Rusia acuză SUA că amplasarea scutului antirachetă în România încalcă un tratat în vigoare

Gabriel Tănase
Internaţional / 2 mai 2017

Mihail Gorbaciov şi Ronald Reagan semnând tratatul din 1987 privind dezarmarea nucleară (Sursa foto: Wikipedia)

Mihail Gorbaciov şi Ronald Reagan semnând tratatul din 1987 privind dezarmarea nucleară (Sursa foto: Wikipedia)

Desfăşurarea sistemelor americane antirachetă în România şi planurile privind amplasarea de noi sisteme defensive în Polonia încalcă un tratat în vigoare, afirmă Ministerul de Externe rus într-o declaraţie emisă sâmbătă, informează agenţia Reuters.

"Este un fapt incontestabil că aceasta reprezintă o încălcare serioasă a obligaţiilor ce decurg din Tratatul FNI", susţine Ministerul de Externe rus în declaraţie, referindu-se la tratatul privind forţele nucleare cu rază intermediară de acţiune, potrivit Agerpres.

Acest tratat a fost semnat la sfârşitul anilor '80 de preşedinţii SUA şi URSS, Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov.

Obiectivul acestei înţelegeri a fost eliminarea rachetelor nucleare şi convenţionale cu rază scurtă şi intermediară de acţiune, fiind astfel distruse aproximativ 2.700 de rachete cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cum de nu comenteaza nimeni din Romania? Jubileaza visceral toata tara ca "au venit americanii"? Deveselu va spune ceva - Forward Based System si PRO? Navele ce se tot perinda in Marea Neagra din clasa Arleigh Burke cu sistem Aegis, de frontierele cui se apropie amenintator sau creeaza situatii provocatoare, ale SUA oare? Raspunsul la acesta miscare a fost al cui, al celui care se afla in ce postura? Cine face primii pasi si incalca "The INF Treaty eliminated all nuclear and conventional missiles, as well as their LAUNCHERS, with ranges of 500–1,000 kilometers (310–620 mi) (short-range) and 1,000–5,500 km (620–3,420 mi) (intermediate-range). The treaty did not cover sea-launched missiles." citat din articol dedicat in Wikipedia? 13 decembrie 2001 Președintele SUA, George W. Bush, a emis un aviz oficial de retragerea din Tratatul ABM. În conformitate cu articolul 15 din tratat, data ieșirii finale din SUA din acest acord a venit șase luni mai târziu, 13 iunie 2002. Deci cum sta treba IN REALITATEA momentului, care sta ascuns in media romanesca ce deformeaza la comanda?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb