Sever Voinescu: Reabilitarea termică a blocurilor ar putea continua cu bani europeni, inclusiv din bugetul pe 2014-2020

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 26 iulie 2011

PDL este extrem de preocupat de bugetul ce va fi alocat finanţării politicilor de coeziune în perspectiva financiară a Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor Sever Voinescu, precizând printre proiectele importante ce ar urma să fie sprijinite din bani europeni realizarea cadastrului pentru tot teritoriul României şi reabilitarea termică a blocurilor.

"Suntem foarte interesaţi de finanţarea politicilor de coeziune. La nivelul UE, politica de coeziune urmăreşte în general reducerea distanţei dintre statele membre din punctul de vedere al PIB, cu alte cuvinte din punct de vedere al dezvoltării. România este extrem de interesată de acest capitol. Practic, din câte ştim, e vorba de o alocare de 376 miliarde de euro pentru dimensiunea politicii de coeziune la nivelul întregii Uni-uni Europene pe perioada 2014-2020", a declarat Sever Voinescu la finalul şedinţei BPN al PDL, citat de Agerpres.

Acesta a subliniat că democrat-liberalii sunt foarte interesaţi şi ca priorităţile naţionale de dezvoltare ale României să se regăsească sau să poată fi susţinute financiar în următorul exerciţiu financiar al UE.

Concret, Sever Voinescu a dat ca exemplu de proiecte importante finanţarea operaţiunii de cadastrare a României.

"În al doilea rând este vorba de atragere de fonduri europene în zonele cu potenţial de risc natural. E vorba de situaţiile, cum ştiţi, unde inundaţiile, mai ales, fac adevărate ravagii în anumite regiuni. E foarte important să ne concentrăm pe viitor pe aceste zone. Nu în ultimul rând există posibilitatea, şi PDL susţine lucrul ăsta, ca operaţiunea de reabilitare termică a blocurilor să continue cu fonduri europene. Această operaţiune de reabilitare termică a blocurilor se bucură de mare succes şi de un real sprijin la nivelul Uniunii Europene. Şi, precizez, ea nu se întâmplă numai în România", a declarat purtătorul de cuvânt al PDL.

Voinescu a completat că există posibilitatea ca încă de pe acum, pe situaţia financiară actuală, să fie duse anumite fonduri europene către programul de reabilitare termică.

"Dar, despre aceasta, va vorbi mai clar mai limpede în următoarele zile doamna ministru Udrea. Da, există şi posibilitatea ca pentru exerciţiul 2014-2020 să putem aduce fonduri direct din bugetul european pentru această acţiune", a mai spus Voinescu.

Acesta a mai adăugat: "Discuţiile, practic, au început la nivel de grupuri politice în spaţiul european. Comisia Europeană are deja o propunere în acest sens şi există un calendar care urmează a fi respectat şi probabil că la finalul pre-şedinţiei cipriote, însemnând asta sfârşitul anului viitor, lucrurile vor fi decise în privinţa acestui exerciţiu financiar. Este un moment extrem de important pentru România pentru că, practic, stabilim, sau se stabileşte în felul acesta, viitorul relaţiei financiare între România şi Uniunea Europeană", a explicat Sever Voinescu.

Acesta a mai spus că "pentru România în mod special, pentru anii care urmează în orice caz până în anii 2020 fondurile europene şi sprijinul european sunt extrem de importante pentru dezvoltare".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb