Salariile în România au crescut de aproape trei ori mai mult decât media din UE în 2022

D.T.
Miscellanea / 20 aprilie 2023

Salariile în România au crescut de aproape trei ori mai mult decât media din UE în 2022

Salariul mediu orar în anul 2022 este estimat la 22,9 euro în Uniunea Europeană şi la 25,5 euro în zona euro, ceea ce înseamnă că, faţă de 2021, a crescut cu 4,4% în UE şi cu 4% în zona euro, arată datele publicate astăzi de Eurostat, informează Agerpres.

Atât în zona euro cât şi în UE, salariul mediu orar şi salariile exprimate în monedele naţionale au crescut. Totuşi, cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Ungaria (16,4%), Bulgaria (15,5%), Lituania (13,4%) şi România (12,3%).

La polul opus, cele mai mici creşteri salariale au fost înregistrate în Danemarca (2,2%), Italia, Malta şi Finlanda (toate cu 2,3%).

În 2022 comparativ cu 2021, în Uniunea Europeană, salariul mediu orar a crescut cu 3,2% în sectorul non-business, cu 4,9% în sectorul de business, cu 4,6% în industrie, cu 5,2% în construcţii şi cu 5% în servicii.

În Uniunea Europeană, activităţile economice care au înregistrat cele mai mari creşteri ale salariilor medii orare în 2022 au fost înregistrate în industria extractivă (9,6%), urmate de activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice (6,4%), furnizarea de electricitate, gaze, căldură şi aer condiţionat precum şi activităţi financiare şi de asigurări (ambele cu o creştere de 5,6%).

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. de unde scoateti baa minciunile astea cind in toata Europa Occidentala are omul 14 salarii si pensionarul 14 pensii.

    comparatia asta este ca si cea de la carburanti , la Berlin este 1,45 (ex ) si in Romania 1,40 , adica este mai scumpa in Germania , dar nu se spune ca veniturile sint de 5 ori mai mari in GFermania .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb