Rusia foloseşte bitcoin în comerţul exterior, pentru a contracara sancţiunile occidentale

A.B.
Internaţional / 26 decembrie 2024

Rusia foloseşte bitcoin în comerţul exterior, pentru a contracara sancţiunile occidentale

Companiile din Rusia au început să utilizeze bitcoin şi alte monede digitale în plăţi internaţionale, în urma modificărilor legislative care au permis o astfel de utilizare pentru a contracara sancţiunile occidentale, a declarat miercuri ministrul de Finanţe Anton Siluanov, citat de Reuters.

Sancţiunile au complicat comerţul Rusiei cu principalii săi parteneri, cum ar fi China sau Turcia, deoarece băncile locale sunt extrem de precaute cu tranzacţiile legate de Rusia, pentru a evita controlul autorităţilor occidentale.

În acest an, Rusia a permis utilizarea criptomonedelor în comerţul exterior şi a luat măsuri pentru a legaliza mineritul de criptomonede, inclusiv bitcoin, informează Reuters.

Rusia este unul dintre liderii mondiali în minerit de bitcoin.

"Ca parte a regimului experimental, este posibil să folosim bitcoini, pe care i-am extras aici în Rusia (în tranzacţii de comerţ exterior)", a declarat Siluanov pentru postul de televiziune Russia 24.

"Astfel de tranzacţii au loc deja. Credem că ar trebui extinse şi dezvoltate în continuare. Sunt încrezător că acest lucru se va întâmpla anul viitor", a spus el, adăugând că plăţile internaţionale în monede digitale reprezintă viitorul.

La începutul acestei luni, preşedintele Vladimir Putin a declarat că actuala administraţie americană subminează rolul dolarului american ca monedă de rezervă, folosindu-l în scopuri politice, forţând multe ţări să apeleze la active alternative, scrie Reuters.

El a menţionat bitcoin ca exemplu de astfel de active, spunând că nimeni din lume nu ar putea reglementa bitcoin. Remarcile lui Putin au indicat că liderul rus susţine utilizarea pe scară largă a criptomonedelor.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Iata un nou motiv pentru ca lumea civilizata sa interzica bitcoinul. O va face? Nu, pentru ca sunt corupte.

    1. Nu faci bine acordul…

      Se știa ca toți teroriștii folosesc bitcoin, inclusiv Musk… 

      Musk, Trump, Putin, Tracii liberi unul din finantatorii lui Georgescu se ocupau tot cu scheme cripto.

    pai cred ca e momentul pentru o prabusire 'en masse' pentru orice cripto , nu sunteti de acord?

    Ban.Cher.Vali 

    1. e foarte probabil ca in prima jumatate a anului 2025 din varii motive romanii sa nu mai aiba acces la proprii bani din banci.

      cand bancile nu creeaza locuri de munca merita sa dispara. De tot. Parca nu am mai avut de mult timp un bank run, nu?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7849
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9466
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb