Şeful CIA la Kabul, dezvăluit accidental de personalul de la Casa Albă

E.D.
Internaţional / 29 mai 2014

O anchetă internă a fost deschisă de Casa Albă după divulgarea, din greşeală, a numelui şefului staţiei CIA din Kabul, a anunţat marţi o purtătoare de cuvânt, transmite presa internaţională.

Potrivit acesteia, identitatea responsabilului centralei de informaţii, care ar fi trebuit să fie secretă, figura pe o listă transmisă de Executiv jurnaliştilor ce îl însoţeau pe preşedintele Barack Obama în vizita sa scurtă la baza Bagram, în apropiere de Kabul, duminică seara.

"Secretarul general (al preşedinţiei Denis McDonough) i-a cerut şefului serviciului juridic al Casei Albe, Neil Eggleston, să ancheteze ce s-a întâmplat", a explicat pentru AFP Caitlin Hayden, purtătoarea de cuvânt a Consiliului de securitate naţională, cabinetul de politică externă al lui Obama.

Eggleston va "întocmi un raport cu recomandări despre modul în care administraţia poate ameliora aceste procese şi face în aşa fel încât astfel de incidente să nu se mai producă", a adăugat Hayden.

Identitatea agenţilor CIA este ţinută secretă pentru protejarea rudelor lor. Dezvăluirea conştientă este considerată infracţiune.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Deci, e grav... Iresponsabilitatea generalizata isi face efectul, nu numai in tari unde politica este instrumentul noilor hoti de avere nationala, ci si in cele cu democratie dezvoltata si greu incercata... Nu de alta, insa SUA are probleme destul de mari in ultima vreme...

    Sunt curios, oare acolo macar plateste cineva pentru greseala? 

    Nu daca ar fi analizat, ci daca plateste intr-adevar pentru greseala. Ca de-astea cu anchetarea tip DNA ne-am invatat... Se motiveaza oarecum angajamentul si postul ocupat in administratia publica, apoi justitia isi face si ea treaba, la ordin, condamnand asa, putin, pentru spalat rufele in familie, sau poate chiar deloc... Sa aratam lumii ca ne-am schimbat... parul, ca naravul cu siguranta nu.

    Oricum, se pare ca si la americani totul a devenit un sablon, o obisnuinta, ca nu prea mai conteaza detaliile... Doar s-au scos si din criza asta, cei care trebuiau... In rest, totul sub control, si la Kabul, si in Ucraina, si cu Germanii, si cu Japonezii, chiar si cu chinezii si prin ei cu coreenii... Fericire mare peste tot... Dar ce fericire in Romania noastra, unde serviciile secrete lucreaza... la intern... masiv, pt.auto-protectie. Ca mediatori mondiali nu mai suntem, ca nu ne-a fost bine pe vremuri... se uitau si strainii la noi cu putin respect, acum suntem niste verze murate, in toate domeniili. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb