Şedinţa camerelor reunite ale Parlamentului a demonstrat fără echivoc că deşi vorbesc aceeaşi limbă, politicienii de la putere şi din opoziţie nu reuşesc sub nicio formă să se înţeleagă. În fluierăturile membrilor unor asociaţii de revoluţionari, parlamentarii şi premierul au vorbit mult, fiecare venind cu lecţia bine învăţată. Singura surpriză a constituit-o debarcarea lui Teodor Baconschi de la cârma Ministerului Afacerilor Externe. Anunţul a fost făcut după ce premierul a declarat că reacţiile politicienilor din ultimele zile nu au fost întotdeauna cele mai potrivite şi că regretă sincer "derapajele şi stângăciile verbale" ale unor colegi ai săi la adresa protestatarilor, precizând că doreşte să transmită acestora scuze publice: "Vreau de asemenea să ştiţi că, pe această linie, am luat decizia de revocare din func-ţie a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, şi am înaintat preşedintelui României propunerea de revocare din funcţie pentru declaraţiile făcute". Mutarea a fost imediat taxată de membrii USL, care au catalogat-o drept o mutare de imagine străvezie, care în final nu va avea niciun impact. Conform agenţiilor de ştiri, Teodor Baconschi a declarat, la scurt timp după anunţul premierului, că a primit un SMS de la Emil Boc, din care reieşea că nu i se reproşează nimic pe linie guvernamentală şi că decizia a fost una politică. De altfel şi o parte din parlamentarii puterii s-au arătat surprinşi de această decizie, care nu fusese discutată, în prealabil, în cadrul Biroului Permanent.
Nici chiar membrii opoziţiei nu au reuşit să vorbească "pe o singură voce" tot timpul. S-a pus problema demisiei în bloc a tuturor parlamentarilor USL, propunerea PNL, după care s-a vorbit despre o grevă parlamentară, ideea PSD. În schimb, un lucru a fost clar pentru Victor Ponta şi Crin Antonescu, demisiile preşedintelui şi premierului. Crin Antonescu consideră că pentru actuala putere a sosit timpul răspunsurilor: "Pentru putere este o criză şi puterea este obligată să dea nişte răs-punsuri".
Sunt însă convins că şi pentru noi, opoziţia politică, ceea ce se întâmplă în stradă şi ceea ce se întâmplă cu oamenii care sunt în spatele celor din stradă, oamenii care chiar dacă nu au ieşit să protes-teze, au aceeaşi nemulţumire, aceleaşi revendicări, aspiraţii, este şi pentru noi un prilej de a da nişte răspunsuri. România are nevoie de soluţia radicală - alegeri anticipate prezidenţiale şi parlamentare în cel mai scurt timp. Nu e o chestiune de proceduri, ci de voinţă politică, de evaluare a situaţiei, căreia trebuie să-i daţi un răspuns. Deci, domnule prim-ministru, dincolo de bunele dumneavoastră intenţii, noi propunem această soluţie: vrem să ştim răspunsul dumneavoastră. Cei din stradă contează? Da sau nu? Facem sau nu alegeri anticipate? < Jos Băsescu! > înseamnă că vor un alt preşedinte. < Jos Guvernul! > înseamnă că vor un alt Guvern. < Alegeri anticipate! > înseamnă că vor alt Parlament. Aşa înţelegem noi! Cu sau fără verdictul dumneavoastră, trebuie să se ştie limpede: noi, fără anticipate, împreună cu dumneavoastră nu vom mai fi niciodată. Cu strada, da".
Victor Ponta a susţinut necesitatea unui guvern de tehnocraţi care să asigure tranziţia până la alegeri: "Din punctul nostru de vedere, astăzi trebuie să vorbim despre România şi despre români, nu despre Opoziţie şi Putere, nu despre USL şi PDL, nu despre înlocuirea lui Boc cu Ponta. Azi suntem obligaţi să ne gândim împreună ce trebuie să facem pentru cei care sunt în piaţă, pentru cei care sunt la servici, sau la şcoală şi aş-teaptă de la noi să ne comportăm ca nişte oameni responsabili. Astăzi cred că trebuie să luăm decizii, nu să vorbim numai pentru televiziuni. Aşteptăm demisiile domnilor Băsescu şi Boc şi să facem cât mai repede posibil un guvern de tehnocraţi".
Emil Boc este însă convins că toate sacrificiile făcute de populaţie au fost necesare în actualul cadru economic european: "Trăim vremuri speciale în lume, în Europa şi în România. Criza a afectat viaţa a miliarde de oameni şi nimeni nu ştie exact când se va încheia această criză sau ce forme noi va îmbrăca. Am ieşit din recesiune, dar suntem încă în plină criză economică. România este însă mai bine pregătită acum şi stă în înţelepciunea noastră să ferim ţara de ce poate fi mai greu din punct de vedere economic. În 2012 avem alegeri. Să avem încredere în ceea ce vor crede românii că e mai bine pentru România şi să le aşeptăm votul şi modul lor de exprimare în alegeri care, repet, în 2012 vor avea loc. Discutăm dacă e mai bine să se facă cu două luni mai repede decât ar fi programate dacă se declanşează mecanismul alegerilor anticipate, e de discutat". Emil Boc a promis că guvernanţii vor continua orice formă de dialog instituţional posibil, deşi este evident că "taberele" se află pe poziţii ireconciliabile.
