Sebastian Dumitrescu deschide noi procese împotriva Oil Terminal

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 noiembrie 2018

Sebastian Dumitrescu deschide noi procese împotriva Oil Terminal

Sebastian Dumitrescu, acţionarul în vârstă de 95 de ani care deţine 14,84% din operatorul terminalului petrolier din Constanţa, a intentat trei noi procese împotriva Oil Terminal (OIL), domnia sa solicitând suspendarea executării hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) din octombrie 2016, privind majorarea capitalului social al societăţii, se arată într-un raport remis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit raportului, pe rolul Tribunalului Constanţa au fost înregistrate trei litigii noi cu acţionarul Sebastian Valentin Dumitrescu, după cum urmează:

- dosar nr. 6978/118/2018, ordonanţă preşedinţială prin care se solicită suspendarea provizorie a executării Hotărârii AGEA nr. 6/10.10.2016 de majorare a capitalului social al Oil Terminal până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 7884/118/2017; primul termen de judecată este fixat în data de 12 decembrie 2018;

- dosar nr. 6979/118/2018, ordonanţă preşedinţială prin care se solicită suspendarea provizorie a executării Hotărârii AGEA nr. 6/10.10.2016 de majorare a capitalului social al Oil Terminal S.A. până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 7883/118/2017; primul termen de judecată este fixat în data de 4 decembrie 2018;

- dosar nr. 6980/118/2018, ordonanţă preşedinţială prin care se solicită suspendarea provizorie a executării Deciziei Consiliului de Administraţie din data de 29 octombrie 2018, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 6842/118/2018; primul termen de judecată este fixat în data de 12 decembrie 2018.

Compania precizează că cele două dosare cu nr. 7884/118/2017 şi 7883/118/2017, ambele din 17 noiembrie 2017, se află pe rolul Curţii de Apel Constanţa, în stadiul procesual de apel, având termene de judecată în data de 3 decembrie 2018, respectiv 5 decembrie 2018. Ambele dosare caută o decizie în sensul anulării hotărârii AGEA din 10 octombrie 2016.

Totodată, compania mai arată: "Pană la data prezentei, nu s-a comunicat la sediul Oil Terminal care este obiectul dosarului nr. 6842/118/2018, însă pe portalul Tribunalului Constanţa dosarul apare înregistrat în data de 16 noiembrie 2018, iar la obiect se menţionează cerere în constatare a nulităţii hotărârii Consiliului de Administraţie din 29 octombrie 2018, fără a se preciza care este numărul acesteia. Acest dosar încă nu are termen de judecată".

În cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) din 10 octombrie 2016, acţionarii OIL, reprezentând 77,79% din capitalul social, au aprobat majorarea capitalului social cu o valoare maximă de 260,99 milioane de lei, prin aport în natură (n.r. două terenuri ale statului în valoare) de circa 156 milioane de lei şi restul de 104 milioane aport în numerar, de la 58,24 milioane de lei, în prezent, la valoarea maximă de 319,23 milioane de lei.

Potrivit unui raport de evaluare, realizat în vara anului 2016 de evaluatorul Aurelia Biţă şi cerut de companie, pentru a-şi conserva participaţiile, acţionarii minoritari ar trebui să subscrie în cadrul majorării de capital câte 4,48 de titluri la fiecare acţiune deţinută. Conform documentului, ar trebui emise pentru acţionarii care vor contribui la majorarea prin numerar un număr de 1,053 miliarde de acţiuni, în timp ce acţionarului majoritar i s-ar cuveni, în schimbul aportului cu cele două terenuri, 1,556 miliarde de acţiuni. Astfel, numărul total de acţiuni care ar trebui emise în cadrul operaţiunii este de 2,609 miliarde de titluri.

În 20 iulie, 2017 domnul Dumitrescu a depus la Tribunalul Constanţa o acţiune în constatarea nulităţii aceleaşi hotărâri AGEA nr. 6 din 10 octombrie 2016, cu privire la majorarea capitalului social al Oil Terminal.

În vara anului 2018, compania a anunţat că apelul lui Sebastian Dumitrescu, în acest caz, a fost respins definitiv, iar la finalul lunii octombrie a anului curent, Oil Terminal a desemnat Bursa Română de Mărfuri (BRM) să întocmească prospectul proporţionat de ofertă în vederea continuării procedurii de majorare a capitalului social.

Statul Român, prin Ministerul Energiei, este acţionarul majoritar al societăţii, cu o deţinere de 59,62%, în timp ce Sebastian Valentin Dumitrescu are o participaţie de 14,84%, iar 25,53% din companie este deţinut de către alte persoane fizice şi juridice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb