Rusia vinde euroobligaţiuni în 2010

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 iulie 2009

Rusia va vinde euroobligaţiuni în sumă de 613,6 miliarde ruble (20 miliarde dolari) anul viitor, aceasta fiind prima vânzare internaţională de profil pe care o face guvernul de la Moscova după anul 1998. Măsura urmăreşte acoperirea unui deficit bugetar de 7,5% din PIB, potrivit Ministerului rus al Finanţelor.

"Am decis să ne împrumutăm cât mai mult posibil de pe pieţele locale şi străine, respectiv să protejăm cât putem Fondul Naţional de Prosperitate", a declarat Alexei Lavrov, şeful departamentului de buget din cadrul ministerului.

Valoarea emisiunii de obligaţiuni este de patru ori mai mare decât plănuiau iniţial autorităţile din Rusia. Anul viitor, Rusia ar putea împrumuta încă 11,5 miliarde dolari de la creditorii internaţionali, inclusiv de la Banca Mondială. Guvernul vrea să vândă datorii de 764,7 miliarde ruble în 2011, respectiv de 784 miliarde în 2012.

Rusia se confruntă cu o scădere a veniturilor la buget, în condiţiile în care investitorii au părăsit pieţele emergente în perioada crizei creditelor, producţia industrială a ţării s-a prăbuşit, iar încetinirea economiei globale a redus puternic cererea de petrol şi gaze naturale.

Potrivit Ministerului rus de Finanţe, deficitul bugetar al ţării va fi de 9,4% din PIB în 2009, 7,5% în 2010, respectiv 4,3% în 2011.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb