Rubio afirmă că arestarea liderului pro-palestinian de la Columbia nu încalcă libertatea de exprimare

A.B.
Internaţional / 12 martie

Rubio afirmă că arestarea liderului pro-palestinian de la Columbia nu încalcă libertatea de exprimare

Arestarea unui lider al manifestaţiilor pro-palestiniene de la prestigioasa Universitate Columbia din New York, Mahmoud Khalil, nu este în contradicţie cu angajamentul administraţiei Trump faţă de libertatea de exprimare, a declarat miercuri secretarul de stat american Marco Rubio, relatează AFP.

'Nu este vorba despre libertatea de exprimare', a spus Rubio, întrebat de jurnalişti despre această arestare, după o vizită în Arabia Saudită.

'Nimeni nu are drept (automat) la o viză de student. De asemenea, nimeni nu are dreptul (automat) la un green card', un permis de şedere permanentă în Statele Unite, a mai spus Rubio.

'Când vii în Statele Unite în calitate de vizitator, ceea ce este cazul cu o viză, iar acesta este modul în care această persoană a intrat în ţară, eşti aici în calitate de vizitator', a continuat el.

'Ţi se poate refuza (viza) dacă ne spui când depui cererea: 'Buna ziua, încerc să intru în Statele Unite cu o viză de student şi sunt un mare susţinător al Hamas'', a adăugat secretarul de stat american.

Arestarea lui Mahmoud Khalil la sfârşitul acestei săptămâni a stârnit indignare în mediul universitar şi în rândul activiştilor pentru drepturile omului din Statele Unite.

Proaspăt absolvent al Universităţii Columbia, unde s-a erijat în ultimele luni în calitate de purtător de cuvânt al mişcării studenţeşti împotriva războiului din Gaza, şi deţinător de green card, potrivit avocatului său, Mahmoud Khalil a fost arestat de poliţia federală pentru imigraţie.

Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) a anunţat că el a 'desfăşurat activităţi legate de Hamas, o organizaţie desemnată ca fiind teroristă de SUA'.

Preşedintele american Donald Trump a afirmat că arestarea lui Khalil este 'prima dintre multe altele', adăugând că au existat 'alţi studenţi la Columbia şi alte universităţi care au participat la activităţi pro-teroriste, antisemite şi anti-americane'.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bravo, Trump! Bravo, Rubio!

    Antisemitismul din universitatile americane este oribil, acestea sunt infectate de stangism si, mai ales, de o ideologoe in care terorismul este laudat. 

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb