Sârma pe care aleargă Mircea Geoană

Lovit din mai multe direcţii, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, aleargă literalmente pe sârmă în tentativa sa de a a-şi lua revanşa după ce i-au fost furate voturile de către Traian Băsescu şi de a obţine un mandat prezidenţial. Fără ca, pentru moment cel puţin, să fie susţinut în această cursă de un partid cât de cât relevant. Poate tocmai fiindcă este atacat din ambele flancuri, reuşeşte să-şi menţine echilibrul şi să meargă înainte.

Le reamintesc celor care au bunăvoinţa de a citi analizele mele că nu sunt un globalist. Dimpotrivă, sunt suveranist. Deci nu cred sub nicio formă că este benefic pentru un stat cum e România să renunţe la părţi importante din substanţa sa naţională, pentru a intra în corul acelor state care şi-au făcut religie din ideologia globalismului. Una este globalizarea, care este un proces firesc, şi alta este globalismul, care este o ideologie în opinia mea periculoasă. Iar Mircea Geoană, dacă va participa la cursa prezidenţială, dat fiind backgroundul său, se va manifesta fără doar şi poate ca un adept al globalismului, un curent ideologic susţinut la greu şi în mod interesat de Statele Unite, unul din cei doi poli ai puterii globale. Prin forţa lucrurilor NATO, la rândul lui, acolo unde Mircea Geoană ocupă poziţia numărul doi, reprezintă o organizaţie militară şi politică care se manifestă la nivel global. Din aceste motive, cărora le pot adăuga şi altele, eu nu voi vota cu Mircea Geoană dacă acesta va candida. În ciuda faptului că este unul dintre rarii candidaţi potenţiali care beneficiază de o educaţie temeinică, care are un discurs articulat şi o experienţă diplomatică şi politică de necontestat.

Acestea fiind spuse, îmi propun astăzi să analizez din două perspective această candidatură mai mult anunţată decât insinuată. În primul rând, vreau să văd în ce măsură proiectul este fezabil. Dacă se potriveşte calendarul înlocuirii conducerii NATO cu calendarul alegerilor din România. Sau dacă nu care cumva cele două calendare se bat cap în cap. O a doua perspectivă se referă la atacurile simultane din cele două flancuri declanşate sistematic împotriva lui Mircea Geoană. Care este resortul acestora?

La 1 octombrie, ca să încep o numărătoare inversă, în mod normal, mandatul lui Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, încetează. Tot în luna octombrie vom avea aşadar nu numai un nou secretar general NATO, probabil în persoana lui Mark Rutte, ci şi un nou secretar general adjunct. Mircea Geoană a repetat de mai multe ori, suficient de insistent ca să nu punem acest lucru la îndoială, faptul că s-a convenit ca el să nu-şi părăsească postul simultan cu Stoltenberg. Ori va pleca şi va fi înlocuit la capătul summitului NATO din iulie, ceea ce înseamnă că îşi părăseşte poziţia înaintea lui Stoltenberg, ori situaţia se inversează şi va părăsi funcţia de secretar general adjunct NATO după 1 octombrie. Conform calendarului alegerilor, aşa cum a fost el decis de struţo-cămila PSD-PNL, alegerile prezidenţiale din România urmează să se desfăşoare în avans. Dacă ele se desfăşoară în avans, Mircea Geoană are doar la limită şansa de a candida, chiar dacă va putea părăsi alianţa îndată după summitul NATO din iulie. La limită, pentru că îi va rămâne foarte puţin timp pentru a desfăşura o campanie prezidenţială. Tocmai din acest motiv, el precipită cumva lucrurile şi, fără a-şi anunţa oficial candidatura, pentru că nu poate, o face în mod disimulat, prin fel de fel de intervenţii publice, în care încearcă să se profileze drept prezidenţiabil. Pentru el, cursa este cu adevărat contracronometru şi extrem de dificilă, întrucât nu are în spate infrastructura unui partid puternic. La limită, Mircea Geoană poate spera că va fi susţinut de o parte importantă a establishment-ului de la Washington, care ar putea să-i ofere combustibilul necesar unui start accelerat. Dacă însă statele NATO vor decide ca Mircea Geoană să părăsească organizaţia după Stoltenberg, el nu se va mai putea înscrie la timp şi cu un minimum de succes în cursa prezidenţială. Ceea ce înseamnă că toate eforturile pe care le-a făcut până în prezent se vor dovedi inutile, iar rezultatul va fi ridiculizarea prezumtivului candidat.

Mai semnalam faptul că probabil Mircea Geoană reuşeşte să alerge pe o sârmă foarte subţire tocmai fiindcă este atacat de pe ambele flancuri. Din direcţia suveraniştilor, cel mai vehement îl atacă Cozmin Guşă, care şi-a anunţat intenţia de a candida. Nu-mi rămâne decât să sper că o face din motive ideologice, că este un adversar înverşunat al globalismului şi că nu desfăşoară această ofensivă anti-Geoană din motive subiective, datând din perioada când i-a fost acestuia consultant politic în campania prezidenţială parţial ratată în penultimul act de Geoană şi furată în final de Traian Băsescu. În opinia mea, muniţia consistentă de care dispune Cozmin Guşă împotriva lui Mircea Geoană nu ar trebui consumată în totalitate acum. Într-o bătălie electorală de importanţa uneia prezidenţiale, gloanţele de argint şi de aur trebuie proiectate pe finalul şi nu la începutul campaniei. Dar asta ţine de strategia lui Guşă, la fel ca şi numărul şi natura gloanţelor de care acesta dispune. Din cealaltă direcţie, cele mai relevante atacuri anti-Geoană provin de la un personaj a cărui iniţiativă în acest sens a rămas şi încă rămâne pentru mine greu de înţeles. Este vorba despre un cadru didactic universitar. Rectorul SNSPA Remus Pricopie. Nu ştiu ce are acesta de împărţit cu Mircea Geoană. Nu ştiu dacă s-a întâmplat ceva în trecutul acestora, pe vremea când Geoană conducea PSD-ul. Dar ceea ce este cert e că Pricopie îl atacă în forţă. Ori se ştie că acest personaj este strâns legat de Serviciul Român de Informaţii, dar, în acelaşi timp, este ombilical legat şi de mediile statului subteran american. Care, de altfel, l-au şi finanţat. Astfel încât este posibil ca SRI să-l fi dirijat pe Pricopie într-o asemenea bătălie, total atipică pentru un universitar, sau o anumită parte a statului subteran american, care ar avea în vedere un alt candidat. În prima variantă, poziţia SRI ar putea fi determinată fie de Klaus Iohannis, care pentru a-şi asigura imunitatea post-prezidenţială doreşte să-l împingă în această funcţie pe generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, fie de "marele licurici", care şi el coordonează SRI şi care poate că are în vedere un alt candidat. Ultima ieşire la rampă a lui Pricopie mă intrigă într-o măsură mai mare decât atacul său anterior. Pentru că Geoană este criticat - repet, de către un rector al unei instituţii de învăţământ din România - în numele NATO şi invocându-se interesele NATO. Îi bate Pricopie obrazul lui Geoană, în sensul că acesta ar folosi infrastructura şi prestigiul NATO în beneficiul personal, pentru a-şi asigura o candidatură. Chiar dacă aşa ar sta lucrurile, de unde până unde şi în numele cui se erijează Pricopie în avocat NATO? O fi NATO ca organizaţie incapabil să-şi apere singur interesele? Din această perspectivă, atacul pe acest flanc este de-a dreptul donquijotesc.