Sabia lui Damocles stă deasupra Grupului parlamentar PP-DD din Camera Deputaţilor

CĂTĂLINA N. MĂNOIU
Ziarul BURSA #Politică / 4 decembrie 2014

Liliana Mincă, deputat PP-DD: "Biroul Permanent nu a supus la vot desfiinţarea grupului parlamentar, ci a transmis solicitarea Comisiei Juridice"

Vasile Daniel Oajdea, deputat PP-DD: "Actuala conducere a PP-DD toacă în jur de 800 de milioane de lei vechi/lună"

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a înaintat, ieri, Comisiei Juridice, pentru aviz, înştiinţarea semnată de Simona Man, preşedintele Partidului Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD), potrivit căreia grupul PP-DD nu mai poate să existe în Camera Deputaţilor, pentru că are în componenţa sa doar şase membri ai partidului, iar legea prevede că trebuie să fie minimum zece.

Înştiinţarea înaintată de Simona Man a venit după excluderea din partid a cinci deputaţi PP-DD: Daniel Oajdea, Tudor Ciuhodaru, Ştefan Dalca, Gabriela Anghel şi Mihai Deaconu, în cadrul unei sedinţe organizate, marţi seară.

Deputatul PP-DD Liliana Mincă ne-a declarat: "Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a luat în discuţie sesizarea înaintată de doamna Simona Man, privind desfinţarea Grupului Parlamentar PP-DD din Camera Deputaţilor, însă, nu a supus la vot desfiinţarea grupului parlamentar, ci a transmis solicitarea Comisiei Juridice, de la care se aşteaptă un aviz, în acest sens."

Domnia sa ne-a mai precizat: "Calitatea postului ţi-o pierzi atunci când epuizezi toate căile de atac. Conform procedurii, în cinci zile de la data comunicării deciziei de excludere din partid, se poate face o contestaţie la Comisia de Etică a PP-DD. Noi suntem în acest stadiu de contestare, nu am ajuns încă în faţa unei instanţe." Deputatul Liliana Mincă a mai afirmat că atât Comisia de Etică din cadrul PP-DD, cât şi actuala conducere a partidului nu au fost înscrise la Tribunal şi sunt prin urmare ilegitime.

Deputatul PP-DD Vasile Daniel Oajdea, membru al Grupului parlamentar PP-DD din Camera Deputaţilor şi, totodată, unul dintre membrii PP-DD excluşi din partid, ne-a declarat: "Este vorba despre o excludere din partid, nu din grupul parlamentar. Partidul nu are calitatea să ne excludă din grupul parlamentar. Dacă o să citiţi regulamentul Camerei Deputaţilor o să vedeţi că nu are nicio legătură una cu alta. Eu am fost ales pe acest grup parlamentar, atâta vreme cât mandatul meu este în baza Constituţiei şi votului primit, funcţia mea nu are nicio legătură cu o decizie partidului".

Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, Secţiunea II, articolul 1, Grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor, care se pot constitui din cel puţin 10 deputaţi care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid politic, ale aceleiaşi formaţiuni politice, alianţe politice sau alianţe electorale.

Întrebat cum anume a fost motivată excluderea domniei sale din partid, Vasile Daniel Oajdea ne-a declarat: "Şedinţele conducerii ilegitime se fac undeva în miezul nopţii. Noua conducere PP-DD este ca un fel de SRL format din câţiva oameni care decid ce vor ei pentru a-şi păstra acest drept de semnătură şi pentru a cheltui cei aproximativ 800 de milioane de lei vechi, care intră în contul partidului."

Deputatul PP-DD a mai afirmat: "Nu am fost chemaţi la şedinţă, nu am fost înştiinţaţi nici telefonic, nu ni s-a adus la cunoştinţă nici fapta pentru care suntem excluşi, absolut nimic. Cum au motivat colegii mei excluderea din partid, nu ştiu. În realitate, este foarte simplu. Astăzi, PP-DD are o conducere care nu respectă Legea Partidelor Politice, nu este înscrisă la Tribunal. Conducerea partidului este ilegală şi imorală pentru că a pierdut două alegeri consecutive şi nu şi-a asumat răspunderea. Este ilegitimă şi, în acelaşi timp, toacă banii care vin la partid prin Legea Partidelor Politice, aici avem o problemă. Actuala conducere a partidului toacă în jur de 800 de milioane de lei vechi pe lună, care vin pe Legea Partidelor. Cum îi toacă, ei ştiu. Aceşti bani nu ar mai trebui să fie daţi partidului, ci ar trebui să îi cheltuie pentru nişte scopuri nobile. Sunt atâţia tineri care au nevoie de banii ăştia pentru cărţi, pentru locuinţe ş.a.m.d. Sunt alte nevoi în ţara asta. Decât să dai unui grup, care nu are nimic de a face cu moralitatea şi legalitatea, să toace nişte bani, mai bine faci ceva cu ei. Deci, cum motivez eu, foarte simplu. Noi, parlamentarii din grupul PP-DD, toţi, în umanimitate, am anunţat public că nu mai recunoaştem actuala conducere a partidului şi am cerut organizarea de urgenţă a unui Congres care să desemneze o conducere legitimă şi în care să ia cele mai bune decizii pentru partid. Actuala conducere, prin atitudinea greşită, prin îndepărtarea de promisiunile făcute elctoratului, a adus partidul de la 15 la sub 5%, negociind toate voturile pe care le aveau aleşii PP-DD, în schimbul obţinerii unor sinecuri pentru ei şi apropiaţii lor. Acesta este motivul real pentru care noi am fost excluşi, pentru care noi am decis să nu mai recunoaştem actuala conducere a partidului şi să solicităm, fie şi în ceasul al douăsprezecelea, să se organizeze un Congres care să desemneze o conducere, care să stabilească nişte linii în acord cu voinţa populaţiei şi a membriilor de partid."

Grupul parlamentar al PPDD a denunţat protocolul încheiat cu PSD

Noul lider al grupului PP-DD, Camera Deputaţilor, deputatul Daniel Fenechiu a declarat, recent, că ruperea acordului cu PSD nu s-a realizat în baza unor criterii subiective, ci pentru că acest protocol nu a adus nicio schimbare benefică pentru români.

Domnia sa a mai afirmat că după mai bine de patru luni de colaborare, niciun proiect de lege susţinut sau iniţiat de PPDD nu a trecut de Camera Deputaţilor sau de Senat, iar aportul deputaţilor PPDD nu s-a văzut în luarea vreunei decizii în Parlament.

Deputatul PP-DD Vasile Daniel Oajdea ne-a infirmat existenţa unor negocieri cu Partidul Naţional Liberal, precizând: "Nu s-a negociat nimic. Noi, cei din grupul parlamentar, am decis, ieri, să nu mai recunoaştem protocolul de colaborare pe linie parlamentară, urmând ca o colaborare viitoare între noi şi un alt partid să se facă în baza unei noi negocieri între liderul de grup, împreună cu parlamentarii de grup, şi orice altă formaţiune politică. Nu am decis să susţinem pe nimeni, am decis doar că un protocol făcut de o conducere care şi-a văzut doar propriul interes nu poate fi recunoscut de noi."

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea: "Prevederile regulamentare sunt singurele în măsură să ne explice soluţia pe care trebuie să o adoptăm în acest moment"

Numirea lui Daniel Fenechiu ca lider al Grupului PP-DD din Camera Deputaţilor a fost criticată de preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea. Domnia sa a susţinut, ieri, că un grup parlamentar nu poate fi condus de un membru care nu aparţine grupului respectiv, iar situaţia grupului PP-DD va fi decisă de Comisiile juridică şi de regulament. Observaţia lui Valeriu Zgonea a fost făcută după ce deputatul Tudor Ciuhodaru a dorit să anunţe în plen că liderul grupului PP-DD este Daniel Fenechiu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat: "Deocamdată nu putem să aducem în Parlamentul României un deputat la un grup parlamentar să îl conducă care nu este membru al grupului parlamentar. Nu este reglementată în Regulamentul Camerei Deputaţilor această chestiune, am trimis Comisiei juridice. Comisia juridică şi Comisia de regulament ne vor transmite nouă această chestiune. Mâine, poimâine, dumneavoastră vă mutaţi la grupul PDL sau PNL şi mă trezesc că sunteţi lider şi nu sunteţi membru al partidului. Sunt câteva chestiuni pe care nu le-am reglementat şi nu este o chestiune legată strict de PP-DD. (...) Dl. deputat Daniel Fenechiu nu este membru al partidului. Aştept o decizie a celor două comisii care în conformitate cu prevederile regulamentare sunt singurele în măsură să ne explice soluţia care trebuie să o facem în acest moment".

Declaraţiile lui Valeriu Zgonea au fost criticate de deputatul PP-DD Vasile Daniel Oajdea, care ne-a declarat: "Valeriu Zgonea este probabil interesat de interpretarea aşa cum îi convine a Regulamentului Camerei Deputaţilor, pentru a-şi asigura voturile pentru Guvernul Ponta, pentru o anumită perioadă. Orice încercare de acest gen va fi sortită eşecului, sunt convins că mulţi parlamentari ştiu că sunt manevre de culise avansate în baza unei interpretări eronate a legislaţiei".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb