Rusia, autorizată să revină în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

V.V.
Internaţional / 25 iunie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat în noaptea de luni spre marţi un text care face posibilă o revenire a Rusiei în cadrul acestei instanţe, ceea ce ar urma să pună capăt unei crize instituţionale ce durează de cinci ani cu Moscova, relatează AFP.

Parlamentari ruşi urmează să poată să se întoarcă marţi la APCE, spre marea nemulţumire a Kievului, după cinci ani de criză în organizaţia paneuropeană de apărarea drepturilor omului.

După nouă ore de dezbateri agitate şi adoptarea mai multor amendamente, 118 parlamentari din ţări membre ale Consiliului Europei (CoE) au adoptat posibilitatea ca Rusia să facă din nou parte din APCE, lucru pe care nu-l mai face de la invadarea Crimeei, în 2014.

În hemiciclul CoE, la Strasbourg, 62 de parlamentari au votat împotriva textului, iar zece s-au abţinut.

Fără o putere constrângătoare, APCE, unul dintre organele CoE, emite recomandări sau cere socoteală guvernelor în domeniul drepturilor omului şi democraţiei.

De cinci ani, Adunarea era scena delocalizată a conflictului între Rusia şi Ucraina. În vederea sancţionării anexării Crimeei, APCE a privat, în 2014, delegaţia rusă de dreptul la vot. Moscova a replicat boicotând instanţa, iar apoi a încetat, don 2017, să-şi mai plătească contribuţia anuală la bugetul CoE.

Refuzând perspectiva de a fi sancţionată din nou, Rusia, care are o istorie agitată cu organizaţia, veche de 70 de ani, a ameninţat să părăsească pur şi simplu CoE.

Aceasta ar fi fost o premieră şi i-ar fi privat pe cetăţenii ruşi de orice recurs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), braţul său juridic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb