Sectorul financiar european îşi revine

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 august 2007

Acţiunile companiilor listate la bursele din Europa au crescut, ieri, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora banca centrală a SUA (Fed) va semnala că pierderile din creditele ipotecare ar putea încetini creşterea celei mai mari economii a lumii, iar astfel Fed ar putea lua în calcul o viitoare reducere a costurilor împrumuturilor.

Acţiunile "Barclays" Plc şi "Société Générale" SA au înregistrat câştiguri importante după ce "Dresdner Kleinwort" şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea privind industria bancară europeană.

Acţiunile "Barclays", a treia bancă britanică, aflată în cursa pentru preluarea "ABN Amro Holding" NV din Olanda, au urcat cu 1,5%, la 691,5 pence. Titlurile "Société Générale", a treia bancă din Franţa, au crescut cu 3,9%, la 133,3 euro. Potrivit analiştilor de la "Dresdner", ambele acţiuni au potenţial de creştere cu mai bine de 15%. Pentru întreaga industrie bancară a Europei, "Dresdner" acordă recomandarea "overweight".

Acţiunile "Royal Bank of Scotland", banca britanică ce conduce un consorţiu aflat, la rândul său, în cursa pentru "ABN Amro Holding" NV, au urcat cu 2,6%, la 584 pence.

Acţiunile "Dexia" SA, a treia societate financiară din Belgia, au urcat cu 3,6%, la 21,28 euro. "Dexia" a reiterat că este "foarte bine protejată" împotriva potenţialelor pierderi asociate pieţei ipotecare americane.

Acţiunile "Standard Chartered" Plc, bancă britanică ce obţine majoritatea profiturilor sale în Asia, au urcat cu 2,6%, la 1.611 pence. Banca şi-a majorat cu 26% profitul în primele şase luni din 2007, comparativ cu perioada similară din 2006, în baza veniturilor din India, China şi Orientul Mijlociu.

Titlurile "Air France-KLM Group", cea mai mare companie aeriană din Europa, au crescut cu 4%, la 33,52 euro.

Societatea de transport aerian şi-a majorat traficul de pasageri cu 6,8% în luna iulie, în baza zborurilor numeroase către America şi Asia.

Acţiunile "BHP Billiton", cea mai mare companie minieră din lume, au urcat cu 2%, la 1.362 pence. Titlurile "Anglo American" Plc, numărul doi mondial în domeniu, au crescut cu 3,1%, la 2.767 pence. Creşterea a urmat ascensiunii cotaţiilor cuprului pe piaţa asiatică.

Titlurile "EasyJet" Plc au crescut cu 6,5%, la 541 pence. A doua companie aeriană low-cost din Europa şi-a majorat vânzările cu 5,7% în cel de-al treilea trimestru fiscal.

Ieri au urmat un curs crescător toate pieţele din vestul Europei, cu excepţia celei din Luxemburg. Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,8%, la 6.240,80 puncte, DAX al celei din Frankfurt - cu 0,4%, la 7.471,55, iar CAC 40 al pieţei din Paris - cu 1%, la 5.587,95 puncte.

Declin la bursele din SUA

Acţiunile tranzacţionate la bursele din SUA au urmat un curs descendent ieri, în deschidere, după ce adminis­traţia de la Washington a anunţat că au crescut peste aşteptări costurile muncii în trimestrul al doilea.

Acţiunile "Citigroup" Inc., cea mai mare bancă din SUA, au scăzut cu 78 de cenţi, la 47,57 dolari. Titlurile "Merrill Lynch & Co." au coborât cu un dolar, la 73,55 dolari, iar cele ale "Gold­man Sachs Group" Inc - cu 1,42 dolari, la 186,37 dolari.

Titlurile "Microsoft" Corp. au pierdut 24 de cenţi, ajungând la 29,30 dolari. Cel mai mare producător mondial de software a anunţat că va reduce preţul consolelor Xbox 360.

Indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 0,7% la ora 9:39 a.m., pe piaţa din New York, ajungând la 1.457,93 puncte. Dow Jones Industrial Average a coborât cu 0,5%, la 13.397, iar Nas­daq Composite - cu 0,6%, la 2.531,7 puncte.

Evoluţii mixte pe pieţele din Asia

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au urmat un curs mixt ieri. Pierderi semnificative au înregistrat titlurile companiilor energetice, ca urmare a scăderii preţului petrolului. În schimb, a urcat cursul acţiunilor unor bănci, printre care "Macquarie Bank" Ltd. şi "HSBC Holdings" Plc, în baza speculaţiilor potrivit cărora adminis­traţia SUA va reuşi, prin diverse măsuri, să controleze pierderile din sectorul creditelor ipotecare.

Acţiunile "Mitsui & Co.", al doilea dis­tribuitor nipon de materii prime, au scăzut cu 5,2%, la 2.485 yeni. Titlurile "Cnooc" Ltd., cel mai mare producător offshore de petrol din China, au pierdut 1,6%, încheind ziua cu un curs de 8,71 dolari Hong Kong. Acţiunile "PetroChina" Co., cel mai mare explorator de ţiţei din China, au coborât cu 1,1%, la 10,60 dolari Hong Kong.

Acţiunile "Inpex", cel mai mare producător de petrol din Japonia, au scăzut cu 8%, la 1,04 milioane de yeni. Acesta a fost cel mai scăzut curs atins după data de 17 mai. "Mizuho Securities" Co. şi-a modificat în sens negativ recomandarea pentru acţiunile "Inpex": "buy", de la "strong buy".

Acţiunile "Sumitomo Metal Mining" Co., al doilea procesator de cupru şi cel mai mare producător de nichel din Japonia, au scăzut cu 3,9%, la 2,580 yeni. Titlurile "Nippon Mining Holdings" Inc., cea mai mare topitorie de cupru din ţară, au coborât cu 4,4%, la 1.072 yeni.

Acţiunile "Macquarie Bank", cea mai mare bancă de investiţii din Australia, au urcat cu 6,1%, la 74,33 dolari aus­tralieni. Titlurile HSBC au crescut cu 0,7%, la 143 dolari Hong Kong.

Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare constructor auto din Japonia, au crescut cu 1%, la 7.250 yeni. Publicaţia Nikkei a informat că producătorul de autoturisme i-a informat pe furnizorii săi de componente că şi-ar putea majora producţia globală la circa 10,4 milioane de maşini şi camioane în 2008, în baza cererii mari.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,04%, la 16.921,77 puncte. Un trend descres­cător au urmat ieri, în Asia, pieţele din Hong Kong (-0,1%), Taiwan (-0,9%), Indonezia (-0,7%), Singapore (-0,2%), Pakistan (-0,6%) şi Thailanda (-0,2%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb