Actualizare 13:13 BNR face precizări cu privire la situaţia Arenelor BNR
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României (BNR) au precizat, în contextul reluării discuţiilor legate de subiectul Arenele BNR, pentru corecta informare a opiniei publice, că odată cu aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, legislaţia europeană obligă BNR să se canalizeze pe obiectivele strict specifice unei bănci centrale, respectiv stabilitatea preţurilor şi, în paralel, stabilitatea financiară, ceea ce limitează capacitatea BNR să se implice financiar în activităţi care exced acestor obiective, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.
Conform sursei, proprietatea BNR delimitată de străzile Dr. Staicovici - Dr. Lister găzduieşte în principal activităţi de pregătire profesională şi pentru funcţionarea curentă a BNR, şi nu este o bază sportivă în sine. În spaţiul respectiv, pe lângă Arena Centrală de tenis şi terenurile de antrenament, precum şi terenul de fotbal - toate preluate de la MTS în 1991 - funcţionează un centru de pregătire profesională, un spaţiu restrâns de cazare cu circuit intern, două spaţii de alimentaţie cu circuit intern. În aceste locaţii se desfăşoară în permanent diverse activităţi ale BNR şi se organizează evenimente specifice în colaborare cu instituţii financiare internaţionale şi cu parteneri academici interni şi internaţionali.
Reprezentanţii BNR precizează: "În prezent este necesară o reconstrucţie din temelii a Arenei Centrale, din cauza unui cumul de factori obiectivi: uzura fizică a construcţiei edificate la începutul anilor `70; modificarea succesivă a standardelor privind siguranţa în construcţii, cu precădere modificarea survenită în anul 2016; creşterea exigenţelor privind construcţia de stadioane şi arene sportive şi organizarea de evenimente publice pe acestea, în special din perspectiva afluirii şi defluirii de persoane".
Totodată, până în prezent, BNR a înregistrat, în legătură cu Arena Centrală şi terenurile de antrenament, cheltuieli cu întreţinerea echipamentelor, instalaţiilor şi utilajelor din dotarea clădirilor şi terenurilor Arenei BNR şi a construcţiilor ce o deservesc, precum şi cheltuieli administrative, în valoare de peste 5.000.000 lei în preţuri curente (igienizare şi întreţinere construcţii, reparaţii şi întreţinere instalaţii şi obiecte sanitare, reparaţii şi întreţinere instalaţii termice şi electrice, reparaţii şi întreţinere utilaje, echipamente aer condiţionat, sonorizare, alarmare şi securitate, servicii de întreţinere/curăţenie specializate, servicii fito-sanitare, toaletare şi plantare arbori, întreţinere terenuri de tenis etc.). O latură importantă a acestor activităţi a fost reprezentată de salvarea şi întreţinerea celor peste 30 de exemplare de platani (plantaţi la sfârşitul secolului XIX), protejaţi de lege şi parte a patrimoniului naţional, informează sursa.
BNR a iniţiat demersuri încă din anul 2014 privind transferul de proprietate către Guvern a perimetrului delimitat de străzile Dr. Staicovici - Dr. Lister destinat activităţilor sportive, propunând o serie de soluţii concrete. Astfel, au fost transmise scrisori către Guvernul României în iulie 2014, decembrie 2015 şi mai 2017. BNR a avut şi continuă să aibă toată disponibilitatea de a finaliza aceste demersuri, în condiţiile legii.
Reprezentanţii BNR mai transmit că în anul 2007 România a aderat la UE, iar Banca Naţională a României a devenit membră a Sistemului European al Băncilor Centrale. Legislaţia europeană obligă BNR să se canalizeze pe obiectivele strict specifice unei bănci centrale, respectiv stabilitatea preţurilor şi, în paralel, stabilitatea financiară, ceea ce limitează capacitatea BNR să se implice financiar în activităţi care exced acestor obiective.
După anul 1991, BNR a realizat investiţii în Arena Centrală şi terenurile de antrenament în valoare de aproximativ 1.000.000 lei în preţuri curente (amenajare vestiare în anul 1997, tribuna metalică în anul 1999, instalaţie de nocturnă în anul 2000), se mai arată în comunicat.
Începând cu anul 1991, competiţiile de tenis organizate pe arena centrală şi terenurile secundare (Cupa Davis, turnee internaţionale din circuitele ATP şi respectiv WTA, precum şi alte turnee de tenis naţionale şi internaţionale) au fost găzduite în regim de comodat, BNR punând la dispoziţie cu titlu gratuit toate amenajările şi dotările necesare, conform sursei menţionate anterior.
