SANITAS cere Guvernului să respecte Legea salarizării bugetare

S.B.
Miscellanea / 16 decembrie 2021

SANITAS cere Guvernului să respecte Legea salarizării bugetare

Federaţia SANITAS a reacţionat, joi, după ce Ministerul Finanţelor a supus dezbaterii publice Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, informează news.ro.

Sindicaliştii acuză că actul normativ conţine prevederi care nu au fost discutate şi încalcă promisiuni care li s-au făcut de către Executiv. Potrivit sindicaliştilor, în plină pandemie, 85.000 de salariaţi ar fi afectaţi de măsurile prevăzute în OUG şi avertizează că nu mai acceptă niciun sacrificiu inutil şi nejustificat. Sindicaliştii cero întâlnire de urgenţă, înainte de adoptarea OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare.

"Consiliul Naţional a Federaţiei Sanitas din România, reunit în şedinţă de urgenţă, a luat act cu stupoare de prevederile proiectului de O.U.G privind unele măsuri fiscal-bugetare, proiect trimis, în regim de urgenţă, la avizare! Prevederile actului legislativ contravin flagrant tuturor declaraţiilor publice ale noilor miniştri precum şi promisiunilor acestora făcute cu prilejul întâlnirilor cu reprezentanţii SANITAS. De asemenea, metoda aleasă pentru promovarea acestuia contravine total regulilor unui dialog social real, dialog care ne-a fost ferm promis imediat după învestirea noului Guvern", a transmis, joi, SANITAS.

Federaţia Sanitas avertizează guvernul Ciucă că îşi asumă riscul adâncirii crizei sanitare şi sociale din România în cazul în care decide să promoveze în continuare documente legislative care încalcă Legea salarizării bugetare.

"La momentul preluării puterii executive, guvernul actual a făcut o serie de promisiuni în ceea ce priveşte asigurarea resurselor financiare necesare aplicării Legii 153/2017, în special pentru categoriile de salariaţi din Sănătate şi Asistenţă socială pentru care creşterile salariale legale aferente anului 2021 au fost blocate de fosta guvernare. Se află în această situaţie aproape 85.000 de angajaţi, în special infirmiere, brancardieri, personal TESA, asistenţi sociali etc. La fel ca şi guvernul anterior, se pare că noua echipă de la Palatul Victoria ştie să ofere doar promisiuni fără acoperire, fără soluţii reale şi complete la problemele sistemului sanitar public şi ale celui de asistenţă socială", au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia atrag atenţia că pandemia este în plină desfăşurare, sistemul sanitar este din ce în ce mai afectat de lipsa resurselor şi funcţionează în continuare cu un personal subdimensionat şi epuizat.

"SANITAS nu mai acceptă niciun sacrificiu inutil şi nejustificat pe seama salariaţilor din sistemul sanitar şi al celui de asistenţă socială! Federaţia SANITAS solicită organizarea unei întâlniri de urgenţă cu miniştrii de resort, sub patronajul Primului-ministru, înainte de adoptarea O.U.G. pentru amendarea acesteia în sensul acordării tuturor drepturilor salariale prevăzute de Legea 153/2017, fiecărui salariat pe care îl reprezentăm", au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia anunţă că vor folosi toate mijloacele sindicale legale pentru apărarea şi obţinerea drepturilor membrilor de sindicat.

Ministerul Finanţelor Publice a publicat, miercuri seara, pe pagina oficială, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea unor acte normative, care va intra cel mai probabil în şedinţa de Guvern de vineri, şi prevede îngheţarea salariilor şi sporurilor din sistemul public, cu excepţia celor din asistenţă şi sănătate, precum şi prorogarea intrării în vigoare a pensiilor aleşilor locali. De asemenea, educaţia nu va primi 6% din PIB, în 2022, aşa cum prevede legea. Pensiile care depăşesc 4.000 de lei vor plăti CASS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb