Sectorul bancar, prăbuşit pe bursele din Europa

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 martie 2023

Gravitaţia băncilor / Desen de MAKE

Gravitaţia băncilor / Desen de MAKE

Titlurile Credit Suisse au coborât cu peste 30% pe parcursul sesiunii de ieri, după ce acţionarul majoritar al băncii elveţiene a informat că nu îi mai poate furniza sprijin financiar acesteia Euro - în cel mai puternic declin de după martie 2020, faţă de dolar

Acţiunile instituţiilor de credit listate la bursele din Europa au scăzut puternic ieri, influenţate de declinul masiv al titlurilor Credit Suisse Group AG - până la un minim istoric -, după ce principalul acţionar al băncii elveţiene, Saudi National Bank, a anunţat că nu îi mai poate furniza asistenţă financiară acesteia.

Preţul titlurilor Credit Suisse a scăzut pentru prima dată sub 2 franci elveţieni (2,18 dolari) după ce Ammar Al Khudairy, preşedintele Saudi National Bank, a declarat că instituţia nu mai asigură susţinere financiară întrucât nu poate depăşi 10% din acţiunile băncii elveţiene din cauza unor probleme de reglementare.

"Nu mai putem investi în Credit Suisse, deoarece am depăşi pragul de 10%", a spus Ammar Al Khudairy, adăugând: "În prezent, deţinem 9,8% din bancă. Dacă trecem de 10%, intră în vigoare un set de noi reguli şi nu vrem să intrăm într-un nou regim de reglementare".

Creditorul din Arabia Saudită a achiziţionat anul trecut o deţinere de aproape 10% din banca elveţiană, după ce a participat la o operaţiune de majorare a capitalului acesteia şi s-a angajat să investească până la 1,5 miliarde de franci.

Acţiunile Credit Suisse - a doua mare bancă din Elveţia - au scăzut cu peste 30% ieri, pe piaţa din Zurich, la ora locală 14.30, atingând 1,65 franci. Ulterior, în jurul orei 15.35, declinul era mai mic, respectiv de 16,3%, iar capitalizarea bursieră a băncii era, la acel moment, de 7,46 miliarde de franci.

Tranzacţionarea titlurilor Credit Suisse a fost oprită de câteva ori de operatorul Bursei din Zurich, pe fondul volatilităţii.

Acţiunile gigantului bancar elveţian UBS AG au scăzut cu 6,6%, la 17,14 franci la ora 15.38.

Tot ieri, la Paris, acţiunile BNP Paribas SA s-au depreciat cu 9,7%, la 52,28 euro la ora 15.38, cele ale Societe Generale SA - cu 11,7%, la 21,62 euro. La Bursa din Frankfurt, titlurile gigantului Deutsche Bank AG au înregistrat un minus de 6,5%, la 9,80 euro la ora 15.33, cele ale Commerzbank AG - de 7,5%, la 9,61 euro. La Londra, acţiunile HSBC Holdings Plc au coborât cu 5,5%, la 545,40 pence la ora 14.54, cele ale Lloyds Banking Group Plc - cu 3,3%, la 46,63 pence. Pe piaţa din Amsterdam, titlurile ING Groep NV au scăzut cu 8,7% la 10,88 euro la ora 15.40, cele ale ABN Amro Bank NV - cu 10%, la 14 euro. În Spania, acţiunile Banco Bilbao Vizcaya Argentaria SA au coborât cu 10%, la 6,02 euro la ora 15.40, cele ale Banco Santander SA - cu 7%, la 3,20 euro. La Bursa din Milano, titlurile UniCredit SpA s-au depreciat cu 6,8%, la 16,45 euro la ora 15.56, cele ale Intesa Sanpaolo SpA - cu 6,9%, la 2,24 euro.

Indicele EURO STOXX Banks era în declin cu 7,9% la ora 15.41, afişând un nivel de 99,1 puncte.

Clienţii Credit Suisse au retras fonduri de 120 de miliarde de dolari în ultimul trimestru din 2022

Credit Suisse a publicat marţi raportul său anual pe 2022 în care menţionează că au fost identificate "deficienţe majore" în controalele privind raportările financiare şi încă nu a oprit exodul de clienţi. Banca a fost lovită de o serie de scandaluri care au afectat încrederea investitorilor şi a clienţilor, iar retragerile de fonduri de către clienţi au depăşit 110 miliarde de franci elveţieni (120 miliarde de dolari) în trimestrul al patrulea din 2022.

Oficialii Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB) nu au dorit să comenteze, ieri, situaţia cu care se confruntă Credit Suisse, potrivit Reuters.

"Ne mutăm de la problemele băncilor americane la cele ale băncilor din Europa, în primul rând la Credit Suisse. Aceste evoluţii afectează întregul sector bancar european", a apreciat ieri, citat de Reuters, Carlo Franchini, responsabil cu clienţii corporate la banca Ifigest din Milano, menţionând: "Acţiunile băncilor europene şi-au accelerat pierderile după declaraţiile saudiţilor privind Credit Suisse. Cred, însă, că actuala criză de la banca elveţiană poate fi rezolvată".

Monedele europene, în scădere

Monedele europene au scăzut semnificativ ieri, după prăbuşirea acţiunilor Credit Suisse.

Euro a coborât cu 1,8% la 1,0574 dolari la ora 13.05 GMT (cel mai puternic declin de după martie 2020), lira sterlină - cu 0,7%, la 1,2077 dolari, iar francul elveţian - cu 0,8%, până la 0,9218 unităţi/dolar.

"Ştirile legate de Credit Suisse provoacă daune pe pieţele valutare, deoarece acţiunile băncilor europene sunt afectate din nou", a declarat, conform Reuters, Simon Harvey, şeful departamentului de analiză valutară din cadrul Monex. Acesta a continuat: "Vânzarea acţiunilor băncilor nu face decât să genereze din nou îngrijorări cu privire la stabilitatea financiară, care are un efect secundar pe pieţele obligaţiunilor guvernamentale europene şi pe cele swap, pe măsură ce perspectivele legate de majorarea dobânzilor de către BCE (Banca Centrală Europeană) se schimbă".

Pieţele monetare şi-au schimbat pariurile privind majorarea dobânzilor BCE, pe fondul turbulenţelor legate de băncile europene, notează Reuters. Conform acestora, există o probabilitate de 60% de majorare cu 50 de puncte de bază a dobânzilor din zona euro la reuniunea de politică monetară a BCE de astăzi. Anterior, probabilitatea era de 90% pentru o astfel de mişcare.

Totodată, pieţele anticipează o probabilitate de 50% pentru o creştere cu 25 de puncte de bază a dobânzilor de către Federal Reserve (Fed) din SUA, săptămâna viitoare.

BERD: "O repetare a crizei financiare globale din 2008 este puţin probabilă, în pofida turbulenţelor"

În pofida turbulenţelor de pe pieţele financiare globale în urma colapsului băncii americane Silicon Valley Bank (SVB), o repetare a crizei financiare globale din 2008, care a urmat după prăbuşirea Lehman Brothers, este puţin probabilă, a declarat marţi, pentru Reuters, Beata Javorcik, economistul şef al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

"Momentul Lehman a fost asociat cu inovarea financiară, care atunci a fost greşit înţeleasă. Amploarea fenomenului a fost, de asemenea, greşit înţeleasă", a explicat Javorcik, adăugând: "În cazul SVB, avem de-a face cu un tip învechit de criză, determinat de un mediu cu dobânzi ridicate. Autorităţile de reglementare din SUA au acţionat extrem de rapid pentru a stopa propagarea efectelor negative şi a limita riscurile de contagiune".

De asemenea, a apreciat economistul şef al BERD, pariurile pieţei pe reducerile de dobânzi în Europa Centrală, în viitorul apropiat, sunt optimiste, deoarece inflaţia s-ar putea menţine la un nivel ridicat o perioadă mai mulgă de timp.

Autorităţile de politică monetară din Europa Centrală, care au fost în prima linie a înăspririi politicii monetare în 2021, caută deocamdată să menţină dobânzile stabile, în condiţiile în care regiunea se confruntă cu o încetinire semnificativă a economiei, în urma efectelor războiului din Ucraina.

Băncile centrale din Ungaria şi Cehia, primele care au început majorarea dobânzilor în urmă cu doi ani, ar putea deveni primele din Europa care scad costurile de împrumut anul acesta, pe fondul aşteptatei replieri a inflaţiei.

Economiştii se aşteaptă ca Banca Centrală din Cehia să fie prima care va reduce dobânzile, în semestrul al doilea din 2023, în timp ce în privinţa Ungariei părerile sunt împărţite - al doilea sau al treilea trimestru, notează Agerpres.

