SCRISOARE FĂRĂ SENS "Agenţii Green", în offside la capitolul politic

Gheorghe Iorgoveanu
Ziarul BURSA #Politică / 6 ianuarie 2022

"Agenţii Green", în offside la capitolul politic

Votarea unui buget pentru anul 2022 care nu prioritizează sănătatea şi educaţia, domenii cruciale mai ales în contextul pandemiei, lăsând impresia că suntem prinşi într-o conflagraţie armată, cu creşteri semnificative a alocărilor pentru instituţiile de forţă - SIE + 44%, SPP + 27%, Ministerul Apărării +15,6%, SRI + 8,3%, reprezintă unul dintre motivele pentru care semnatarii unei scrisori deschise adresată, ieri, Comisiei Europene, Consiliului Europei şi preşedintelui Klaus Iohannis, consideră că în ţara noastră există tendinţe cu puternice conotaţii anti-democratice şi anti-­europene, care crează o stare generală de nesiguranţă.

În contextul în care situaţia din Ucraina este incertă pe fondul jocului politic practicat de Federaţia Rusă în regiunea minieră Donbas, iar Ucraina este un stat vecin al României, un grup de intelectuali cu anumite simpatii politice, apropiate de USR, grup din care fac parte, printre alţii, Octavian Berceanu, fostul şef al Gărzii de Mediu, şi Remus Cernea - activist de mediu şi fost deputat social-democrat pus pe listele PSD de gruparea Mazăre-Constantinescu, susţine că majorarea bugetelor Ministerului Apărării, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului Român de Informaţii crează o stare generală de nesiguranţă.

Ceva este putred... nu în Danemarca, ci în Finlanda, ţară în care Remus Cernea a emigrat după încheierea mandatului de parlamentar.

"Noi, semnatarii acestei petiţii, cetăţeni activi ai României, ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la recentele evenimente şi tendinţe cu puternice conotaţii anti-democratice şi anti-europene, care crează o stare generală de nesiguranţă. Aceste evenimente constituie semnale vizibile pe care România le transmite la nivel internaţional, dar care nu reprezintă voinţa tuturor cetăţenilor săi, ce îşi doresc o societate construită pe respectarea drepturilor omului, democraţiei şi solidarităţii", arată semnatarii scrisorii deschise.

Dacă în legătură cu unele "evenimente îngrijorătoare" suntem de acord cu semnatarii documentului citat, cum ar fi respingerea de către Curtea Constituţională a României a deciziei Curţii de Justiţie a UE potrivit căreia judecătorii naţionali pot să nu aplice deciziile Curţilor Constituţionale care contravin dreptului UE, şi cooperarea parlamentară, pe legea bugetului de stat, a coaliţiei de guvernare PSD-PNL-UDMR cu AUR, în legătură cu altele ne exprimăm îndoieli serioase.

Să alături, într-o scrisoare deschisă adresată Ursulei von der Leyen, Româ­nia cu Rusia, Ucraina sau Turcia în legătură cu încălcarea drepturilor omului, fie şi doar prin prisma condamnărilor de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reprezintă o exagerare, dacă ţinem cont de perioada în care drepturile respective au fost încălcate, de legislaţia aferentă acelei perioade - legislaţie care în mare parte a fost abrogată - şi de faptul că ţara noastră nu a mai fost criticată în ultimele rapoarte MCV şi nici în raportul Comisiei Europene privind situaţia statului de drept în Uniunea Europeană.

Semnatarii scrisorii sunt nemulţumiţi şi de faptul că Parlamentul a înfiinţat o comisie de anchetă privind creşterea preţurilor în ultimul an la electricitate şi gaze, considerând că membrii acestei comisii nu fac altceva decât să acuze organizaţiile de protecţia mediului de majorările respective. Mai mult ei afirmă că respectiva comisie parlamentară ar dori să propună guvernului desfiinţarea mai multor arii naturale protejate.

Dacă este să analizăm situaţia acestor arii naturale protejate, semnatarii scrisorii omit voit să menţioneze modul cum anumite zone defavorizate din mediul rural au căpătat acest statut, numai prin prisma banilor europeni care le-au fost oferiţi edililor într-o anumită perioadă, deşi nimic nu justifica în acel moment solicitarea statului de arie naturală protejată pentru unele dintre aceste areale.

"Asistăm la o eroziune politică şi o dezbinare socială fără precedent. Neîncrederea populaţiei în instituţiile democratice este la cele mai joase cote istorice. Societatea românească este polarizată şi divizată, amplificându-se riscul unor tensiuni sociale ce pot escalada în orice moment. Această criză multiplă - democratică, socială, sanitară - este cu atât mai periculoasă în actualul context geopolitic şi global, când s-a ajuns la un punct de inflexiune fără precedent în istoria recentă. Noi, cetăţeni oneşti, susţinători ai drepturilor omului, diversităţii şi incluziunii, dorim să transmitem un mesaj puternic de susţinere a valorilor europene. Suntem pentru o democraţie incluzivă, pentru o justiţie independentă, care recunoaşte supremaţia dreptului european, pentru un mediu curat, pentru reformă sistemică şi finanţarea adecvată a educaţiei, sănătăţii, culturii şi cercetării ştiinţifice. Susţinem o implicare reală a cetăţenilor în luarea deciziilor şi un model de organizare politică în care aleşii sunt în slujba cetăţenilor şi nu invers. Vă solicităm şi vă rugăm să acţionaţi ferm, în virtutea mandatelor care v-au fost încredinţate întru susţinerea şi apărarea valorilor democratice şi a drepturilor omului, pentru a preveni riscul unor derapaje anti-democratice în România. Rolul unor acţiuni politice curajoase şi pro-democratice este mai important decât oricând, întrucât vremurile tulburi necesită o claritate sporită a deciziilor. Vă asigurăm de sprijinul nostru dacă veţi alege să luaţi decizii pentru a întoarce cursul ţării către o direcţie mai bună care a devenit urgentă şi necesară ", mai susţin semnatarii scrisorii care, în cele trei paragrafe subliniate mai sus, aminteşte de textele de susţinere sau adeziune faţă de politica de partid şi de stat din fostele ziare din perioada regimului comunist, Scânteia şi Scânteia Tineretului.

Înţelegem necesitatea protecţiei mediului ambiant, necesitatea respectării măsurilor prevăzute în Green Deal pentru combaterea schimbărilor climatice, dar modul în care acţionează unii reprezentanţi ai societăţii civile din rândul organizaţiilor neguvernamentale seamănă izbitor cu modul în care, pe vremuri, alţi reprezentanţi ai clasei muncitoare înfierau cu mânie proletară tot ce li se părea lor că este în neregulă. Iar când acest mod este îmbrăţişat şi de intelectuali, demersul de mai sus pare cel puţin suspect.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. In 1945 era o lozica bolsevica, "Totul pt Front, totul pt Victorie", pe care urmasii tortionarilor de atunci, adica slugoii si calaii tradatori de astazi au schimbat-o in: "Totul pt Servicii, totul pt nimicirea romanilor"! Avem in fatza ochilor, exemplul de urmat, cel al unui popor darz si cu "sange in instalatie", poporul kazah, care in aceste zile cu mainile goale si cu cocktailuri Molotov cat cuprinde(cu care distrug inclusiv tancuri) darama din toate temeliile lui, un stat securistic si dictatorial, mult mai periculos si mai dur decat Colonia noastra!

    1. Pai daca esti mamaliga!

      Dar tu ce esti atunci? Malai?

      Mamaliga, dai din gura? Crezi ca daca dai din gura nu ti se vede lasitatea?

      Nu este deloc mămăligă. Dar, majoritatea insilor rămași în țară fac parte din uriașa bandă de idioti-nativ, criminala clica securista! Acești ticăloși numără cam douăsprezece milioane de indivizi. Cine să mai lupte împotriva lor?

      ...

    Cred ca oricine poate scrie o asemenea scrisoare. Probabil cei care o primesc se vor sterge cu ea la dos. Mie mi se pare scrisoarea de bun simt, poate un pic exagerata. Cu ce nu sunteti de acord?

    - "Asistăm la o eroziune politică şi o dezbinare socială fără precedent." De acord 

    - "Neîncrederea populaţiei în instituţiile democratice este la cele mai joase cote istorice." - Asa este, vezi increderea romanilor in armata si biserica, institutii ai degraba autoritare 

    - "Societatea românească este polarizată şi divizată". Corect, vezi temele vaccin, biserica,drepturile minoritatilor, imigratie etc.  

    - "amplificându-se riscul unor tensiuni sociale ce pot escalada în orice moment." Partial de acord, in sensul ca nu pot cuantifica tensiunile sociale 

    - " s-a ajuns la un punct de inflexiune fără precedent în istoria recentă." Nu stiu, care e punctul asta de inflexune. 

    - "Noi, cetăţeni oneşti, susţinători ai drepturilor omului, diversităţii şi incluziunii, dorim să transmitem un mesaj puternic de susţinere a valorilor europene." OK 

    - "Suntem pentru o democraţie incluzivă, pentru o justiţie independentă, care recunoaşte supremaţia dreptului european, pentru un mediu curat, pentru reformă sistemică şi finanţarea adecvată a educaţiei, sănătăţii, culturii şi cercetării ştiinţifice." Chestii de bun simt 

    - "un model de organizare politică în care aleşii sunt în slujba cetăţenilor şi nu invers." Decent 

    D-le Iorgoveanu, a-ti scris: 

    "dar modul în care acţionează unii reprezentanţi ai societăţii civile din rândul organizaţiilor neguvernamentale seamănă izbitor cu modul în care, pe vremuri, alţi reprezentanţi ai clasei muncitoare înfierau cu mânie proletară tot ce li se părea lor că este în neregulă. Iar când acest mod este îmbrăţişat şi de intelectuali, demersul de mai sus pare cel puţin suspect."

    De ce va legati de forma? Continutul conteaza.  

    Despre ce scrisoare vorbiti, ca nimic nu am inteles din articolul dv...

    ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb