SEPTEMBRIE FINANCIAR Indicii BVB - în cea mai mare cădere de la şocul Covid-19

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 octombrie 2022

Indicii BVB - în cea mai mare cădere de la şocul Covid-19

Scădere de 11,8% pentru BET, în timp ce BET-XT a coborât cu 11%

Ultima emisiune de titluri de stat Fidelis, în valoare de un miliard de lei, a fost listată la BVB

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au suferit în ansamblu, luna trecută, cele mai mari căderi de la şocul Covid-19 din primăvara anului 2020, într-un mediu global puternic negativ pentru activele riscante. Indicele BET, ce grupează cele mai tranzacţionate 20 de titluri ale pieţei noastre s-a depreciat cu 11,8%, la 10.639 de puncte, principalul coş de acţiuni al BVB încheind prima lună de toamnă la minimul ultimului an şi jumătate.

În Statele Unite, indicele S&P 500 a coborât cu 9,3%, cea mai slabă lună septembrie din 2008 încoace, referinţa pieţei americane revenind în teritoriul "ursului", ce este marcat printr-o scădere de peste 20% faţă de un maxim recent important. Indicele Dow Jones Industrial Average a coborât cu 8,8%, cel mai mare declin din martie 2020 încoace, în timp ce Nasdaq Composite, ce reflectă dinamica companiilor din domenii intensive în cunoaştere, s-a depreciat cu 10,5%.

Chris Zaccarelli, Independent Advisor Alliance: "Cred că această piaţă a ursului nu se va încheia până când Fed nu va înceta creşterea dobânzilor"

Chris Zaccarelli, director de investiţii al Independent Advisor Alliance, a spus citat de Forbes: "Scăderea pieţei din această lună a apărut în mare parte pe fondul temerilor că Rezerva Federală va creşte ratele dobânzilor pentru o perioadă mai lungă decât se anticipa până acum, în condiţiile în care inflaţia continuă să rămână ridicată".

În august, Indicele Preţurilor de Consum în SUA a fost de 8,3% în dinamică anuală, peste aşteptări, ceea ce a condus la vânzări masive de acţiuni, dar a reflectat o decelerare faţă de creşterea de 8,5% din iulie şi de cea de 9,1%, din iunie. Rezerva Federală a ridicat dobânda de politică monetară cu 0,75%, mişcare aşteptată de investitori, dar preşedintele Jerome Powell a recunoscut că atingerea obiectivului Fed-ului de a avea o "aterizare lină" a economiei (care presupune creşterea dobânzilor astfel încât inflaţia să scadă, dar să se evite intrarea în recesiune) pare din ce în ce mai puţin probabil.

"Cred că această piaţă a ursului nu se va încheia până când Fed nu va înceta creşterea dobânzilor dar, chiar şi atunci, ar putea dura ceva timp până să înceapă o nouă piaţă a taurului", a spus Zaccarelli. O piaţă a "taurului" este definită în general printr-o creştere de peste 20% faţă de un minim recent important.

În Europa, unde Banca Centrală (BCE) a început să crească mult mai târziu rata dobânzii la euro, iar economiile sunt mai vulnerabile din cauza efectelor războiului Rusiei din Ucraina, în primul rând a aprovizionării cu gaze, indicele Stoxx 600 a scăzut luna trecută cu 6,6%. Indicele FTSE, al pieţei londoneze s-a depreciat cu 5,4%, în timp ce indicele DAX30, referinţa Bursei din Frankfurt, a avut un declin de 5,6%. În septembrie, inflaţia zonei euro a atins un nou record istoric de 10% în dinamică anuală, peste nivelul de 9,1% din august.

Deprecieri generalizate pentru principalele acţiuni de la bursa noastră

La Bursa de Valori Bucureşti, indicele BET-XT, al celor mai lichide 30 de titluri de la BVB, s-a depreciat cu 11%, la 943 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un recul de 9,2%, până la 2.004 puncte.

Scăderile apar în pofida faptului că, în ansamblu, companiile au obţinut rezultate financiare bune la jumătatea anului, în unele cazuri peste aşteptări, iar FMI a revizuit în sus prognoza privind creşterea economică a României în 2022, de la 2,2% cât estima în primăvară, la 4,8%, ceea ce arată că principala cauză a deprecierilor ţine de climatul internaţional.

Companiile din sectorul energetic şi de utilităţi, cele care împreună deţin ponderea cea mai importantă în indicele BET, au avut scăderi pe linie, într-o lună în care Guvernul a adoptat o ordonanţă cu impact asupra societăţilor din domeniu, iar Comisia Europeană a adoptat un nou set de măsuri pentru a gestiona criza din piaţa energiei, prin reducerea consumului şi taxe suplimentare.

Acţiunile OMV Petrom (SNP), cel mai mare producător de petrol din Sud-Estul Europei, au scăzut cu 11,8% în septembrie, la 0,418 lei, titlurile companiei accelerându-şi practic declinul început după data ex-dividend din august. Deprecierea este în ton cu dinamica contractelor futures ale petrolului Brent (etalonul pieţei europene) cu scadenţa în decembrie, a căror cotaţie a coborât cu 11,3%, luna trecută. În prezent, OMV Petrom derulează o operaţiune de majorare de capital cu terenuri ale statului, ceilalţi acţionari putând subscrie până în data de 13 octombrie.

Titlurile producătorului de gaze naturale Romgaz (SNG) au scăzut luna trecută cu 10,5%, la 40 de lei, în timp ce acţiunile Nuclearelectrica (SNN) s-au depreciat cu 5,2%, până la 42,5 lei. De menţionat că toţi cei trei producători de energie au avut rezultate excepţionale în prima jumătate a anului, dar raportările au fost făcute în august astfel încât, luna trecută, efectul acestora era deja estompat.

În zona utilităţilor, titlurile Electrica (EL) s-au depreciat cu 22,1%, la 6,15 lei, zonă de minim istoric, acţiunile furnizorului şi distribuitorului de energie electrică fiind în prezent cu mult sub preţul din oferta iniţială din 2014, de 11 lei. Vinerea trecută, Alexandru-Aurelian Chiriţă, directorul general al Electrica, a caracterizat situaţia drept "excepţională atât pentru furnizori, cât şi pentru distribuitori, activitatea acestora fiind direct afectată de creşterea fără precedent a preţurilor de achiziţie a energiei de pe pieţele comune, precum şi de deficitele de cash-flow cauzate de majorarea valorilor care trebuie achitate pentru energia achiziţionată pentru viitor".

Pe de altă parte, directorul Electrica a subliniat că în primele şase luni ale anului segmentul de furnizare al Grupului înregistrează profit, iar "noile modificări legislative legate de capitalizarea diferenţei de preţ pentru energia electrică aferentă consumului propriu tehnologic au potenţial de a determina un impact pozitiv asupra segmentului de distribuţie", conform News.ro.

Acţiunile transportatorului de energie electrică Transelectrica (TEL) au scăzut cu 6,3%, luna trecută, la 16,95 de lei, în timp ce titlurile Conpet (COTE), companie ce asigură transportul prin conducte a produselor petroliere, s-au depreciat cu 7,5%, până la 62 de lei. Acţiunile Transgaz (TGN) au încheiat luna septembrie la preţul de 233,5 lei, echivalentul unui declin de numai 0,21%, dinamica preţului fiind salvată de perspectivele comapaniei de a-şi majora capitalul social prin încorporare rezervelor constituite din profiturile anilor trecuţi, ceea ce implică acordarea gratuită a 15 acţiuni la una deţinută.

Căderi de circa 16% pentru acţiunile bancare din BET

Într-o lună în care indicele Euro Stoxx 600 Banks a scăzut cu 6,4%, pe fondul inflaţiei tot mai mari ce va forţa BCE să continue creşterea dobânzilor care, alături de efectele conflictului din Ucraina va împinge probabil economia zonei euro în recesiune, titlurile bancare de la BVB au avut o lună cu deprecieri masive. Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au coborât cu 16,1%, până la 16,7 lei, în timp ce titlurile BRD-Groupe Societe Generale (BRD) au scăzut cu 16,8%, la 11,1 lei, acţiunile instituţiei de credit tranzacţionându-se la acelaşi nivel de preţ cu cel din perioada şocului Covid-19. Un motiv care poate explica căderea mai mare a titlurilor bancare de la BVB faţă de cele ale marilor bănci europene ţine de abordarea băncilor centrale. Faţă de BNR, BCE a început relativ recent creşterea dobânzii, astfel încât teoretic instituţiile din zona euro au perspective mai bune în ceea ce priveşte veniturile operaţionale. În plus, titlurile bancare oferă o anumită expunere pe economia unei ţări, iar fondurile de investiţii externe au tendinţa ca, în situaţia înrăutăţirii perspectivelor economice globale, să iasă în primul rând din pieţele emergente şi de frontieră.

