Oficialii celui mai mare site de jocuri online din lume au anunţat în seara zilei de ieri, că încetează temporar operaţiunile comerciale din Rusia, potrivit ziare.com.
Platforma PokerStars a anunţat că iese din Rusia după mai multe zile în care a fost presată de comunitatea internaţională.
"Actualizare importantă: suspendăm toate serviciile noastre din Rusia", a fost anunţul scurt postat pe Twitter.
Jucătorii ruşi nu-şi pot retrage în acest moment banii adunaţi în conturile de pe site.
PokerStars este cea mai mare platformă de jocuri online din lume, având un număr aproximativ de utilizatori activi egal cu al tuturor site-urilor concurente combinat.
În ultimii ani, Rusia a devenit cea mai mare piaţă de poker online din lume. Jucătorii ruşi participă în special la mesele cu mize mici. Experţii estimează că, în ciuda dimensiunii uriaşe a afacerii PokerStars, este de aşteptat ca retragerea din Rusia să afecteze semnificativ traficul.
Pe de altă parte, PokerStars a rămas încă în Belarus. "În prezent, suspendăm doar serviciile noastre din Rusia. Prioritatea noastră în acest moment este asigurarea siguranţei şi securităţii colegilor noştri. Lucrăm activ cu oamenii noştri şi ne sprijinim pe teren în Ucraina şi Rusia", au mai transmis cei de la PokerStars.
Zeci de companii străine şi-au suspendat afacerile din Rusia în ultimele zile din cauza invaziei militare a Ucrainei ordonată de preşedintele rus Vladimir Putin.