La data preluării, starea construcţiilor şi a terenului din jurul acestora era deplorabilă, necesitând investiţii semnificative.
Arena Centrală de tenis, împreună cu alte construcţii amenajate pe terenul BNR, a fost preluată în proprietate de către BNR, cu plată, în anul 1991, de la Ministerul Tineretului şi Sportului.
Potrivit sursei citate, terenul din str. Dr. Staicovici nr. 42-48 este proprietatea BNR din anul 1946, fiind dobândit printr-un act de vânzare-cumpărare de la Societatea de Dare la Semn Bucureşti.
(A.C.)
------
Comisia Economică a Senatului i-a audiat ieri pe omul de afaceri Ion Ţiriac, pe ministrul Tineretului şi Sporturilor, Marius Dunca şi pe preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, subiectul fiind unul economico-sportiv: soarta Arenelor BNR. Meciul dintre omul de afaceri Ion Ţiriac, deţinătorul mai multor turnee de tenis, şi Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a ajuns într-o nouă fază, avansând de la simple discuţii şi deschiderea unui proces la audieri în faţa unei comisii senatoriale. Miza este cunoscută: reintrarea în circuitul sportiv a complexului din Parcul cu Platani şi implicit revenirea la Bucureşti a turneului "Romanian Open", mutat temporar la Budapesta. De menţionat că în urma unei declaraţii a ministrului Dunca au devenit publice şi pretenţiile conducerii BNR legate de cedarea definitivă a bazei, care ar dori să obţină de la stat 35.000.000 de euro.
Audierile au reprezentat un schimb de "mingi", uneori ridicate la fileu, între preşedintele comisiei, senatorul PNL Daniel Zamfir şi Ion Ţiriac, cu scurte intervenţii din partea senatorului Emanuel Savin (PSD) şi a celor doi invitaţi, George Cosac şi Marius Dunca. Senatorul Zamfir a dorit să afle dacă în acest complex se mai desfăşoară activităţi sportive, care este stadiul de degradare a acestuia şi ce se poate face concret pentru ca acesta să reintre în circuit.
În stilul său, puţin sfătos, puţin alambicat, cu multe divagaţii, Ion Ţiriac şi-a expus punctul de vedere: "Mulţumesc mult că vă pierdeţi vremea. Vă pierdeţi vremea să ne ascultaţi pe noi. (...) Banca Naţională ne apără de rău, ne ajută să intrăm în lumea internaţională a finanţelor, dar nu e o instituţie care să se ocupe de sport. Nu mai puţin de 17 hectare de teren în mijlocul Bucureştiului au fost vândute în 1991 pentru 250.000 de dolari. Respectuos spun că BNR a spus că a investit nu ştiu câţi bani în Arenele Progresul în februarie 1990. Nu-i adevărat. Eu din banii mei am investit acolo. Noi am pornit cu Năstase un proces cu BNR pentru că ni s-a furat dreptul de a fi acolo unde ne e locul! În nume personal l-am pornit. Ăia de la ISU nu au venit dintr-o dată ci mai întâi au avertizat timp de 3 ani că sunt probleme, iar în 2016 le-au spus celor de la BNR că-l închid, iar BNR mi-a comunicat şi mie. Nu mă pricep la bănci, am pus oameni care ştiu să facă banking. Nu ştiu asigurări dar mi-am luat oameni care ştiu. Dar tenis ştiu să fac! Şi fiind cunoscut în lume, am închiriat Romanian Tenis Open la ATP şi s-au bătut Milano cu Budapesta pentru turneul meu. Budapesta l-a închiriat şi acum vor să-l cumpere de la mine, dar eu nu am de vânzare nimic. (...) Consider că această bază ne-a fost furată. Eu îi fac o ofertă Guvernatorului: Îi plătesc de două ori, de patru ori, de zece ori cât a dat pe ea. Şi nici n-o duc din România. O las aici! BNR nici nu are ce face acolo. Au făcut acolo un hotelaş, nu ştiu ce e că nu m-a invitat domnul Guvernator. De ce au mai cumpărat-o, n-am nicio idee.(...). De 23 de ani, acolo a fost România Open, fără să cerem nici un ban de la Primărie sau de oriunde. Era un eveniment sportiv unic în România, care se transmitea în peste 100 de ţări. Valoarea returului din publicitate este mai greu de descifrat. Acest turneu aducea Capitalei 30-40 de milioane de euro fără să bage un cent".
Ministrul Marius Dunca a declarat că a purtat mai multe discuţii cu Guvernatorul Mugur Isărescu în cadrul uneia dintre ele fiind avansată şi o cifră de vânzare a complexului: "Arenele BNR nu mai îndeplinesc condiţiile de funcţionabilitate. Din câte ştiu acolo nu se mai desfăşoară nicio activitate sportivă. Am vizitat complexul cu domnul Guvernator. Am avut două discuţii cu domnia sa, există deschiderea să vândă această bază sau să facă un schimb de terenuri sau imobile. A avansat o sumă, 35.000.000 de euro, neoficială. Noi nu am făcut nicio evaluare, au fost simple discuţii, nimic scris. Eu trebuie să văd dacă la nivel de guvern suntem interesaţi de această preluare. Important este ca baza să reintre în circuitul sportiv".
Daniel Zamfir a ţinut să-i asigure pe cei prezenţi că activitatea comisiei e una serioasă şi că are convingerea că situaţia Arenelor BNR va fi clarificată, de altfel, săptămâna viitoare urmând să fie invitaţi la audieri şi reprezentanţi ai Băncii Naţionale: "Domnule Ţiriac vă asigur că nu aţi venit degeaba aici. Acesta a fost un prim pas. O să vedeţi activităţile noastre ulterioare. Eu am făcut sport acolo şi ştiu ce emulaţie era în acest complex. Nu vom lăsa lucrurile aşa, vom solicita BNR să ne permită accesul în bază, ca să vedem în ce stadiu se află şi dacă se face sport acolo. Am solicitat documentele de la cadastru şi acestea îmi confirmă că sunt proprietari. O discuţie legată de proprietate nu îşi are rostul, e un drum greşit. Nu e o variantă acceptabilă să plătim BNR suma avansată mai înainte, e uriaşă. După discuţiile de săptămâna viitoare cu reprezentanţii BNR mă angajez la două lucruri: să solicit MTS să continue demersurile pentru preluarea bazei, ministerul sau Primăria Capitalei, sau să promovăm o iniţiativă legislativă prin care să facem acest lucru".
Legat de eventual schimb pe care statul să-l facă cu BNR pentru obţinerea complexului sportiv, Ion Ţiriac a declarat că actuala conducere a Băncii Naţionale ar dori să reintre în posesia unor clădiri din vecinătatea actualului sediu, care au aparţinut acestei instituţii în trecut. Pe de altă parte, Ion Ţiriac a avansat şi o dată până la care situaţia arenei centrale de tenis să fie rezolvată, decembrie 2017, altfel turneul de tenis organizat până nu demult la Bucureşti va trece definitiv în proprietatea maghiarilor.
1. inca un tun imobiliar
(mesaj trimis de adrian în data de 05.10.2017, 00:32)
Daca ne gandim la zona si un pret al terenului de 700-800 EUR mp iese o valoare de 119-136m EUR pentru 17 hectare...dar Tiriac vrea sa ia terenul pe maruntis...Sa-mi dea si mie statul teren in centrul Bucurestiului la un pret de 50-100 EUR/mp.
1.1. Berbecule (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.10.2017, 05:19)
Sigur nu construieste blocuri acolo, nici urmasul lui Tiriac.
Doar cand se afla ca e lui Tiriac preturile in jur cresc cu 50% fata de acum, dupa ce e pusa la punct se dubleaza.
Tu l-ai vinde doar pentru profit sau nu ai avea bani sa platesti impozit pe teren.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.10.2017, 07:20)
Handy, tot arene de tenis raman...asa ca nu mai calcula...nu a fost tun sa il iei aproape gratis ca tu esti manole?apoi ceri 35 mil...dar bnr asta o fi privat, de stat sau cum? Sa il concesioneze ca sa nu se degradeze, dar e suficient sa vina 3 burtosi si 4 pensionari sa se dea tenismeni...cacao
2. Wtf
(mesaj trimis de anonim în data de 05.10.2017, 05:14)
Daca l-au cumparat cu 250 000$ sa il vanda la stat sau mai bine la Tiriac cu 250 000 + 1$. Tiriac o sa investeasca acolo tone de bani fara numar, e numele lui in joc si peste asta e de suflet, Tiriac e asociat cu Romania, culmea vrea sa investeasca in Romania si i se baga bete in roate. Are in Madrid baza sportiva dar nu are in Romania.
Mi-ar placea ca Tiriac sa investeasca in Cluj dar cred ca e destept el alege doar capitale de tari, bravo lui.
Tiriac -Budapesta e doar pentru bani, cred.
Suma ceruta de Bnr poate ca era corecta daca o cerea lui Agassi, Wiliams la Tiriac NU.
Statul trebuie sa faca toate demersurile ca pana in Dec sa ajunga la Tiriac. Din tva, acciza curent, contributi salariati pe 35 de ha statul incaseaza acum si peste 10 ani si plus de asta e reclama de tara (mai mult de Bucuresti) care o sa o faca.
De poate face din turneu cu premi de 500 de puncte Atp o sa fie meritul doar al lui Tiriac.
Pe terenurile de vanatoare ce nume grele au venit in tara.
Asa Bnr e acoperita ca se ocupa de "stabilitatea preturilor" lasa bani sa intre in tara. Daca Tiriac o pune la punct hoteluri zbarnaie, taxiuri, zboruri toate se misca.
Parerea mea este ca Bursa trebuia sa puna 5 imagini din Bucuresti cum arata si 5 imagini din Madrid.
Nu am interes, este o simpla parere.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.10.2017, 07:11)
Totul pana la terenurile de vanatoare :un nemernic care aduce alti nemernici pentru a se bucura de spaima si groaza unor animale haituite.Distractie de cretini
2.2. Esti vegetarian? (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.10.2017, 08:19)
Puiul de gostat care il papi e crescut in 1-3 luni sacrificat plin de concentrate, hormoni, cancer.
De Craciun ce patesc porci din cotet?
2.3. Tiriac (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Obama în data de 05.10.2017, 09:04)
dar Tiriac de ce nu-si face teren de tenis langa complexul lui sau in Otopeni? sigur se poate face si cu bani europeni, ce tot trage de BNR sa ii dea baza aia, care pare oricum ca e privata, asa cum zice dl Zamfir.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.10.2017, 09:21)
n-ai inteles sau nu judeci pina la capat :si oamenii din grote vinau , pentru ca asa i-a lasat Dumnezeu , sa manince si carne , nu doar radacini. Dar aceia o faceau de foame. Oamenii de azi maninca pui de gostat pentru ca trebuie sa bage ceva in burta-nu sustin o astfel de alimentatie , dar asa se petrc lucrurile. DAR SA TE DISTREZI CU MOARTEA ALTOR FIINTE E CU TOTUL ALTCEVA. SA faci sport cu asa ceva e o porcarie.
3. fără titlu
(mesaj trimis de micutu de la 5 în data de 05.10.2017, 07:00)
Treaba e mai complicata, BNR a dat si un comunicat in august, iar Tiriac cand se lauda ca-n filme ca-i da de 10 ori cat cere lui Mugurel vorbeste aiurea ca nu lui Mugurel ii da ci BNR iar BNR nu face nimic, dar nimic, nici nu deschide usile fara un articol de lege asta nu intelege nimeni. Toti au impresia ca BNR e SRL-ul lui Mugurel. Frati romani aia au departament juridic au CA au comitete si departamente sunt supravegheati de afara, chiar crede cineva ca 35 mil euro e scos asa de Mugurel ca sa mai apere cursu sau ceva? Chiar crede cineva ca BNR face ce face discretionar? Multe din problemele din tara asta pleaca de la legi, contradictorii, ambigue, aiurea. De-aia mergem cu frana de mana trasa.
4. adevarul este ca ...
(mesaj trimis de Simona în data de 05.10.2017, 10:05)
... acest bandit pe nume Tiriac , si-a facut avere primind CADOURI NENUMARATE de la statul roman ...
este un pomanagiu de joasa speta !!!
Isarescu a cerut prea putin pe teren !!!!!!!! E JMEN IAR !!!!
5. Brasov
(mesaj trimis de costelus în data de 05.10.2017, 14:11)
Vedeti fosta arena a lui Tiriac din Brasov ca este in paragina de mult timp.
Asta umbla numai dupa chilipiruri.
Toti stau cu mana intinsa la stat.
Construieste ceva de la zero pe banii tai si dupa aia vorbim,ca tot te dai miliardar.
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.10.2017, 14:23)
Da?
6. BANCA TIRIAC
(mesaj trimis de EU în data de 05.10.2017, 16:20)
Poate nu stiti de actionarii de la Banca Tiriac,asta vrea sa fure de la oricine ,stat/particular nu conteaza,sa faca arene la Hotopeni sau sa cumpere teren sa faca arene de tenis,e simplu/ vrea moca,pomana ingrasa.