Titlurile companiei TeraPlast (TRP), una dintre vedetele ultimilor ani de la BVB, au scăzut în septembrie cu 21%, la 0,466 lei. Acţiunile TRP se află pe un trend descendent încă de la finele anului trecut, mişcare catalizată de reducerea interesului investitorilor pentru titlurile companiei după dividendul gigant acordat în 2021, a subţierii marjelor şi a domeniului ciclic al companiei.

Titulurile Aquila (AQ) au scăzut cu 15,2%, la 0,548 lei, în timp ce acţiunile Digi Communications (DIGI) s-au depreciat cu 14,4%, până la 31,5 lei. Titlurile Alro Slatina (ALR), companie care şi-a redus o bună parte de producţie din cauza preţului energiei electrice, au avut în septembrie un declin de 10%, până la 1,305 lei.

La polul opus, acţiunile Bursa de Valori Bucureşti au urcat cu 8% luna trecută, până la 32,3 lei, titlurile BVB fiind singurele din BET ce s-au apreciat în septembrie. Nu există motive fundamentale evidente care să explice evoluţia acţiunilor operatorului pieţei noastre de capital, astfel încât probabil este vorba de achiziţii ale unor fonduri care vor să aibă putere mai mare de vot în adunările generale. De altfel, de la începutul anului şi până la finele lunii septembrie, titlurile BVB au o creştere de circa 27%, fără ca rezultatele finaniciare sau perspectivele societăţii să susţină o astfel de evoluţie.

Discounturi de tranzacţionare situate între 63% pentru SIF Oltenia şi 47% în cazul Evergent Investments

Indicele BET-FI, al SIF-urilor şi Fondul Proprietatea (FP), a avut un recul de 7,4% luna trecută, până la 47.213 puncte, cea mai redusă scădere dintre coşurile de acţiuni de la BVB. Titlurile FP au coborât cu 10,53%, la 1,75 lei, în timp ce dinamica acţiunilor SIF s-a situat între o scădere de 14,4% pentru SIF Muntenia (SIF4) şi 0% în cazul Evergent Investments (EVER), societate care derulează un program de răscumpărăre de titluri proprii. În plus, în acţionariatul fondului din Bacău au loc schimbări de pachete, recent BT Asset Management anunţând depăşirea pragului de deţinere de 5% din fosta SIF Moldova.

La finalul lunii septembrie, SIF-urile se tranzacţionau la discount-uri între preţ şi Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) situate între 63% pentru SIF Oltenia (SIF5) şi 47,5% pentru Evergent, în timp ce FP avea un dis­count de 38%, mai mare decât obiectivul celor de la Franklin Templeton, administratorul Fondului, de sub 15%.

Luna trecută, Ministerul Finanţelor a derulat o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis, în lei şi euro, cu trei scadenţe diferite, ce au fost listate la BVB. Subscrierile s-au ridicat la peste un miliard de lei.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Oportunități foarte bune pentru investitorii pe termen mediu-lung! ;)

    Chiar sunt sănătoase corecțiile acestea, dau șansă de resetare/reechilibrare a portofoliilor. Să nu ne vaitam! 

    1. Corect!

    sunt curios cum o sa reactioneze oamenii cand incep marile caderi, alea din valul 3 descendent :)

    ce e acum sunt miscari marginale in campul corectiilor valului 2 ascendent ...  

    in valul 3 ne referim la o cascada rosie cu caderi zilnice de mare putere (2-5% pe zi, zilnic, saptamani intregi timp de 1-3 luni) 

    1. vor fi caderi de 25% zilnic, timp de luni

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb