Scăderea Bitcoin-ului marţi, sub pragul de 90.000 de dolari, a fost determinată de climatul de incertitudine creat de declaraţiile imprevizibile ale lui Donald Trump, care afectează activele riscante, scrie Le Figaro.
În jurul orei 10:20 GMT, bitcoin, cea mai importantă criptomonedă, a scăzut cu 7,14%, ajungând la 87.248,81 dolari, la scurt timp după ce coborâse la 86.865,84 dolari, cel mai scăzut nivel de la jumătatea lunii noiembrie. Ether, a doua cea mai valoroasă monedă digitală, a scăzut cu 10%, ajungând la 2.372,62 dolari. Această scădere este "un semn că mediul actual de volatilitate crescută nu este favorabil câştigurilor pentru criptomonede", a rezumat Kathleen Brooks, analist la XTB.
Dolarul a scăzut cu doar 0,01% faţă de euro, la 1,0469 dolari. Activele digitale au beneficiat iniţial de promisiunile unui al doilea mandat al lui Donald Trump, care s-a prezentat ca un apărător fervent al sectorului. Perspectiva unei reglementări mai favorabile şi crearea unei rezerve naţionale strategice în bitcoin au propulsat această criptomonedă la un preţ record de 109.241,11 dolari pe 20 ianuarie, cu câteva ore înainte de învestirea preşedintelui american.
Un climat internaţional incert
Dar, deşi a sprijinit sectorul cripto de la venirea sa la putere, Donald Trump favorizează, în general, un climat de incertitudine care îi sperie pe investitori. În special, el a inversat politica SUA faţă de Ucraina, sporindu-şi invectivele la adresa preşedintelui Volodimir Zelenski, mergând până la a-l acuza de război, şi a negociat direct cu Rusia. În ciuda diferenţelor uriaşe care persistă pe fond, preşedintele francez Emmanuel Macron s-a declarat luni "convins" că există o "cale" cu Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina. În cursul unei conferinţe de presă cu Macron, luni, omologul său american a declarat că planul său de a impune noi taxe vamale Canadei şi Mexicului "progresează conform programului".
Donald Trump anunţase introducerea unor tarife de 25% pentru toate produsele canadiene şi mexicane, înainte de a face un pas înapoi la începutul lunii februarie, cu câteva ore înainte de intrarea lor în vigoare, acordând o amânare de 30 de zile celor două ţări. Dacă la acestea se adaugă "tarifele asupra oţelului şi aluminiului programate pentru sfârşitul lunii martie, apoi tarifele asupra semiconductorilor şi produselor farmaceutice de la 2 aprilie şi, în cele din urmă, tarifele reciproce de la 12 aprilie", aceasta ridică "riscul unei volatilităţi crescute pe pieţele financiare", comentează Derek Halpenny, analist la MUFG.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.02.2025, 16:43)
Încet, încet se disipează Aura lui Trump și se vede ca împăratul e gol și acțiunile sale afectează grav economia SUA.