Rusia continuă ofensiva în mai multe regiuni ale Ucrainei

Rusia continuă ofensiva în mai multe regiuni ale Ucrainei

S.B.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 29 aprilie 2022

Rusia şi-a continuat vineri ofensiva în regiunile orientale şi meridionale ale Ucrainei, a doua zi după atacurile cu rachete asupra capitalei Kiev, în plină vizită a secretarului general al ONU Antonio Guterres, informează news.ro.

Bombardamentul la Kiev, primul de la mijlocul lui aprilie, a avut loc după deplasarea, joi, a secretarului general al ONU la Bucha şi în alte suburbii ale Kievului, unde a cerut Moscovei să "coopereze" cu ancheta Curţii Penale Internaţionale cu privire la posibile crime de război.

"Seara, inamicul a tras asupra Kievului. Două atacuri în cartierul Chevchenkovsky", la etajele superioare ale unui imobil rezidenţial", a spus primarul oraşului, Vitali Kliciko.

Potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, sunt "cinci rachete" care au fost trase asupra Kievului. "Acest lucru spune multe despre adevărata atitudine a Rusiei faţă de instituţiile internaţionale, despre eforturile liderilor ruşi de a umili ONU şi tot ceea ce reprezintă organizaţia", a comentat Zelenski în alocuţiunea sa.

Jurnaliştii de la AFP au văzut un etaj al unei clădiri în flăcări cu fum negru ieşind prin ferestrele sparte, în timp ce numeroşi poliţişti şi ajutoare erau prezente la faţa locului. Potrivit serviciilor de siguranţă, zece persoane au fost rănite în timpul atacurilor.

Guterres este "şocat" dar "în siguranţă", a asigurat purtătorul de cuvânt al Naţiunilor Unite, Saviano Abreu, deplângând "ceea ce s-a întâmplat în apropierea locului unde ne aflam", deşi este "o zonă de război".

Ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Dmitro Kuleba, potrivit căruia rachetele trase erau de croazieră, s-a referit la acest lucru drept un "act odios de barbarie", iar şeful administraţiei prezidenţiale, Andrii Iermak, a cerut privarea Rusiei de dreptul său de veto în Consiliul de Securitate al ONU.

Cu câteva ore mai devreme, Joe Biden a reiterat sprijinul ţării sale pentru Ucraina în faţa "atrocităţilor şi agresiunii" şi a cerut o prelungire cu 33 de miliarde de dolari de la Congres. Statele Unite "nu atacă" Rusia, ci "ajuta Ucraina să se apere", a asigurat preşedintele american.

Ajuns joi în Ucraina, unde mergea pentru prima dată de la începutul conflictului, Guterres a vorbit cu Zelenski, regretând că nici Consiliul de Securitate nu a reuşit să prevină şi să oprească războiul început la 24 februarie de Moscova.

În timpul invaziei de două luni, "peste 8.000 de cazuri" de presupuse crime de război au fost identificate de anchetatorii ucraineni, a declarat procurorul general ucrainean Irina Venediktova într-un interviu pentru Deutsche Welle. "Zece soldaţi din Brigada a 64-a motorizată din Rusia, parte a Armatei a 35-a ruse, au fost inculpaţi pentru presupuse crime de război la Butcha, au mai anunţat serviciile sale.

ONU face "tot ce este posibil" pentru a evacua civilii "apocalipsei" din acest oraş, a asigurat joi Guterres, potrivit căruia este "o criză în criză", adăugând că "mii de civili au nevoie de ajutor vital'.

La Mariupol, batalionul Azov a indicat pe Telegram că un spital militar situat în vastul complexului metalurgic Azovstal - unde sunt luptătorii ucraineni - a fost bombardat în noaptea de miercuri spre joi. Sala de operaţie s-a prăbuşit şi soldaţii care erau trataţi acolo au murit, iar alţii au fost răniţi, a precizat Azov.

În paralel cu vizita lui Guterres la Kiev, regiunile de sudul şi estul Ucrainei - unde sunt concentrate asalturile ruseşti - sunt sub focul puternic al bombelor.

"Inamicul îşi intensifică ofensiva. Ocupanţii lovesc practic în toate direcţiile", cu o activitate intensă în special în regiunile Harkov şi Donbas, a subliniat statul major ucrainean. Potrivit acestuia, armata rusă încearcă să împiedice transferul de forţe ucrainene de la nord către est.

Potrivit guvernatorului din Harkov, Oleg Synegubov, cinci persoane au fost ucise joi în bombardamente asupra oraşului şi regiunii. Trupele ruse, care încearcă să avanseze din Izuum către "Brazhkivka, Dovhenky şi Velyka Komyshuvakha", au avut "pierderi mari şi au fost nevoite să se retragă", a asigurat el pe Telegram.

Armata rusă, la rândul ei, a susţinut că a distrus în cursul nopţii de miercuri spre joi cu "rachete de înaltă precizie" două depozite de armament şi muniţie în regiunea Harkov şi a efectuat raiduri aeriene asupra a 67 de situri militare ucrainene.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb