ponta, şi de Ministrul Economiei şi Comerţului, Daniel Chiţoiu, la inaugurarea staţiei de epurare Slatina, din judeţul Olt, conform unui comunicat.
"Inaugurăm astăzi un obiectiv care va însemna, pentru locuitorii Slatinei şi ai localităţilor invecinate, un pas catre Europa, un pas către reducerea decalajelor de civilizaţie care încă ne despart de restul Uniunii Europene" , a declarat, cu acest prilej, Ministrul Mediului şi Pădurilor.
Obiectivul de investiţii face parte din proiectul "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă si apă uzată în judeţul Olt", a cărui valoare totală este de 72.787.679 Euro (292.621.027 lei), fără TVA, din care valoare eligibilă conform POS Mediu este de: 71.764.646 Euro / 288.508.230 Lei, fără TVA.
Acest proiect este finanţat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Sectorial "Mediu" 2007-2013, Axa1, pentru asigurarea conformităţii pentru sectorul de mediu, cu legislaţia naţională şi comunitară, în perioadele de tranziţie convenite între România şi Uniunea Europeana, prin Tratatul de Aderare.
După finalizarea proiectului "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă si apă uzată în judeţul Olt", oamenii din Slatina, Scorniceşti, Drăgăneşti Olt, Piatra Olt şi Potcoava vor fi conectati în proporţie de 100% la reţeaua de apă potabilă şi vor avea astfel acces la surse de apă în condiţii de siguranţă. În cadrul aceluiaşi proiect un număr de 15.414 locuitori vor beneficia suplimentar de sistemul de alimentare cu apă potabilă.