Politica monetară ultra-relaxată a Băncii Centrale Europene a avut un efect minor asupra economiei şi creşterii, apreciază Christopher Dembik, Head of Macro Analysis Saxo Bank. Potrivit acestuia, explicaţia este destul de simplă: băncile comerciale nu şi-au îndeplinit rolul de creditori către economie: "Politica monetară a stimulat rezervele bancare, dar băncile nu au reuşit să împrumute rezervele adăugate către gospodării şi companii pe care le percepeau ca fiind de risc. În plus, lichiditatea a fost direcţionată către pieţe financiare unde ROI-ul era atractiv (n.r. randamentul). Evoluţia recentă a creditului a fost mai pozitivă în zona euro, dar mai există puncte întunecate, precum Italia, unde creditarea este negativă.
În ce priveşte pieţele de capital propriu, măsurile expansioniste au avut un efect magic, deşi stimulentele au avut un impact mai limitat asupra Euronext decât asupra bursei americane, în principal, din cauză că intermedierea bancară joacă un rol mai important în Europa.
Deocamdată, atingerea ţintei de inflaţie a BCE a rămas cea mai dificilă parte. Doar cinci ţări EMU (Slovacia, Germania, Spania, Belgia şi Austria), reprezentând în jur de 54% din PIB-ul total al zonei euro, au atins o inflaţie apropiată de rata ţintă CPI a băncii de aproape 2%".
Christopher Dembik consideră că BCE a făcut o treabă bună în a evita ce e mai rău, dar implicaţiile politicii monetare expansioniste pentru economia reală şi pentru preţurile activelor sunt încă complicat de estimat precis din moment ce acestea sunt măsuri noi (în mod tipic relaxare cantitativă) ce au fost implementate într-un context foarte particular al schimbării structurale (demografie, tehnologie, îndatorare).
Deşi tendinţa creşterii salariale este mai pozitivă în Europa decât în SUA, în special datorită unei tendinţe pozitive din Germania, inflaţia internă scăzută în ţările EMU ar trebui să determine BCE să fie deosebit de prudentă cu privire la reducerea QE, se mai arată în analiza Saxo Bank.
Conform analiştilor, economia globală a intrat într-un nou ciclu ce va necesita dobânzi mici pentru o perioadă lungă, ceea ce pare a fi fost bine înţeles de către bancherii centrali. Aşa cum a menţionat economistul C. Reinhart cu ocazia întâlnirii din 2017 a Economic History Association: "dobânzile mici s-au impus timp de decenii după 1945, suntem într-un ciclu precum acela şi încă nu ne-am apropiat de un moment cum a fost cel din 1971".
Pe termen scurt şi mediu, principalul risc pentru pieţele financiare este ca terminarea QE să aducă din nou ţările PIIGS la limita redresării, sub presiune, mai ales Italia care este în continuare unul dintre punctele slabe ale Europei, potrivit analizei.