Sectorul energetic şi minier - în atenţia investitorilor din Europa

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 august 2008

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, investitorii orientându-se către sectorul energetic şi minier, datorită preţurilor reduse din domeniu.

Acţiunile "Total" SA, a treia companie petrolieră din Europa, respectiv cea mai mare rafinărie de ţiţei de pe continent, au crescut cu 2,8%, la 48,90 euro. Acţiunile "Royal Dutch Shell" Plc, cel mai mare producător de petrol din regiune, au urcat cu 2,1%, la 1.835 pence.

Titlurile "Anglo American" Plc, a patra companie minieră din lume, au crescut cu 3,2%, la 2.824 pence, iar cele ale "Rio Tinto Group", numărul trei mondial în domeniu, au urcat cu 2,1%, la 4.701 pence. Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au câştigat 2,2%, înregistrând un preţ de 1.563 pence. Compania şi-a majorat cu 30% profitul în cel de-al doilea semestru fiscal, încheiat în 30 iunie, ca urmare a creşterii producţiei.

Titlurile "ThyssenKrupp" AG, cea mai mare oţelărie din Germania, au crescut cu 1,5%, la 33,73 euro.

Acţiunile "Tenaris" SA, cel mai mare producător mondial de ţevi de oţel dintr-o bucată, au urcat cu 2,3%, la 17,83 euro.

Acţiunile "Linde Group", cel mai mare producător german de gaze industriale au câştigat 1,2%, afişând un preţ de 86,67 euro.

Acţiunile lanţului de distribuţie "Woolworths Group" Plc, au crescut cu 12%, la 7,44 pence, după ce a anunţat că a respins o ofertă de preluare de la "Iceland Foods" Ltd., considerând-o prea mică.

Titlurile firmei de recrutare "Michael Page International" Plc au crescut cu 12%, la 357 pence. Directorul executiv al companiei, Steve Ingham, a declarat că ar putea accepta o ofertă de preluare, dacă aceasta va fi "considerabilă". Compania a respins o ofertă de 1,3 miliarde de lire sterline (2,4 miliarde de dolari) de la "Adecco" SA.

Titlurile "Sanofi-Aventis" SA, cel mai mare producător de medicamente din Franţa, au crescut cu 1,5%, la 50,68 euro. Analiştii "CA Cheuvreux" au trecut compania la "country selected list", de la "outperform".

Acţiunile "Adidas" AG, al doilea producător mondial de echipament sportiv, au coborât cu 2,2%, la 41,16 euro. "HSBC Holdings" Plc şi-a modificat în sens negativ recomandarea pentru aceste titluri: "underweight", de la "neutral".

Indicele CAC 40 al Bursei din Paris a crescut cu 0,8%, la 4.488,16 puncte, DAX al pieţei din Frankfurt - cu 0,4%, la 6.471,57, FTSE 100 al celei din Londra - cu 0,5%, la 5.484,60.

SUA - în ascensiune

Acţiunile tranzacţionate la bursele din SUA au crescut ieri, în deschidere, după ce "Lowe"s" Cos. a raportat un profit peste estimări. Acţiunile companiilor miniere au crescut datorită revenirii pe curs ascendent a preţului metalelor.

Acţiunile "Lowe"s", al doilea lanţ de distribuţie de amenajări interioare, au crescut cu 0,1%, la 24,52 dolari. Compania a raportat, pentru trimestrul al doilea, un câştig de 64 de cenţi/acţiune, în vreme ce analiştii aşteptau 56 de cenţi/titlu.

Acţiunile "UnionBanCal" Corp. au crescut cu 11,7% dolari, la 73,15 dolari. "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc, cea mai mare bancă din Japonia, şi-a majorat cu 17%, la 3,5 miliarde de dolari, oferta pentru restul pe care nu-l deţinea la banca din California (35%).

La ora 09:51, indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 0,3%, la 1.294,13 puncte, Dow Jones Industrial - cu 0,3%, la 11.630,34, Nasdaq Composite - cu 0,5%, la 2.439,66.

Creşteri în domeniul producţiei industriale nipone

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au crescut ieri, pentru prima oară în ultimele cinci zile, în special cele ale producătorilor industriali niponi, în condiţiile în care societăţile de brokeraj au recomandat achiziţia acestor titluri.

Acţiunile "Komatsu" Ltd., al doilea producător mondial de excavatoare, au crescut cu 3,8%, la 2.445 yeni (cea mai puternică ascensiune de după 22 iulie"). "Nikko Citigroup" Ltd. şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru acţiunile companiei japoneze: "cumpără", de la "păstrează". Titlurile "Sumitomo Metal Industries" Ltd., a treia oţelărie din Japonia, au urcat cu 7,4%, la 481 yeni (cel mai important câştig de după 23 august 2007). "Mitsubishi UFJ Securities" Co. a modificat în sens pozitiv calificativul acordat acestor acţiuni: "outperform", de la "market perform".

Acţiunile "Nippon Sharyo" Ltd., cel mai mare producător japonez de trenuri de mare viteză, au câştigat 30%, ajungând la 348 yeni. "Central Japan Railway" Co., cel mai mare operator de trenuri de mare viteză, a oferit 370 de yeni pentru fiecare acţiune "Nippon Sharyo", urmărind să-şi majoreze participaţia la 50,1%, de la 1,8%. Acţiunile "Central Japan" au scăzut cu 1,2%, la 1,078 milioane de yeni.

Titlurile "China South Locomotive & Rolling Stock" Corp. au crescut cu 58%, la 3,45 yuani, după ce a obţinut 1,48 miliarde de dolari din listarea comună pe bursele din Shanghai şi Hong Kong. Acesta a fost cel mai bun debut bursier de la Shanghai, după listarea a 95% din "Zijin Mining Group" Co., la data de 25 aprilie.

Acţiunile "Doosan Construction & Engineering" Co., societate de construcţii din Coreea de Sud, au urcat cu 7,5%, la 7.850 woni. Analiştii "Merrill Lynch & Co." sunt de părere că recenta scădere a preţului acţiunilor ar putea fi o oportunitate de achiziţie a acestora. Titlurile "GS Engineering & Construction" Corp., a patra societate de construcţii din Coreea de Sud, au crescut cu 4,7%, la 111.000 woni.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 1,1%, la 13.165,45, Hang Seng al celei din Hong Kong a scăzut cu 1,1%, la 20.930,67, Kospi al pieţei din Seul - cu 0,3%, la 1.567,71. Karachi 100 al Bursei din Pakistan a urcat cu 4,5%, la 10.719,62, după ce preşedintele Pervez Musharraf a demisionat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb