ONU şi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) au fost autorizate să investigheze atacul asupra închisorii din regiunea Doneţk din estul Ucrainei, informează news.ro.
Ministerul rus al Apărării a declarat sâmbătă seara că a invitat experţi din organizaţii "pentru a desfăşura o investigaţie obiectivă."
Separaţiştii pro-ruşi spun că Ucraina se află în spatele atacului care a ucis 53 de prizonieri de război. Kievul ar fi bombardat închisoarea de lângă Olenivka cu rachete Himars, susţin ei.
Ucraina neagă aceste acuzaţii şi afirmă, la rândul său, că la originea faptelor se află grupul Wagner, o organizaţie paramilitară rusă.
Artileria rusă ar fi vizat centrul de detenţie pentru a păstra secrete tortura şi relele tratamente aplicate prizonierilor.
Ucraina a cerut vineri ONU şi CICR să investigheze moartea prizonierilor.
Într-o declaraţie, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a declarat că va încerca, printre altele, să aibă acces la centrul de detenţie şi să ajute la evacuarea răniţilor.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Credinciosul în data de 31.07.2022, 20:51)
E noaptea mintii sa i dai dreptate circarului cotidian!
Daca vroia,de mult erau ucisi in cursul ..evadarii,dar mai important e sa nu vorbeasca ce au facut la Mariopol!