ŞEFUL ANAF DESPRE REZULTATELE DIN PRIMUL TRIMESTRU: "Am încasat mai mult decât în 2016, dar mai puţin decât îşi propusese Executivul"

Ziarul BURSA #Companii / 14 aprilie 2017

"Am încasat mai mult decât în 2016, dar mai puţin decât îşi propusese Executivul"

Preşedintele ANAF, Bogdan Stan, a declarat, ieri, la Palatul Victoria, că încasările din primul trimestru al anului au crescut cu 1,3% faţă de trimestrul I al anului trecut, dar colectarea este totuşi cu 2% mai mică faţă de cât îşi propusese Guvernul pentru începutul lui 2017.

"În ceea ce priveşte încasările din primul trimestru al anului, s-au realizat venituri cu 1,3% mai mult decât în trimestrul I al anului 2016. În luna martie am avut o creştere de 105,2%, încadrându-ne în creşterea economică asumată de Guvern. Încă luptăm pentru recuperarea deficitului din luna ianuarie, deficit care a fost din cauza faptului că cota de TVA de 24%, înregistrată în decembrie 2015, a fost în decembrie 2016 de 20%. Scăderea aceasta de 4 puncte procentuale a afectat încasarea veniturilor în ceea ce priveşte TVA", a declarat Bogdan Stan, citat de News.ro.

El a precizat că veniturile colectate de ANAF faţă de programul raportat de Ministerul de Finanţe este cu 1,1 miliarde mai puţin.

"Asta înseamnă 98% din planul de realizare", a precizat Stan.

De asemenea, el a mai afirmat că cele 14 măsuri asumate cu implementare până la data de 15 aprilie au fost finalizate.

"În urma discuţiilor din 3 martie pe care le-am avut cu domnul prim-ministru, ne-am asumat un set de 14 măsuri pentru implementare până în 15 aprilie. Astăzi (n.r. ieri) le-am finalizat. Ţin să vă anunţ că toate cele 14 măsuri sunt implementate astăzi, unele dintre ele care necesitau emiterea unor ordine de preşedinte ANAF sunt pe circuitul de avizare către Ministerul de Finanţe, iar cel privind spaţiul privat virtual este spre avizare către Ministerul Comunicaţiilor. Credem noi, ca urmare a acestor măsuri, gradul de conformare şi declarare va creşte, acest lucru ajutându-ne să atingem ţintele, obiectivele propuse în ceea ce priveşte gradul de realizare a planului", a explicat Stan.

Printre măsurile convenite între ANAF şi Guvern, agenţia îşi propusese să îmbunătăţească relaţia cu contribuabilii, preşedintele instituţiei precizând că în acest sens câteva sute de contribuabili au răspuns pozitiv şi au cerut eşalonarea datoriilor.

"Ne-am adresat direct contribuabilului prin îndrumări şi dialog în vederea acceptării şi îndrumare către cererile de eşalonare prezentându-le în acest sens avantajele ce decurg din acest lucru. În perioada de eşalonare, majorările şi penalităţile nu mai curg, eu zic că în toată această perioadă din 3 martie şi până în prezent avem un număr de 923 de eşalonări cu o sumă de 280 de milioane. Aceste măsuri vor fi puse în continuare în aplicare, nu înseamnă că dacă azi sunt implementate nu vor curge în continuare", a mai spus Bogdan Stan.

Şeful ANAF a participat, ieri, la o întâlnire cu premierul Sorin Grindeanu şi cu reprezentanţii MFP şi ai Comisiei Naţionale de Prognoză, la Palatul Victoria.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb