Şcoli şi drumuri reabilitate prin Regio, în municipiul Dej

A.C.
Fonduri Europene / 9 mai 2014

Colegiul "Andrei Mureşanu" din Dej a fost reabilitat prin Regio - Programul Operaţional Regional 2007-2013, iar străzile din municipiu vor fi modernizate, în cadrul aceluiaşi program, şi cu finanţare din fonduri europene, se arată într-un comunicat MDRAP remis redacţiei.

Inaugurarea lucrărilor la colegiu a avut loc astăzi, la Dej, în prezenţa viceprim-ministrului Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, fiind urmată de semnarea contractului de finanţare prin Regio pentru proiectul de modernizare a străzilor din municipiu.

Proiectul Reabilitare Colegiul "Andrei Mureşanu", implementat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dej, a vizat reabilitarea, extinderea şi dotarea corpului de clădire A şi a beneficiat de fonduri nerambursabile (din Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat) în valoare de 9,23 de milioane de lei, în completarea cărora beneficiarul a adăugat propria contribuţie financiară.

Peste 800 de elevi din învăţământul preuniversitar beneficiază, prin acest proiect, de spaţii moderne de învăţământ, cu laboratoare şi cabinete dotate şi echipate, şi cu un teren de sport renovat. În plus, a fost îmbunătăţit accesul persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, fiind create facilităţi specifice - rampe, ascensor şi dotări interioare, se mai arată în comunicat.

Proiectul "Modernizare străzi în municipiul Dej" vizează îmbunătăţirea accesibilităţii şi mobilităţii populaţiei în zonă, dar şi stimularea activităţilor economice durabile, prin modernizarea principalelor 7 coridoare de trafic ale oraşului ce asigură preluarea fluxurilor majore de mărfuri şi pasageri pe direcţia drumului naţional ce traversează oraşul sau pe direcţia principală de legătură cu acest drum. Printre rezultatele estimate, se numără eliminarea blocajelor în trafic, creşterea vitezei medii de parcurs la 30 km/h şi creşterea siguranţei în circulaţie în localitate.

Valoarea estimată a proiectului este de aproximativ 75,7 milioane de lei, din care sumele nerambursabile alocate în cadrul Regio se ridică la 60 de milioane de lei, reprezentând 98% din valoarea eligibilă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb