Turismul autohton se îmbogăţeşte de la o zi la alta cu noi obiective. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Niculai Barbă, a anunţat includerea judeţului în ruta cultural-turistică "Meşteri populari şi meşteşuguri tradiţionale din România". Această rută a fost lansată la Târgul de Turism al României. Potrivit lui Barbă: "'Includerea judeţului Suceava în ruta cultural-turistică «Meşteri populari şi meşteşuguri tradiţionale din România» reprezintă o recunoaştere a valorii inegalabile a meşteşugurilor din Bucovina, zestre purtătoare de tradiţii, precum şi a priceperii meşterilor noştri populari, care duc mai departe aceste mărturii incontestabile ale identităţii noastre naţionale''. Oficialul a explicat că aceste rute sunt instrumente pentru promovarea şi dezvoltarea produselor turistice, având componente culturale şi canale de comunicare, prin schimburi de bune practici. Potrivit vicepreşedintelui CJ Suceava, cei care se ocupă de studierea domeniului au arătat că, din punct de vedere etnologic şi antropogeografic, al raportului dintre om şi natură, dintre om şi cerinţele de confort, meşteşugurile au accentuat adaptarea localnicilor la condiţiile naturale, folosind materiile prime oferite de natura generoasă: "Consiliul Judeţean Suceava sprijină păstrarea nealterată a meşteşugurilor, pe care le promovăm şi le includem în oferta turistică a Bucovinei ca fiind un element important în ceea ce defineşte originalul. Sunt multe componente pe care doar Bucovina le mai păstrează şi le păstrează preponderent în ţinutul lor firesc, în vatra satelor bucovinene".
În zona Bucovinei, cele mai practicate meşteşuguri sunt prelucrarea lemnului, prelucrarea lutului, industria casnică textilă, prelucrarea fierului, prelucrarea pieilor, cojocăritul, încondeiatul ouălor, măştile populare.