"Faţă de precedentele experienţe (două recente episoade de dezinflaţie), FMI previzionează un ritm rapid al dezinflaţiei. În acest sens, credem că aceste previziuni sunt prea optimiste", a declarat Javorcik, menţionând: "Aceasta sugerează că şi opinia conform căreia băncile centrale vor începe curând reducerea dobânzilor sunt destul de optimiste".

În ianuarie, FMI estima că inflaţia pe pieţele emergente şi în curs de dezvoltare se va atenua la 8,1% în 2023 şi la 5,5% în 2024, dar peste media de dinaintea pandemiei, de 4,9%.

Amintim că, marţi, agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a înrăutăţit perspectiva atribuită sistemului bancar al SUA de la "stabilă" la "negativă", citând riscurile ridicate pentru sector după turbulenţele provocate de colapsul Silicon Valley Bank, care a alimentat temerile privind contagiunea, conform Reuters.

Evoluţiile de la Silicon Valley Bank, Silvergate Capital Corp. şi Signature Bank au deteriorat mediul operaţional pentru sectorul bancar american, care se confruntă acum cu o criză de încredere, atât din partea investitoilor, cât şi a deţinătorilor de depozite, susţine Moody's.

Creditorii care au pierderi "substanţiale" din tranzacţiile cu titluri de valoare şi depozite neasigurate ar putea fi afectaţi, deoarece clienţii caută alternative mai sigure pentru depozitele lor, susţine agenţia de evaluare financiară.

De asemenea, Moody's s aşteaptă ca Fed să continue înăsprirea politicii monetare, spre deosebire de unii analişti care susţineau că problemele recente din sistemul bancar american vor modifica politica băncii centrale americane.

Preşedintele grupului bancar elveţian Credit Suisse, Axel Lehmann, a declarat ieri că un ajutor din partea Guvernului "nu este un subiect" pentru banca pe care o conduce, conform Bloomberg.

Prezent la o conferinţă organizată în Arabia Saudită, Axel Lehmann a spus că nu este corect să fie făcute comparaţii între problemele de la Credit Suisse şi falimentul recent al băncii americane Silicon Valley Bank, în special având în vedere că cele două bănci sunt reglementate în mod diferit.

----------------------

Banca Centrală Europeană (BCE) a contactat băncile din zona euro ca să le pună întrebări cu privire la expunerea lor pe grupul bancar elveţian Credit Suisse, spun surse citate de Reuters. Una dintre surse a ţinut însă să sublinieze că supervizorii sunt de părere că problemele de la Credit Suisse sunt specifice acestei bănci şi nu sunt de natură sistemică.

Anterior, cotidianul Wall Street Journal a informat, citând surse, că supervizorii din cadrul BCE analizează legăturile financiare dintre Credit Suisse şi băncile din zona euro, notează Agerpres.

Opinia Cititorului ( 27 )

  1. furtuna perfecta in desfasurare....

    1. Vezi sa nu, in 5 zile nu mai exista nici urma de asazisa criza bancara. Daca vine criza atunci petrolul scade la 70 sau poate mai jos, Rusia e obligata sa vanda la 40-45 in India si China, practic vor vinde in pierdere, Chinia intra in recesiune daca nu are cui vinde toate chinezariile in SUA si Europa.

      iti pui centura dupa 2025-2026 si masca de oxigen prin 2028 in piata reala.

      s c cret 

      Amice, traiesti intr-o bula de idiotenie. Daca "Chinia" nu are cui vinde "chinezariile" tu vei fi mort de foame, ca oricum nu dispui de IQ prea mare ca sa faci ceva util in Romania, esti doar tocator de hartii la stat de unde o sa fii dat afara.

      Si, un detaliu, daca nici tu nu esti chiar atat de prost incat sa vinzi ceva in pierdere, adica sa cheltui 10 lei ca sa produci ceva pe care il vinzi contra a 8 lei, pai bai bugetar naparstoc, nici Rusia nu va vinde ceva in pierdere. Mai bine pastreaza cei 10 lei. Hai, marche la prostiile tale. 

    Sati calmi ca se vor printa bani pt aceste banci exact ca-n America.

    1. Si inflatia tot va creste !!

    Cand v-am spus sa pariati pe dolar...

    1. nu.

      dolarul mai are de scazut 

      gata... e pa long dolarul pe DXY... poate cv pe termen relativ scurt 1-2 ani max... daca da rusia cu bomba atonica.. in rest nu vad... sau poate daca incepe china invazia din iarna anul asta... mai sare dlarul pe DXy...

      vezi ca alt index da semnale in piata reala din usa sa creasca long: Metri Patrati Terenuri in GRAME AUR / Cantitati de aur; adica long scumpire in USA in grame aur; deci benefic pentru Africa-India - China si Rusia ce vor vinde /produce bunuri si servicii con vertite in grame aur; deci exact ce isi doresc ei o plata in aur si nu dolar; 

      Asta poate sa insemne ca daca dolar crash pe long si altele in nominal crash mai rau ca le pe long si deci e tot posibilul ca si prin alte tari ce nu au productie ieftina sa ii coste scump de tot "Carnita si fasolita" ca procent din venit. 

      Eu asta vad long. Vad iar long utilitati scumpe si taxe scumpe pe unele ramuri deci politica de scoatere din piata concurenti ce nu pot tine plasarea scumpirilor la clientii finali. 

      PS: long dolarul risca sa se scumpeasca in grame aur! adica sa se intareasca real nu pe dxy peste altele ce se vor prabusi in continuare in grame aur. 

      s c cret 

      mai baiatule, imi place de tine de mor....

      din s c cret eu propun sa iti schimbi numele in " domnul grame aur" - e mai relevant pentru natura comentariilor tale 

      eu ma raportez la barometru vechi de mii de ani AUR!

      asa am setat si graficele la bursa, banci, ipoteci, case, gov datorie, aur in dolari, DXY in aur etc... 

      nu pot altfel. 

      PS: vezi ca si bancile centrale urmaresc acest raport de schimb! 

      Un exemplu bun e Dow in ratie aur! a anuntat mereu si mereu fiecare specula si fiecare crash; si Wholesale commodity Price in Gold. 

      Speram doar sa nu fie turuiala economica in vreme de razboi; poate prindem in Ucraina si altele in vreme de dupa razboi; cv de genul ani 40 si cv si dupa.. pe acolo ar fi interesant. Doar ca asta duce inevitabil la disparitie multe bunuri actuale vechi la raft si la schimbari majore de rute comerciale si deplasari masive de investitii si capital in alte regiuni pe glob; total schimbate fata de ce am cunoscut pana astazi; Am uitat sa specific risc China Taiwan si aici risc de deplasare capital, schimbari de rute comerciale, bunuri si servicii la alte preturi inflate in fata;  

      Daca iei graficul istoric Aur in pret Dolari si il inversezi (pe langa faptul ca este invers corelat cu metri patrati teren sau imobiliar USA si lag cv ani in alte tari) o sa vezi ca avem 3 albii: 

      - 1 albie 1932-1946 

      - 2 albie 1973 -1990 

      - 3 albie 2008 prezent;  

      O singura chestie iese in evidenta din grafic : perioada 2000 ce nu a adus la nivelul istoric rata de "deleverage" pe baza productivitatii "totale" a populatie - a fost intrerupt procesul de atentatul 9 11. Exact din acel moment tot procesul a fost inversat in economie cauzand cele doua mari bule financiare de ipoteci si aprecieri "fictive" de case sarite din trend. 

      Atentatul a avut o cauza benefica globala de explozie creditare si dezvoltare tehnologca - militara: idem cu panica de razboi din 20-40 si cv, idem cu panica de razboi 70 spre 80 si cv90 devenind razboi rece; idem din spre 200 si cv respectiv 2007 prezent.. ce devine iar treptat o forma de razboi rece exact pe final de aur in dolari; interesant... 

      In fata populatia urmeaza sa desumfle acest balon de credit fie prin productivitate fie prin distrugere fortata de capacitati distruge bondul de colateral cu banca (ipoteca sau balonul de credit ce urma achitat ori refinantat la data scadenta) / bonduri ipotecate platite / razboi de decolateralizeaza credit vechi - speram sa nu. 

      Inca odata: Pentru TOTI CEI CARE INCA MAI SPECULEAZA LONG AUR BOOM IN DOLARI VA ROG SA VA UITATI IN ALTA DIRECTIE daca nu vreti sa va pierdeti long "randamentele in grame / respectiv kg aur". 

      Multi Tineri 30-40 de ani cad in plasa manipularii si exiturilor Batranilor ce detin aur in portofoliu si mine. Nu este cazul sa cumparati AUR scum de bagat la saltea; dar este cazul sa cumparati Mine / Mineri de aur pe long; Platiti premiumul acum ca sa beneficiati in fata de long minare aur relativ ieftin; iar cand se va reinversa iar ciclul peste 20-30 de ani va brinde mine la pensionare long inca 20 de ani pe aur fara durere de cap. 

      Asta daca intr-o viata de om nu prindeti un razboi regional unde va pensionati :D. 

      PSS: in 90 spre 2000 in minim relativ aur in dolari dolari i n lei era in TAVAN; asta ca idee. 

      s c cret 

      gold is real money - jp morgan

      asta inseamna o gandire logica , aurul iti pastreaza puterea de cumparare , la el te raportezi pentru cand vorbest despre pret in piata ( imo stocks etc) 

      respect omule 

      consideri ca pret aur este manipulat ? observ ca tot incearca sa treaca peste 2000 per uncie dar ... ceva se intampla...

      multumesc

      Nu este relativ manipulat!

      Este pastrat sus pentru ca daca te uiti in piata: sunt batranii ce inca tin cu dintii su cu viata ca pondere din economia totala de active /avere, in lupta cu generatia ce intra ca pondere / amprenta in societate sa preia avera de la ei. 

      Daca inversa graficul aurului in dolari o sa vedem ca in ambele albii a fost o criza economica groaznica, simultan balta de tineret ce nu intra in case/acces ipoteci, simultan expansiune de credit ce dadea de munca la tineret sa poata genera venituri si sa poata accesa ipoteci; simultan se forma noua generatie ce intra in case si forma familii (atentie vorbim de apmrenta de generatie ce pune cea mai mare presiune - nu de valurile ciclice la 10 -18 ani ce cad fie sus fie jos). 

       

      Pe termen scurt se poate duce sageata sus; eu vb de trend long ce arata clar in jos... ca se declanseaza in 1 -2 ani sau in 5-8 ani... nu este graba.. eu vb de long aur in dolari are presiune mare de crash. Daca vine pe termen relativ scurt o arcuire la aur in dolari la pachet cu o panica bursiera si o pornire de razboi mai grava pe glob, atunci e moment perfect de exit batrani din aur in dolari si sa se mute pe argint long; de ce argint? Relativ argintul cand aurl cade se tine nominal mai sus ca aurul (ca raport), deci conservare dolari in argint cu putere de cumparare in fata mai multe grame de aur cand aurl se defleaza nominal. 

      De fel aurul se defleaza lung, cand se schimba pe glob politica monetara, si toate tarile cad de comun acord sub o noua forma de tranzactionare globala ce le vor ajuta si pe ele sa isi faca procesul de descrestere datorie, sau dupa caz de crestere datorie (sa nu uitab ca pe glob balantele bancilor centrale sunt active pasive si opus in oglinda pasive active; deci unii scad datorii sau stagneaza si altii cresc datorii; unii achita altii fac... net net zero). 

      s c cret 

      uite o alta naratiune oferita pe tava de "educatorii financiari" cum ca aur creste in razboi sau panici: total fals... cate razboaie au fost prin europa si caderi de regimuri si aurul in dolari din 82 pana in 2000 nu a crescut! O groaza de tari mici au fost decimate .. si auro ioc arcuire... deci nu are treaba naratiunea asta spusa pentru invatacei financiari; aurul tine strict de banci centrale si guverne in raport cu modul / alegerea / parteneriatul lor de tranzactionare global sau cu alte tari / economii. Adica se aduna la masa rotunda si isi aleg cum sa isi schimbe "piesele" ciclic.

      Alt exemplu: de ce a ales euro sa se devalorizeze atat de grav in grame aur? Pentru ca are inter distrugere de capacitati vechi si are de platiti extern "yield" bond datorie. 

      Va tine distrugerea euro in grame aur pana cand va da intern (in imperiul european / scuze uniunea europeana ) impuls de alte forme de productivitate si capacitati. De fel trebuie sa domine in piata mai mult tineret decat batranet; fie adus cu forta prin socuri de instabilitate in alte piete fie prin exituri decese batranet. 

      Acum nu stim exact care este "Schema" long vorbita cu usile inchise despre "euro"; daca ii va da in fata voie sa aibe ciclu de intarire si slabire cum a are dolarul; sau o vor tine ca moneda de sacrificu cum au facut cu francul francez, marca germana si atele... considerate pe europa relativ "sigure". 

      Ca sa distrugi ciclitatea dolarului in aur tre sa distruga cineva economia interna a americii; chiar si atunci alta banca centrala ii da reset la dolar si il peguieste iar pe international (3 banci centrale a avut usa... la toate dolarul aur si dow in aur nu au inselat investitorii). 

      s c cret 

      in perioada 1980 2000 pretul aur a a vut un pret intre 250-500$ per uncie . 30 DE ANIIII!!!! apoi a explodat ! de ce consideri tu?

      gdx sau gdx j ? o alta intrebare.. 

      pret aur in euro sau yeni - nu mai vorbesc in lira turceasca... vreo legatura cu populatia imbatranita si datoria foarte mare?

      ... mine fizice / participatii.

      in 2000 Bula era in DOW in AUR si deci aur era ieftin; dc sa ma chinui sa cumpar aur ce coboara cand pot sa creditez in avans DOW sau Imobiliare ce le anticipez ca vor creste in cantitate aur?! 

      Investitor Contrarian! 

      PSS: in perioada 1980 2000 pretul aur a avut un pret intre 250-500$ per uncie . 30 DE ANIIII!!!! apoi a explodat ! de ce consideri tu? 

      Raspuns Simplu?!: Wholesale commodity Price in Gold invers corelat 

      s c cret 

      pe dow to gold ratio se vede exact perioda 1980-2000 cand aurul stagna si apoi o decelerare cand aurul a inceput sa creasca pana in 2011 dar in ultimi 5-6 ani pare ca nu isi gaseste directia....

      daca am interpretat bine graficul DOW TO GOLD RATIO in perioada 1980 -2000 era ok sa ai actiuni dar in perioada 2000-2011 vindeam DOW si cumparam aur?

      Fiecare cu strategia si filozofia lui de investitii.

      Inainte sa existe "bursa" a existat mereu raportul dintre bunuri de consum -tarana - imobiliar - case - aur si menezi circulate. 

      Pe vremuri "ipoteciel /notele de datorie" se calculau in grame argint pentru saraci si in grame aur pentru bogati ca PMT! 

      Si in vremuri antice am descoperit raportul de bule ipoteci in grame aur si spargeri de bule ipoteci in grame aur; si atunci am gasit raport de bulg lalea in bula grame aur si spargere bula in grame aur; sau specula feroviara index in bula grame aur si spargere bula. 

      s c cret 

    In unele sectoare si regiuni economice:

    Is a Minsky moment in the making :D 

    Oricum vine ajutorul inca pe termen scurt, avem alegeri, intrare sau stat la poarta uniunii europene.. avem multe nazdravanii de consumat.  

    s c cret

    la mai-iunie 2023 cred ca se termina toate nazdravaniile lumii noi ... si covid (peste tot in lume) si razboi ucraina si criza pe burse... de ce asta?

    pentru ca 2024 e an de alegeri in toata lumea, de aia , si nu trebuie panicate oitele ca incep sa aleaga ...populisti :)

    asa-i ca am dreptate ?  

    1. Oh bine ar fi sa ai dreptate. Macar razboiul de s-ar termina , ca de acolo multe s-ar linisti in lume. Dar nu prea cred ca va fi asa de repede. Lunile trec fara aproape nici o schimbare pe front in Ucriana.

      Americanii nu au nici un interes sa se termine repede,

      ne vind europenilor energia la 300 % mai scump ca la ei,

      arme cat dorim sa nu se rugineasca in depozitele lor 

      da, dar li se intoarce ucraina, covidul in freza contra dolarului si sectorului lor bancar... trebuie sa opreasca circul covid si ucraina... altfel ....

      ce se intampla acum si urmeaza sa se intample in urmatorii ani seamana cu perioada spre 40; unde USA va livra la greu diferite capacitati tehnologice si militare Europei si partenerilor; exact asta si face; asta o sa continuie sa faca.

      Pentru ei nu este o problema! Este un beneficu; ii ajuta sa deprecieze mai rapid capacitatile vechi si sa permita pe viitor europenilor si pro usa sa isi re trimita diferite forme de capital tot in bondurile long usa pentru yiled / randament sigure. 

      USA nu pierde, europa nu pierde, partenerii economici nu pierd; iar cei ce nu vro yield bonduri vor avea de castigat in tranzactionare marfuri cu ei in conversie foarte buna grame aur; deci toata toata lumea castiga chiar is in timpul acestui conflict si dupa finalizare lui. 

      Si Rusia si China vor primii ceea ce tot cer: aur in schim de raport cu bunurile si serviciile pe care le vor oferi long in piata. 

      s c cret 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb