Salariaţii societăţii Romvelo Luduş au întrerupt lucrul

Ziarul BURSA #Companii / 2 noiembrie 2005

Salariaţii societăţii Romvelo Luduş refuză să mai lucreze de două zile, pe motiv că unii nu şi-au mai primit salariile din luna martie a acestui an. Secretarul filialei Mureş a CNSLR-Frăţia, Maria Dăndărău, a declarat pentru Rompres că, ieri, s-a deplasat la Luduş pentru a aplana conflictul, dar că muncitorii sunt revoltaţi şi ameninţă că nu vor relua lucrul pînă cînd nu-şi vor primi drepturile băneşti. "Romvelo Luduş este un butoi cu pulbere, deoarece oamenii nu au mai primit salarii din lunile martie, alţii din mai sau chiar din august", a arătat Dăndăru. Aceasta a spus că a depus la Prefectura Mureş un memoriu, prin care a prezentat situaţia celor peste 140 de angajaţi de la Romvelo. "La societatea Romvelo Luduş, există o stare conflictuală accentuată care poate degenera oricînd în mişcări sociale pe care nu le vom putea controla", a avertizat secretarul CNSLR-Frăţia Mureş. Maria Dăndărău a arătat că, în urmă cu aproximativ o lună oamenii au încetat spontan lucrul, pentru că patronul nu le plăteşte salariile, însă CNSLR-Frăţia Mureş a reuşit să-i convingă să reia lucrul. Aceasta a susţinut că patronatul s-a angajat atunci, printr-un protocol, să facă toate plăţile restante în două săptămîni de la semnarea protocolului.

Dăndărău a arătat că acest lucru nu s-a întîmplat, deşi salariaţii şi-au obţinut drepturile inclusiv prin instanţa de judecată. "Salariaţii acuză patronul că vinde produsele Romvelo prin alte firme ale sale, iar banii nu se mai reîntorc la societate", a subliniat Maria Dăndărău. Secretarul CNSLR-Frăţia Mureş a mai subliniat faptul că Romvelo Luduş a emis, ieri, un proiect de concediere colectivă fără să menţioneze numărul şi felul posturilor desfiinţate potrivit legii, cu toate că nu şi-a plătit datoriile faţă de stat de mai multe luni de zile.

În timpul protestului, salariaţii de la Romvelo au cerut organelor abilitate ale statului să efectueze un control la societate, pentru a lămuri situaţia financiară a societăţii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb