Să cânte muzica pentru ancorarea aşteptărilor populaţiei şi stăvilirea inflaţiei!

Mijloacele de informare în masă, dar mai ales jurnalele de ştiri ale televiziunilor, par să se afle în perioada de încălzire premergătoare intrării în "jocul" ştirilor despre creşterea preţurilor.

Pe lângă reportajele din pieţe, unde există invariabil plângeri despre preţurile afişate şi nu doar din partea pensionarilor, au început să fie prezentate şi puncte de vedere ale producătorilor, în special din agricultură şi industria alimentară.

Declaraţiile lor includ scuze, implicite sau explicite, pentru faptul că sunt nevoiţi să crească preţurile, iar telespectatorul rămâne, de cele mai multe ori, cu impresia că priveşte la nişte speculanţi care îi lasă imediat fără bani, de cele mai multe ori tocmai din pensia majorată prin bunăvoinţa guvernanţilor.

Deocamdată, producătorii nu au ajuns până la stadiul "în nemernicia mea, ca un câine turbat, am muşcat mâna care m-a crescut şi care m-a hrănit", dar nu se ştie cât mai este până acolo.

Şi nici nu este nevoie, deoarece producătorii nu trebuie să-şi ceară scuze că încearcă să supravieţuiască într-un mediu tot mai ostil, în care veniturile unei mari părţi a populaţiei cresc de pe urma unor decizii guvernamentale complet rupte de evoluţia economiei reale.

Iar apoi, cum pot să scadă preţurile când oferta de bunuri este limitată de închiderea economiei, pe fondul pandemiei, în timp ce masa monetară creşte accelerat inclusiv de pe urma pornirii tiparniţei?

Atât în faţa clienţilor, dar mai ales în faţa unor autorităţi ale statului care susţin că protejează concurenţa sau drepturile consumatorilor, producătorii ar trebui să declare că acţionează în conformitate cu aşteptările raţionale privind inflaţia, pe baza cărora sunt construite modelele băncii centrale. Producătorii ar trebui să mai spună că sunt "forward looking" şi au învăţat să se conformeze "ghidării în avans" oferită de Banca Naţională.

De asemenea, ar mai trebui să sublinieze că au fost nevoiţi să-şi abandoneze aşteptările adaptive şi să se îndrepte către cele raţionale, pe fondul deciziilor fără precedent ale băncilor centrale din lumea întreagă, care au efecte directe şi indirecte şi asupra pieţelor noastre. Iar producătorii din pieţele agroalimentare ar putea sugera pensionarilor să-şi schimbă aşteptările adaptive referitoare la inflaţie cu aşteptările raţionale, în condiţiile în care majorările de pensii sunt "finanţate" prin creşterea nesustenabilă a împrumuturilor statului.

Într-o conferinţă recentă dedicată noii strategii de politică monetară din SUA, Richard Clarida, vicepreşedintele Federal Reserve, a declarat că "în ceea ce priveşte aşteptările inflaţioniste, există un acord larg în mediul academic şi la nivelul decidenţilor politici, conform căruia obţinerea stabilităţii preţurilor pe o bază sustenabilă implică o bună ancorare a aşteptărilor inflaţioniste la rata inflaţiei consistentă cu obiectivul stabilităţii preţurilor".

Care este această rată? Înainte de anunţarea noii strategii, definită ca "o formă flexibilă de ţintire a inflaţiei medii", dar fără să fie precizat modul de calculare al mediei, ţinta de inflaţie era de 2%.

Este aceasta consistentă cu stabilitatea preţurilor? Nici pe departe, deoarece reprezintă o creştere exponenţială a preţurilor cu o rată anuală de 2%, echivalentă cu dublarea indicelui preţurilor de consum în circa 35 de ani.

Pe termen scurt, această "stabilitate" promovată de băncile centrale are influenţe semnificative în ceea ce priveşte alocarea resurselor în procesul de producţie, inclusiv pentru nivelul salariilor şi numărul angajaţilor.

După declaraţiile preşedintelui Federal Reserve, Jerome Powell, privind schimbarea strategiei băncii centrale americane, Bloomberg a scris că "decizia reprezintă o binecuvântare temporară pentru băncile centrale din economiile emergente".

De ce? Pentru că menţinerea dobânzii din SUA la un nivel apropiat de zero pe termen nedefinit permite şi băncilor centrale din economiile emergente să adopte măsuri similare, poate chiar să anunţe şi noi reduceri, fără teama că monedele naţionale vor intra pe o traiectorie accelerată de depreciere faţă de dolar.

Bineînţeles că restricţiile sunt mult mai mari pentru băncile centrale din economiile emergente. "Nu înseamnă că acestea au licenţă să facă exact ceea ce a făcut Federal Reserve, deoarece nu au atâta spaţiu de manevră", a declarat profesorul Raghuram Rajan, fost guvernator al Băncii Indiei, pentru Bloomberg.

Banca Naţională a României se află într-o astfel de situaţie, caracterizată nu doar de un spaţiu limitat de manevră, ci poate chiar de absenţa totală a acestuia.

În cea mai mare parte a ultimei decade, diferenţele dintre dobânzile de referinţă din România şi SUA, respectiv spread-ul dintre dobânzile de politică monetară şi spread-ul dintre randamentele obligaţiunilor cu maturitatea la 10 ani, au evoluat pe traiectorii descendente (vezi graficul).

Din 2017 se observă o creştere a divergenţei între diferenţa dobânzilor de politică monetară şi diferenţa randamentelor, în condiţiile în care spread-ul dobânzilor de politică monetară a ajuns aproape de zero, pe fondul tentativei de normalizare a dobânzilor din Statele Unite.

Reducerea agresivă a dobânzii de politică monetară de către BNR nu a reuşit să inverseze tendinţa de creştere a spread-ului dintre randamentele titlurilor de stat de 10 ani, ci doar a temperat creşterea accelerată de la începutul acestui an.

Este greu de crezut că noi reduceri ale dobânzii de politică monetară vor avea un efect pozitiv semnificativ asupra unor dobânzi etalon pentru costurile de finanţare cum sunt randamentele obligaţiunilor guvernamentale de 10 ani. De fapt, efectul ar putea fi contrar celui intenţionat, în condiţiile creşterii extraordinare a deficitului fiscal şi a celui extern.

Menţinerea la nivel scăzut a dobânzilor din economiile dezvoltate, mai ales în Statele Unite, ar ajuta economiile emergente şi prin continuarea tendinţei de depreciere a dolarului, care va conduce la scăderea poverii datoriilor în valută.

Conform estimărilor de la Pacific Investment Management (PIMCO), "declinul dolarului se află abia la început", după cum scrie Bloomberg, în condiţiile în care cursul USD ponderat cu valoarea fluxurilor comerciale se află încă peste media din 2019.

"Economiştii susţin că un dolar mai slab şi monede locale mai puternice conduc la temperarea inflaţiei, ceea ce permite băncilor centrale să menţină dobânzile scăzute", mai scrie agenţia de ştiri.

Analistul Martin Armstrong nu susţine acest punct de vedere, considerând că indicele dolarului, construit pe baza fluxurilor comerciale din urmă cu mai bine de 30 de ani, nu reflectă adevărata poziţie actuală a monedei americane.

Armstrong a construit un indice al dolarului în care sunt incluse 14 monede, inclusiv cele 6 din actualul indice, pe baza unui sistem de ponderare care porneşte de la fluxurile de capital.

Acest indicator arată o întărire a monedei americane. Tendinţa a fost observată şi de economistul spaniol Daniel Lacalle, în opinia căruia "dolarul va rămâne cea mai cerută monedă fiduciară, dar pe fondul scăderii puternice a încrederii în majoritatea monedelor fiduciare, în condiţiile programelor excesive de stimulare monetară".

Bloomberg mai subliniază că băncile centrale din economiile emergente nu pot lăsa inflaţia să crească prea mult, deoarece s-ar putea declanşa o criză a cursului de schimb şi ieşiri masive ale capitalului.

"Un dolar mai slab nu şi-a dovedit efectul tonic pentru economii cu probleme structurale semnificative, cum sunt India, Turcia sau Argentina", a declarat pentru Bloomberg un analist de la JPMorgan Asset Management, iar acesta reprezintă un avertisment puternic şi pentru autorităţile noastre.

În perioada acută a crizei financiare globale din 2008 - 2009, Bank of Jamaica a trimis un mesaj pe terminalul Bloomberg: "Everyone should just chill out".

Poate că acesta a fost adevăratul motiv al stabilizării situaţiei şi nu politicile ultrarelaxate anunţate de marile bănci centrale, care s-au dovedit inutile pentru crearea unui cadrul al redresării sustenabile.

Mai recent, banca centrală a insulei din Caraibe a încercat să ofere un altfel de educaţie financiară, cu ajutorul muzicii reggae. În videoclipul de pe contul de Twitter al băncii, artista Denyque şi trupa "The low, stable and predictable inflation dancers" explică ţintirea inflaţiei:

"We don't want it to high,

We don't want it to low,

When inflation is stable and predictable,

It's the way to go."

Oare să fie suficiente ritmurile reggae pentru "modelarea" adecvată a aşteptărilor inflaţioniste ale cetăţenilor?

Ideea ar putea fi urmată şi de Banca Naţională a României, dar sub ritmuri de manele, astfel încât să nu existe note discordante cu specificul local sau cu politica monetară de la noi.

Poate că astfel va fi posibilă creşterea "fără număr" a cheltuielilor bugetare, chiar dacă veniturile scad, iar inflaţia nu va fi nici prea ridicată, dar nici prea scăzută, deoarece "aşa vrea şi spune muşchii noştri".

Iar cine nu-şi ajustează aşteptările inflaţioniste conform ghidării în avans de la BNR şi strict pe principii de raţionalitate economică, modelată cu ajutorul funcţiilor de utilitate reprezentative, trebuie să fie gata să facă faţă şi celorlalte mijloace de "persuasiune" ale instituţiilor statului, care funcţionează după un principiu fundamental din creaţiile lui Florin Minune, "pumnii mei minte nu are, sparge tot ce-i stă in cale".

Din păcate, există o mare problemă în ceea ce priveşte aşteptările. "Aşteptările inflaţioniste nu pot fi observate direct şi trebuie determinate imperfect din sondaje, date de pe pieţele financiare şi modele econometrice", conform declaraţiilor recente ale vicepreşedintelui Federal Reserve.

Cu toate acestea, aşteptările reprezintă o variabilă importantă în modelele "sofisticate" pe baza cărora băncile centrale anunţă dobânzile de referinţă din economie.

Ar mai fi ceva de spus?

Să cânte muzica!