Semestrul al II-lea financiar

A.V.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 25 ianuarie

Eduard Hellvig

Eduard Hellvig

English Version

3 iulie

- Eduard Hellvig, directorul general al Serviciului Român de Informaţii (SRI), demisionează din funcţie.

4 iulie

- Procurorii DIICOT descind în trei cămine de asistenţă socială din oraşul Voluntari. În urma percheziţiilor sunt reţinuţi 26 de suspecţi, care, potrivit DIICOT, constituiseră o reţea infracţională ce a aplicat rele tratamente şi tortură pentru 98 de persoane aflate în centrele de îngrijire.

- Preşedintele Klaus Iohannis promulgă legile Educaţiei Naţionale.

6 iulie

- Este inaugurat podul rutier de peste Dunăre, care leagă judeţele Brăila şi Tulcea, numit de localnici şi politicieni "Golden Gate de România".

7 iulie

- Premierul Marcel Ciolacu solicită demisia sau demiterea tuturor celor vinovaţi de situaţia din căminele de asistenţă socială din Voluntari.

12 iulie

- Acţiunile Hidroelectrica, lider în producţia de energie electrică şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional, intră la tranzacţionare pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), sub simbolul H2O.

13 iulie

- Marius Budăi (PSD) îşi înaintează demisia din funcţia de ministru al Muncii, în urma scandalului de la căminele din Voluntari.

14 iulie

- Gabriela Firea (PSD) demisionează din funcţia de ministru al Familiei, tot pe fondul scandalului de la Voluntari.

19 iulie

- Simona Bucura-Oprescu (PSD) este numită în funcţia de ministru al Muncii, iar Natalia-Elena Intotero (PSD) - în cea de ministru al Familiei.

18 august

- Premierul Marcel Ciolacu şi omologul său ucrainean Denys Shmyhin semnează, la Bucureşti, o declaraţie politică în baza căreia ţara noastră va dubla capacitatea de depozitare, tranzitare şi export al cerealelor ucrainene, de la 24 de milioane de tone la 48 de milioane de tone.

26 septembrie

- Executivul îşi asumă răspunderea, în Parlament, pentru un nou pachet de măsuri fiscale.

28 septembrie

- Guvernul decide ca, de la 1 octombrie, salariul minim brut pe ţară garantat în plată să crească de la 3.000 lei la 3.300 lei lunar.

10 octombrie

- Are loc prima vizită a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în ţara noastră.

26 octombrie

- Preşedintele Klaus Iohannis promulgă Legea privind noul pachet de măsuri fiscale.

3 noiembrie

- Agenţia de evaluare financiară Moody's reconfirmă ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la "Baa3" pentru datoria pe termen lung şi "P-3" pentru datoria pe termen scurt, precum şi perspectiva "stabilă".

8 noiembrie

- Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României decide următoarele: menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an; menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an; menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

9 noiembrie

- Guvernul adoptă o ordonanţă de urgenţă prin care modifică plafoanele privind utilizarea plăţilor în numerar.

- Executivul aprobă proiectul de lege privind sistemul public de pensii, pe care îl trimite în Parlament. Potrivit actului normativ, pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari vor fi recalculate după noua formulă.

15 noiembrie

- Comisia Europeană şi-a revizuit în jos estimarea privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,2% - cât anticipa în mai, la 2,2%, din cauza inflaţiei ridicate care limitează veniturile reale disponibile, a înăspririi condiţiilor financiare şi cererii externe.

16 noiembrie

- Guvernul aprobă actul constitutiv al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare SA, bancă prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

29 noiembrie

- Fostul premier Florin Cîţu îşi pierde imunitatea parlamentară după ce plenul Senatului aprobă solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale pe numele senatorului liberal acuzat de abuz în serviciu în dosarul achiziţiei vaccinurilor anti-Covid.

30 noiembrie

- Devine operaţional Sistemul Garanţie Returnare, care instituie colectarea selectivă a peturilor, dozelor şi sticlelor atât pentru comercianţi, cât şi pentru utilizatorii finali.

4 decembrie

- BNR anunţă că, la data de 30 noiembrie 2023, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la 58.894 milioane de euro, faţă de 58.186 milioane de euro la 31 octombrie 2023. Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 6.187 milioane de euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 noiembrie 2023 erau de 65.081 milioane de euro, faţă de 64.432 milioane de euro la 31 octombrie 2023.

13 decembrie

- Institutul Naţional de Statistică (INS) anunţă că rata inflaţiei a fost de 6,7% la finalul lunii noiembrie.

14 decembrie

- BNR anunţă că, în perioada ianuarie - octombrie 2023, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 18.340 milioane euro, comparativ cu 22.971 milioane euro în perioada ianuarie - octombrie 2022. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 3.476 milioane euro, balanţa serviciilor - un excedent mai mare cu 1.160 milioane euro, balanţa veniturilor primare - un deficit mai mic cu 61 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare - un excedent mai mic cu 66 milioane euro.

20 decembrie

- Plenul Parlamentului votează noua conducere a Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF): Alexandru Petrescu - preşedinte, Gabriel Avrămescu - prim-vicepreşedinte, Gabriela Horga - vicepreşedinte pentru piaţa de capital, Sorin Mititelu - vicepreşedinte pentru piaţa de asigurări, Daniel Armeanu - vicepreşedinte pentru fondurile private de pensii.

- Parlamentul adoptă bugetul de stat pentru anul 2024, care prevede o creştere a Produsului Intern Brut cu 3,4% şi un deficit bugetar cash de 5%.

27 decembrie

- Consiliul Uniunii Europene anunţă că s-a ajuns la un acord cu Austria şi Olanda pentru ca România şi Bulgaria să adere la spaţiul Schengen de liberă circulaţie a persoanelor şi mărfurilor, doar cu frontierele aeriene şi maritime, începând cu 31 martie 2024.

28 decembrie

- Ministerul Finanţelor anunţă că deficitul bugetului general consolidat a urcat la 4,64% din PIB după primele 11 luni ale anului în curs, respectiv la 73,55 miliarde de lei, de la 58,7 miliarde lei (4,19% din PIB) în primele 11 luni din 2022.

29 decembrie

- Indicele BET, al celor mai lichide 20 de titluri ale Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a urcat cu 23,1% în al doilea semestru din 2023, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 22,9%.

- Acţiunile Transport Trade Services (TTS) au urcat cu 69,3% în semestrul al doilea, în condiţiile în care situaţia din Ucraina favorizează activitatea transportatorului fluvial şi operatorului portuar.

- Titlurile Sphera Franchise Group (SFG), companie ce activează în sectorul alimentaţiei publice, au urcat cu 42,4%, având a doua cea mai bună evoluţie din indicele BET.

- Titlurile producătorului de vinuri Purcari Wineries (WINE) au avut o creştere de 37%, acţiunile companiei de distribuţie şi logistică Aquila (AQ) - de 30,3%, în vreme ce titlurile operatorului de telecomunicaţii Digi Communications (DIGI) s-au apreciat cu 28,3%.

- Acţiunile BVB, operatorul pieţei noastre de capital, au crescut cu 31,2% în ultimele şase luni din 2023.

- Titlurile Banca Transilvania (TLV) s-au apreciat cu 32% în -al doilea semestru al anului trecut, în vreme ce acţiunile BRD-Groupe Societe Generale (BRD) au avut un avans de 35,6%.

- Acţiunile Hidroelectrica au finalizat anul cu o creştere de 16,4% faţă de preţul la care s-a încheiat oferta publică din luna iulie.

- Acţiunile OMV Petrom (SNP) s-au apreciat cu 14,9% în al doilea semetru al anului trecut, în vreme ce titlurile Romgaz (SNG) au avut un avans de 13,2%.

- Titlurile Electrica (EL) au urcat cu 35%, cele ale Transelectrica (TEL) - cu 19,4%.

- Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 16,8% în al doilea semestru.

- Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, a urcat cu 21,2% în ultimele şase luni ale anului trecut.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb