Rusia nu vede niciun pas pozitiv din partea SUA în privinţa dezarmării

R.S.
Internaţional / 9 februarie

Rusia nu vede niciun pas pozitiv din partea SUA în privinţa dezarmării

Rusia încă nu a văzut niciun pas pozitiv din partea noii administraţii americane în ceea ce priveşte dezarmarea, a declarat reprezentantul permanent al Rusiei la Organizaţia Naţiunilor Unite de la Geneva într-un interviu publicat duminică de agenţia RIA, relatează Reuters.

"Suntem gata să menţinem relaţii bune de cooperare cu orice administraţie americană", a asigurat Ghennadi Gatilov. "Am fi gata să facem acest lucru în cadrul Conferinţei privind dezarmarea", a spus el. "Până în prezent, nu vedem niciun progres pozitiv în această privinţă la Geneva", a adăugat diplomatul.

Conferinţa de la Geneva, un forum internaţional de dezarmare care se reuneşte în oraşul elveţian, a negociat o serie de acorduri multilaterale majore de limitare a armelor şi de dezarmare, inclusiv neproliferarea armelor nucleare.

Liderul rus Vladimir Putin a declarat, după învestirea de luna trecută a lui Donald Trump ca preşedinte al SUA, că vede în al doilea mandat al lui Trump o şansă pentru o nouă eră în relaţiile dintre SUA şi Rusia.

"Desigur, monitorizăm îndeaproape retorica şi primii paşi ai reprezentanţilor noii administraţii americane", a declarat Gatilov. "Ne aşteptăm ca americanii să treacă de la vorbe la fapte, mai ales că au spus multe de la 20 ianuarie", a punctat el.

Trump şi Putin au spus amândoi că sunt dornici să se întâlnească în persoană. Preşedintele american a declarat că va pune capăt cât mai curând posibil războiului din Ucraina, pe care Rusia l-a început cu o invazie la scară largă în urmă cu aproape trei ani.

Gatilov a precizat că discuţiile cu Washingtonul privind controlul armelor nucleare şi probleme mai largi de securitate nu au fost reluate.

Noul Tratat de reducere a armelor strategice, sau New START, care limitează numărul de focoase nucleare strategice pe care Statele Unite şi Rusia le pot desfăşura, precum şi desfăşurarea de rachete terestre şi a submarinelor şi bombardierelor pentru lansarea acestora, urmează să expire la 5 februarie 2026. Acesta este ultimul pilon rămas al controlului armelor nucleare între cele mai mari două puteri nucleare ale lumii, potrivit Reuters.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Trump va aduce pacea,

    iar inarmarea e alta mancare de peste,

    profitul e sfant si nu se discuta 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7940
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2859
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.7015

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb