Rusia: Dmitri Medvedev crede că americanii ''au luat-o razna''

G.D.
Internaţional / 17 martie 2023

Rusia: Dmitri Medvedev crede că americanii ''au luat-o razna''

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat astăzi că americanii ''au luat-o razna'' şi a cerut să nu existe milă faţă de ei, comentând în acest fel incidentul de marţi cu o dronă americană MQ-9 şi două avioane de luptă ruseşti de tip Su-27 deasupra Mării Negre, transmite EFE, conform Agerpres.

''În general, vorbind pe înţelesul tuturor, americanii au luat-o complet razna. Şi a avea milă de ei nu este corect'', a scris Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei.

Totodată, Medvedev a apreciat că, ''bineînţeles, sunt necesare contactele între militarii'' din Rusia şi SUA. ''Mai ales pe fondul declaraţiilor nenorociţilor ăstora de americani precum senatorul (republican Lindsey) Graham care a spus că trebuie doborâte avioane ruse. Apropo, uneori acest tip de oameni suferă accidente aviatice'', a avertizat Medvedev, care şi-a încheiat textul cu un emoticon reprezentând o cruce.

Fostul preşedinte rus a mai declarat că Codul de Navigaţie Aeriană al Rusiei permite guvernului să stabilească zonele de interdicţie de zbor sau de restricţii aeriene.

''Dronele trebuie să respecte aceste reguli, mai ales în perioade de acţiuni militare, după cum o ştiu utilizatorii spaţiului aerian. Cu atât mai mult cu cât momentul intrării unui avion sau al unei drone în apele teritoriale este dificil de precizat'', a insistat el.

SUA au acuzat că unul din cele două avioane de vânătoare ruse Su-27 care a escortat drona americană a lovit elicea MQ-9, aceasta prăbuşindu-se în apele internaţionale ale Mării Negre. În schimb, Ministerul Apărării din Rusia a negat orice fel de contact între avioanele ruse şi drona americană, susţinând că drona a făcut o manevră bruscă şi s-a prăbuşit în mare după ce a pierdut altitudine.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Dan Diaconu: Cine are dreptate în scandalul dronei?

    O să vă pun o întrebare scurtă, pornind de la un scenariu fictiv. Să presupunem că SUA ar fi în război cu Mexicul, iar Mexicul ar trimite nişte drone de spionaj în apele internaţionale. Ce-ar face SUA în această situaţie? Ar sta şi le-ar privi? Evident că le-ar da jos fără să se gândească. Bine, bine, veţi spune, dar acolo ar fi vorba de beligeranţi, astfel încât se aplică legile războiului. Perfect adevărat!  

    Să mergem acum puţin mai departe. Ce făcea drona dată jos de ruşi? Spiona, în mod evident. Aşa e, era în apele internaţionale. Însă ceea ce făcea era o activitate de culegere de informaţii. Care informaţii erau apoi livrate Ucrainei. Nu au fost puţine momentele în care SUA au livrat coordonatele unor obiective ruseşti direct către echipamentele ucrainene, astfel încât ruşii au fost bombardaţi prin surprindere. Chestiunea e că, dacă dronele respective de recunoaştere erau ucrainene, ele ar fi fost date jos fără drept de apel. Indiferent că se aflau sau nu în apele internaţionale.  

    După cum se observă limpede, SUA e parte a luptei dintre Ucraina şi Rusia. Într-adevăr, la nivel declarativ nu e parte a conflictului, dar livrează arme, soldaţi, strategii şi servicii de intelligence. Adică participă fără a participa oficial. Ruşii au acceptat prea lax situaţia, iar acum s-au hotărât să-i pună punct. Şi de făcut au făcut-o într-un mod absolut batjocoritor. Drona americană a căzut ca frunză inutilă la câteva manevre ale avioanelor ruseşti. Însă alta e ştirea. 

    Prin operaţiunea efectuată, ruşii au pus punct activităţii de spionaj americane, semnalându-le clar că au depăşit limita bunului simţ. Şi ca să-i umileascăşi mai tare, au stabilit un perimetru de blocadă navală în zona în care a căzut drona. Mai mult, când elicopterele şi avioanele noastre au mers „să investigheze”, au fost interceptate instantaneu. E un semn că ruşii nu se joacă şi asta fără nicio teamă. 

    De altfel, după ce drona a fost doborâtă, cei care au „simţit nevoia de dialog” au fost americanii. Lloyd Austin l-a sunat pe Şoigu şi tot el a ieşit în presă declarând că „nu e în interesul nostru de mari puteri nucleare să intrăm într-un conflict direct”. Zău, păi unde vă e vitejia? Unde vă e „superioritatea tehnologică”? Parcă spuneaţi că ruşii sunt înapoiaţi. N-ar trebui să-i pedepsiţi? Ce faceţi voi? Ei vă pălmuiesc în public şi voi spuneţi „Da, să trăiţi?”. 

    Ceea ce nu spune nimeni este faptul că, prin această acţiune, ruşii şi-au extins spaţiul aerian în zona internaţională. Practic, dacă zbori pe-acolo ai parte de destinul dronei. Iar asta au făcut-o la modul radical şi în acelaşi timp umilitor pentru americani, cărora le-au transmis limpede că sunt trataţi ca duşmani.  

    Au venit, desigur, reacţii din partea unor degeneraţi precum Lindsey Graham care a propus doborârea la schimb a unui avion rus. Replica Ambasadorului Rusiei la Washington a fost, de asemenea, radicală: „Apelurile unor senatori americani depăşesc cu mult bunul simţ. Un atac deliberat asupra unei aeronave ruseşti în spaţiul aerian internaţional va însemna o declaraţie deschisă de război asupra celei mai mari puteri nucleare”. De asemenea, Anatoli Antonov a mai adăugat că: „Un conflict armat între Rusia şi SUA e radical diferit de unul proxy. Americanii luptă de la distanţă în Ucraina”. Şi s-a lăsat liniştea, după cum limpede aţi observat. 

    În cazul în care mai vreţi un exemplu, luaţi Criza Rachetelor Cubaneze. Ce-au făcut americanii când s-au trezit cu rachetele nucleare în coastă? Cumva o blocadă navală? Unde? În apele internaţionale! Păi cine le-a dat dreptul să facă aşa ceva? Nicio lege nu-ţi permite să-ţi arogi apele internaţionale. Dar, întrucât era vorba de ei, au făcut-o fără niciun regret. Cam la fel au procedat şi ruşii acum. În plus, au anunţat ferm că s-au săturat de jocurile penibile ale anglo-americanilor.  

    Nu-i o glumă ceea ce s-a întâmplat. E un semn că Rusia e gata să escaladeze conflictul pentru ca părţile să lupte pe faţă. Adică, dacă NATO insistă, ar trebui să intre direct şi abrupt în conflict. Aceasta este adevărata traducere a ceea ce s-a întâmplat acolo. A ce vă sună asta?  

    1. Tineti cu rusii in acest razboi?

      Sunteti un pic sau mai mult trol rus? 

      In apele internationale rusii stabilesc ordine? Cu ce drept si putere?

      Ca sa nu mai amintesc faptul ca rusii ucid, violeza, fura si tortureza in ucraina. Ce motive poti avea sa faci asa ceva? 

      Oare, cu cat sampon ti-a dat creier propaganda mincinoasa occidentala, astfel incat sa ti-l spele in asemenea hal?

      Asa ziceai si ca este chestie de ore pana cand ucrainenii intra in Transnistria,le fac felul conducatorilor de pe acolo si trupelor rusesti fiindca vor sa fure munitia din depozitul ala nemaipomenit de mare al rusilor!Va intreceti in propaganda pro-rusa ,pro-ucraineana si pro-americana care mai de care,chiar nu putem fi obiectivi?Noi suntem romani,nu apartinem niciunei natii din astea!

      Propagandistul sovietic transmite ceea ce au spus cei 3 papagali sovietici, Pleșcov, Medvedev și Lavrov, Rusia dorește să provoace un conflict nuclear pentru că sinucigașii sovietici nu mai au decât speranța unui genocid.

      Du-te si linge in alta parte, mai precis, pe directia Vestului marxist-satanist! Oricum, va trebui sa stai la rand, caci e mare aglomeratie pe aceasta directie, din acest punct de vedere!

      Cum adică să mă duc să ling în altă parte? Aveai impresia că te dau la o parte? :)

      Stai relax, propagandiștii sovietici au verde la (...)!!! :) 

      Lupu-si schimba parul dar naravul ,ba!Tot vulgar ai ramas,tepes,,cu aceleasi replici scabroase!Asa ca tine!

      Urmăresc zilnic bilanțul rușilor mătrășiți în Ucraina. Nu rimează cu prostiile pe care le debitați la propaganda sovietică. Rusnacii ăia sunt mătrășiți, filmați și publicați.

      De partea cealaltă vin vorbele goale ale unor prostovani săraci care speră în apocalipsă și alte realizări ale măreței Rusii nord coreene. :) 

      Bravo !

    Nu au luat o razna,vor să vă desființeze prin procură.

    Iara e beat Dimi.

    Dupa balonase vin dronele,

    si apoi porumbelul calator/spion,

    dar tare slabi propagandisti au si occidentalii astia 

    1. Rusnacii au mințit pt prostuți. Pe urmă au apărut imaginile care demonstrează cum mint rusnacii. Vă meritați! :) Soarta! :)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb