Sedcomlibris a intrat în procedura de reorganizare judiciară, cu sprijinul CITR

Adina Lateş
Companii / 26 octombrie 2015

Planul de reorganizare judiciară a Sedcomlibris SA/Alexandria Librării a fost aprobat de către creditori şi de către judecătorul sindic. Astfel, societatea care deţine reţeaua de librării Alexandria intră în reorganizare judiciară, relatează un comunicat de presă remis redacţiei.

"Planul de reorganizare are un dublu rol: pe de o parte, creditorii îşi vor recupera creanţele, pe de alta, Sedcomlibris va ieşi din procesul de reorganizare însănătoşită, pentru a-şi continua activitatea în circuitul economic. Premisele sunt foarte bune, mai ales după parcursul avut de companie în perioada de observaţie", a declarat Adrian Lotrean, Senior Partner CITR.

Cu 30 de magazine în 12 judeţe şi cu peste 11.000 mp de suprafaţă de vânzare, Sedcomlibris a intrat în insolvenţă în august 2013, administratorul a rămas acelaşi, cu titlul de administrator special, iar CITR a fost numită administrator judiciar. Analiza realizată de CITR la deschiderea procedurii de insolvenţă a identificat principalele cauze ale declanşării stării de insolvenţă şi, de asemenea, a identificat principalele puncte unde compania putea face schimbări pentru a reuşi redresarea, demarând, împreună cu managementul companiei, un amplu proces de restructurare operaţională.

"Condiţiile pieţei, lipsa de finanţare şi scăderea puterii de cumpărare ne-au adus în situaţia de a declara starea de insolvenţă. A fost un moment dificil pentru companie, dar, împreună cu experţii de la CITR, am reuşit să gândim un plan eficient de reorganizare. În baza unor analize şi previziuni corelate cu realitatea din piaţă, s-au trasat anumite linii strategice pe care le-am implementat în perioada de observaţie şi care ne-au ajutat să avem o viziune clară asupra posibilităţilor de redresare şi chiar să facem paşi importanţi în această direcţie", a declarat Dan Alexandrescu, administrator special al Sedcomlibris.

Pe parcursul perioadei de observaţie, Alexandria Librării a demarat implementarea unui program de optimizare a costurilor şi a unui sistem de analiză a profitabilităţii reţelei. În această perioadă, compania nu a disponibilizat salariaţi şi nu a închis librării. Mai mult, aceasta a reuşit să îşi mărească cifra de afaceri pe anul 2014 la 15,31 milioane lei, comparativ cu 15,25 milioane lei în 2013, în baza unei strategii de continuă dezvoltare.

Creşterea cifrei de afaceri a rezultat în urma unei strategii ce a inclus menţinerea colaborării cu furnizorii existenţi, relocarea unor librării şi extinderea reţelei cu o nouă locaţie.

De asemenea, au fost gândite şi implementate măsuri de eficientizare care au constat în renegocierea contractelor pentru reducerea cheltuielilor, participarea la diverse târguri de profil din străinătate pentru îmbunătăţirea gamei existente, extinderea parteneriatelor încheiate cu grădiniţe, şcoli şi licee şi organizarea de evenimente şi ateliere de creaţie sau lectură dedicate copiilor în punctele de vânzare.

Conform prevederilor legale, planul de reorganizare confirmat de către judecătorul sindic constituie titlu executoriu şi va fi urmat pas cu pas. În acest context, CITR va avea rolul de supraveghere a activităţii, timp în care va analiza în continuare activitatea economică a societăţii şi va urmări modul de îndeplinire a planului de reorganizare, având statutul de liant între debitoare şi ceilalţi participanţi în procedură.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb