Se generalizează războiul sau nu?

Va rămâne un război strict local, purtat în Gaza, a cărei suprafaţă este doar cât Bucureştiul şi Ilfovul şi are două milioane de locuitori? Sau va cuprinde şi Cisiordania, condusă de Autoritatea Palestiniană? Sau va deveni un război regional, prin implicarea altor câtorva state? Sau, aşa cum afirmă vestitorii Apocalipsei, se va transforma într-un război mondial? Să încercăm un răspuns cu datele pe care le avem la dispoziţie.

Înainte de toate, observ împreună cu numeroşi alţi analişti că toată această nenorocire generată de atacul teroriştilor Hamas împotriva Israelului, la modul cinic, l-a ajutat pe Netanyahu. El deţinea o putere instabilă, ca să nu spun destabilizată de numeroase demonstraţii, de ostilitatea partidelor din opoziţie, dar şi de ostilitatea administraţiei Biden. Peste noapte, lucrurile s-au schimbat. Demonstraţiile au încetat prin însăşi declararea stării de război, luptele politice interne au încetat şi ele prin crearea guvernului de uniune naţională, iar reticenţele Casei Albe s-au topit literalmente în urma atacului sângeros al teroriştilor Hamas. Israelul aliniază în acest moment cea mai numeroasă armată din regiune, cea mai bine antrenată şi dotată cu armament ultrasofisticat. Şi anunţă o ofensivă masivă în Gaza. Fâşia Gaza este un teritoriu redus ca suprafaţă, cum precizam mai sus, cam cât Bucureştiul şi Ilfovul, cu o populaţie de două milioane de locuitori, dintre care, fireşte, luptătorii Hamas nu pot reprezenta mai mult de 100.000, cu familiile lor cu tot. Toţi ceilalţi sunt victime colaterale în acest război. Sau vor fi. Mai ales în măsura în care nu va fi creat un culoar umanitar pentru cei care vor şi pot să se refugieze. Cei rămaşi vor fi utilizaţi cu cruzime ca scut uman de către luptătorii Hamas, la fel cum sutele de prizonieri luaţi vor fi probabil schimbaţi pe cei circa 1.500 de terorişti Hamas deţinuţi în închisorile din Israel. Uriaşa forţă de 240.000 de combatanţi dotaţi cu armament supersofisticat masat care va invada Gaza, are tocmai acest obiectiv de a lichida cât se poate de repede focarul de infecţie şi de a-i elimina pe teroriştii Hamas. Asta în măsura în care o bună parte dintre ei nu se vor refugia rapid în altă parte.

Dacă acesta este obiectivul statului Israel, limitat la eliminarea luptătorilor Hamas, nu se poate spune acelaşi lucru despre obiectivele altor forţe implicate în acest conflict. Şi care, pentru moment, stau aparent în umbră. În ciuda faptului că statul Israel finanţează anual cu bugete considerabile Cisiordania, palestinienii rămân şi vor rămâne neîmpăcaţi, până în momentul în care Autoritatea nu se va transforma în stat. Şi până când noul stat palestinian nu va exista în graniţe rezonabile. Totuşi, sub nicio formă nu trebuie pus semnul egalităţii între ceea ce se întâmplă în Cisiordania şi ceea ce se întâmplă în Gaza şi s-ar mai putea întâmpla. Este bine de ştiut că nici în Cisiordania situaţia nu este deloc clară. Fatah este împărţit în trei facţiuni politice, iar puterea este împărţită într-un raport de rivalitate, uneori extrem de dură, între Mahmoud Abbas, urmaşul octogenar al lui Yasser Arafat, şi adversarii acestuia. Practic, palestinienii din Cisiordania nu pot vorbi pe aceeaşi voce. Dincolo, în Gaza, condusă indiscutabil de către organizaţia Hamas, declarată şi recunoscută drept teroristă, puterea este deţinută de cvasi-militari specializaţi în atentate şi luări de ostatici. De aceea este destul de greu de presupus că, exceptând efectul unor excese pe care le-ar face armata israeliană, toate aceste facţiuni vor fi capabile să se unească în timp util. Din acest motiv, înclin să cred că războiul va rămâne local.

Transformarea acestuia într-un război regional ar presupune intervenţia asumată a altor state din proximitatea Israelului. Turcia, care îi susţine activ şi relativ vizibil pe teroriştii Hamas. Libanul, dominat de Hezbollah, tot o mişcare în esenţa ei teroristă, care, transformată în partid politic, a ajuns la putere. Eventual Siria, unde regimul se caracterizează printr-o ostilitate declarată împotriva statului Israel. Şi cu certitudine Iranul, care ar face orice pentru ca statul Israel să fie ras de pe faţa pământului. Numai dacă aceste forţe se coalizează între ele cu Autoritatea Palestiniană şi cu teroriştii Hamas din Gaza, şi numai dacă forţele israeliene le vor oferi timp pentru aşa ceva, acest război va putea deveni regional. Este greu dacă nu chiar imposibil de presupus că în acest scenariu Egiptul şi Arabia Saudită se vor prinde într-o horă anti-Tel Aviv. Iar pentru a se transforma într-un război mondial, cum cred sau chiar speră cavalerii Apocalipsei, ar fi necesar ca Iranul să deţină şi să folosească arma atomică. Ceea ce pentru moment nu se va întâmplă. Dar dacă s-ar întâmpla, atunci într-adevăr toată planeta, şi aşa extrem de divizată, se va alinia de-o parte şi de alta a forţelor combatante. Şi va fi un război împotriva civilizaţiei occidentale. Personal nu creditez acest scenariu. Pentru că forţele israeliene s-au mobilizat suficient de repede. Ca şi portavioanele Statelor Unite.