Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), organizaţia patronală a sectorului bancar românesc, a decis numirea lui Sergiu Manea, CEO al Bancii Comerciale Române, ca Preşedinte al Consiliului Director al CPBR, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei. Acesta îi succede lui Steven van Groningen, la finalul mandatului său de trei ani.
Membrii Consiliului Director al CPBR, au mai decis reînnoirea mandatului de vicepreşedinte al lui Răsvan Radu, CEO al UniCredit Bank. Steven van Groningen, Preşedinte al Raiffeisen Bank, rămâne membru al Consiliului Director al CPBR, alături de Philippos Karamanolis (CEO Bancpost) şi Michal Szczurek (CEO ING Bank), cel din urmă fiind numit şi Trezorier al CPBR.
Sergiu Manea a declarat: "Doresc în primul rând să mulţumesc membrilor pentru încrederea acordată la numirea în funcţia de Preşedinte al CPBR, organizaţie prin care promovăm o cooperare cât mai largă cu toate părţile interesate pentru un sector financiar cât mai solid şi mai responsabil faţă de clienţi, angajaţi, acţionari şi întregul mediu economic în ansamblu său (...) Voi urmări consolidarea rolului CPBR ca entitate patronală, ca promotor al unui dialog consistent pentru dezvoltare prin reprezentarea priorităţilor sectorului financiar-bancar inclusiv în cadrul mai larg oferit de Confederaţia Patronală Concordia, ai cărei membri suntem".
La rândul său, Steven van Groningen, Preşedinte şi CEO al Raiffeisen Bank şi unul dintre fondatorii CPBR, a spus: "Sunt mulţumit că, după trei ani de la înfiinţarea CPBR, sistemul bancar a făcut paşi importanţi şi în sensul dialogului social structurat, beneficiind de expertiza unor bănci care sunt şi angajatori mari în economia românească. Implicarea mea în sprijinirea CPBR şi a sectorului financiar-bancar în general va continua inclusiv din poziţia mea de Preşedinte al Consiliului Director al Federaţiei FINBAN". El a adăugat că prin numirea unui nou preşedinte al Consiliului Director al CPBR, se respectă principiul democratic de guvernanţă al CPBR, anume "rotaţia conducerii patronatului bancar la finalul primului mandat".
CPBR este parte a Federaţiei Patronale a Serviciilor Financiare "FINBAN România", prin intermediul căreia este afiliată la Confederaţia Patronală Concordia, ce reuneşte şapte federaţii patronale din diverse sectoare de activitate, patru dintre cei mai mari angajatori din economia naţională şi cinci dintre primele cele mai mari zece companii raportat la cifra de afaceri.
Membrii CPBR sunt Banca Comerciala Romana, Raiffeisen Bank, UniCredit Bank, ING Bank si Bancpost.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.04.2017, 21:17)
Pun un romanas.