Senatorul PSD Sorin Bota îi solicită ministrului Transporturilor precizări legate de investiţiile în infrastructură, susţinând că nu au fost alocaţi bani pentru contractele deja semnate, cum ar fi centura Aleşd, drumul Beclean - Salva - Năsăud/Săcel sau calea ferată Vâlcea - Vâlcele.
Într-un comunicat citat de Agerpres, senatorul Sorin Bota întreabă de ce Ministerul Transporturilor nu a alocat bani pentru proiectele unde au fost semnate contracte, însă au fost aprobate resurse bugetare pentru proiectul autostrăzii Piteşti - Sibiu, deşi acest proiect nu are bază legală (contract), iar Ministerul Finanţelor a anunţat un calendar (2018 - 2023) mult prea îndepărtat pentru ceea ce are nevoie România.
"Trebuie oare să iasă oamenii în stradă ca să înţeleagă incompetenţii de la transporturi (şi companiile din subordine, CFR Infrastructură şi CNADNR) că ţara aceasta are nevoie urgentă de câteva proiecte clare şi că riscăm ca unul din principalele motoare ale economiei (Renault) să-şi reducă activitatea în România pentru că nu suntem în stare să le facilităm transportul, nici pe calea ferată (contract semnat Vâlcea - Vâlcele), nici pe autostrăzi (contracte nesemnate)?", declară Sorin Bota.
Senatorul precizează că a adresat o întrebare premierului Dacian Cioloş legată de marile proiecte din infrastructură, având în vedere inadvertenţa în declaraţiile a două ministere (Finanţe şi Transporturi).