Ţiţeiul Brent s-a redresat şi a crescut de la 40 de dolari la 45 de dolari pe baril, după întâlnirea de duminică a grupului de minişţri ai petrolului de la Doha, care s-a soldat cu un eşec, şi după ce marţi a avut loc o grevă a muncitorilor în Kuweit, potrivit unei analize realizate de Ole Hansen, seful strategiei pe marfuri la Saxo Bank.
"Luni dimineaţa atenţia s-a îndreptat de la războiul preţurilor şi supraproducţie la o altă întrerupere involuntară a stocului, care, împreună cu producţia încetinită a Statelor Unite ale Americii, a susţinut redresarea puternică şi a atras investitori", spune Ole Hansen.
Creşterea de 3,1 milioane de barili a fost aproape dublă faţă de aşteptări. La sfârşitul zilei de marţi, The American Petroleum Institute, a publicat estimarea sa, iar un sondaj Bloomberg legat de raportul de ieri a pus ultima creştere a stocurilor la 2,3 milioane de barili.
Cererea globală continuă să crească şi, alături de încetinirea producţiei non-Opec, acest lucru va ajuta susţinerea preţului în lunile următoare, iar reducerile Capex în valoare de miliarde de dolari au creat o situaţie în care atenţia pieţei se va muta în cele din urmă de la supraproducţie la lipsa rezervelor. De asemenea, pe un termen foarte scurt, greva muncitorilor din Kuweit, acum încheiată, a fost un factor foarte important de susţinere căci a scos peste 1,5 milioane barili din producţia zilnică, conform analizei Saxo Bank.
"Ca urmare a întâlnirii eşuate de la Doha, există riscul ca structura de putere din Arabia Saudită să se schimbe, crescând astfel impactul politic asupra preţurilor pe petrol. Dacă Arabia Saudită întoarce arma petrolului către Iran şi începe creşterea producţiei, aşa cum a ameninţat, o întoarcere la minimul de 30$ şi ceva nu poate fi scoasă din discuţie", a mai declarat Hansen.
În încheiere, şeful strategiei pe mărfuri a precizat că ţiţeiul Brent este încă limitat la intervalul dintre 35$/b şi 45$ pe baril în actualul trimestru înainte de a se muta mai sus în a doua jumătate către 50 pe baril până la finalul anului. El a mai spus că trebuie să respectată cererea continuă pentru petrol din partea investitorilor şi, dacă nu sunt provocaţi de schimbări în perspectiva pe termen scurt, aceste tranzacţii vor fi menţinute.