1. Lacrima lui Traian
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 24.01.2012, 10:24)
"La Consiliul Europei din 8 si 9 Decembrie 2011 ei 17 sefi de stat si guvern ai Uniunii Europene au decis incheierea unui nou pact de uniune fiscala. Participantii vor sa mearga mai departe decat o cer regulile de stabilitate, care deja sunt ancorate in legislatia Uniunii. Aceste masuri suplimentare asigura descresterea datoriilor. Este vorba de reguli comune pentru politica financiara, pentru ca politica financiara comuna sa fie insotita de o disciplina comuna a bugetului public. Si mai este vorba de reguli prin care statele Euro isi pot imbunatati competivitatea.
Avand in vedere incercarilede durata sefii de state si guverne ale UE se vor intalni de cate ori este necesar. Tarile Euro vor ancora reguli de ingradire a datoriilor in legislatia nationala, cat mai posibil in Constitutie. Implementarea corecta a franei datoriilor europene in legislatia nationala poate fi verificata de Curtea de Justitie Europeana. Regulile de franare a datoriilor vor trebui sa actioneze din timp si astfel sa asigure o importanta contributie prin prevenire.
-Uniunea Europeana poate sa penalizeze in viitor in mod AUTOMAT tarile EURO care au un deficit public prea ridicat. Aceste pedepse vor putea fi impiedicate numai cu o majoritate calificata a statelor EURO:
-Statele EURO cu prea mare indatorire vor trebui sa incheie conventii de reforma detaliate cu comisia europeana, masuri care vor avea caracter de lege.
STATELE EU, CARE NU APARTIN ZONEI EURO, POT SA PARTICIPE IN MOD VOLUNTAR."
Aceasta nu este stimati cititori continutul unui comunicat luat de pe site-ul prezidential din 19.01.2012. Este comunicatul aparut pe Site-ul doamnei cancelar a Germaniei, cea care pe 10 Noiembrie 2011 declara si urmatoarele:
"Rumänien hat noch einmal seine Absicht erläutert, dass es 2015 Mitglied des Euroraums werden möchte. Ich habe die allergrößte Hochachtung vor Rumänien ‑ ich will das ganz deutlich sagen ‑, weil ich weiß, was es für die Menschen in Rumänien bedeutet, dass Rumänien so hart an der Haushaltskonsolidierung arbeitet. Dafür ein herzliches Dankeschön! Ich glaube, auf die Dauer wird sich das für die Menschen in Rumänien auszahlen. Aber ein leichter Weg ist es nicht. Deshalb ein Dankeschön für Ihre politische Leistung in diesem Zusammenhang.
ROMANIA SI-A EXPRIMAT INCA O DATA INTENTIA CA IN 2015 SA FIE MEMBRA A ZONEI EURO. AM CEA MAI MARE CONSIDERATIE PENTRU ROMANIA-VREAU SA SPUN ASTA INTR-UN MOD FOARTE RASPICAT- PENTRU CA STIU CEEA CE INSEAMNA PENTRU OAMENII DIN ROMANIA, FAPTUL CA ROMANIA IMPLEMENTEAZA ATAT DE CONSECVENT CONSOLIDAREA BUGETULUI PUBLIC.DE ACEEA UN MULTUMESC PENTRU ACEASTA PERFORMANTA POLITICA IN ACEASTA DIRECTIE. SUNT DE PARERE, CA PE TERMEN LUNG ACEST LUCRU VA RASPLATI EFORTURILOR OAMENILOR DIN ROMANIA. INSA NU ESTE UN DRUM UUSOR. SINCERE MULTUMIRI."
Scuzati traducerea care nu este profesionala. Nu pot insa sa nu fiu emotiv cand reprezentantul celei mai mari puteri economice europene in decurs de cateva propozitii foloseste cuvinte care fac cinste poporului roman si reprezentatului sau care iata prin politica sa declarata de unii ca fiind in detrimentul interesului national nu vor stii poate niciodata ca fara interventia domnului presedinte aceasta propozitie din declaratia din 19 ianuarie poate nu ar fi existat. "STATELE EU, CARE NU APARTIN ZONEI EURO, POT SA PARTICIPE IN MOD VOLUNTAR". Si fiindca astazi asa cum spun ziarele va ramane acasa si nu participa la evenimentele legate de ziua unirii, el cel care lupta pentru 500mil. , dar nu este inteles de 22 ii spun "Domnule Presedinte ati castigat inima Europei si daca ati fi fost la carma vasului de croaziera acel accident nu s-ar fi produs, pentru ca dumneavoastra nu va abateti de la curs,fie si pentru a atrage privirile admirative ale celor care pot fi eventual atrasi in mirajul croazierelor fie ele politice sau nautice. Inchei aceasta mica descatusare emotionala cu multumiri domnului Goldstein, pentru cadrul pus la dispozitie de inalta tinuta a ziarului dumnealui. La Multi Romania!