Serviciul de vize pentru Marea Britanie va fi reluat la 13 aprilie

Ziarul BURSA #Companii / 8 aprilie 2004

Secţia de vize a Ambasadei Britanice din Bucureşti va relua, începînd de marţi, 13 aprilie, serviciul pentru majoritatea categoriilor de solicitări de vize (incluzînd vizitatori, vizite de afaceri şi şedere), a anunţat ieri ambasadorul britanic în ţara noastră, Quinton Quayle. Ambasadorul a anunţat, totodată, că marţi, 13 aprilie, şi miercuri, 14 aprilie, Secţia de Vize a Ambasadei îşi va extinde programul de lucru, astfel încît va primi solicitări de vize de la 8.00-14.00 şi va procesa solicitări de la 8.00 la 20.00.

Potrivit diplomatului britanic, nu vor fi acceptate solicitări pentru permise de muncă în cadrul Acordurilor de Asociere la Comunitatea Europeană, lucrători sezonieri din agricultură sau alte categorii de migraţie controlată.

"Solicitările de acest fel rămîn suspendate pînă la finalizarea investigaţiei Ministerului de Interne. Aceasta include şi solicitările depuse deja în cadrul acestor programe, asupra cărora nu s-a luat nici o decizie", a precizat Quinton Quayle, într-o declaraţie dată publicităţii miercuri de Ambasada Marii Britanii.

Ambasadorul Quayle a ţinut să sublinieze că suspendarea temporară a serviciului de vize în România nu a avut nici o implicaţie negativă asupra relaţiilor bilaterale excelente între România şi Marea Britanie, precum şi asupra cooperării constructive dintre serviciile de imigraţie britanice şi româneşti. "Îmi face plăcere că începînd de marţi, 13 aprilie, vom putea să oferim servicii pentru majoritatea solicitanţilor de viză. (...) Anul trecut, Secţia de vize a Ambasadei Britanice s-a ocupat de peste 35.000 de solicitanţi, din care peste 70% au dorit vize turistice", a spus Quinton Quayle.

Ministrul britanic de interne, David Blunkett, a anunţat pe 30 martie suspendarea temporară a serviciului de acordare a vizelor în România şi în Bulgaria, ca urmare a afirmaţiilor din presa britanică referitoare la abordarea solicitărilor celor care au vrut să intre în Marea Britanie pe baza prevederilor Acordurilor de Asociere la Comunitatea Europeană.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb