După ce în partea a doua a şedinţei de miercuri s-a înregistrat o creştere a interesului pentru speculaţii şi prima jumătate a penultimei şedinţe a săptămânii a fost una destul de bună. Conform datelor de la ora 17.30 se consemnau 36 de contracte futures cu o valoare de aproape lei. Din perspectiva numărului de produse tranzacţionate şedinţa era una mai generoasă decât multe din zilele obişnuite, statistica reţinând şase produse de pe segmentele indici, mărfuri şi derivate valutare.
Revenit în vizorul participanţilor în partea secundă a zilei de miercuri, derivatul pe aur era alături de Dow Jones, cel mai tranzacţionat după jumătate din sesiunea de joi, cu un total de 10 contracte pe scadenţa din această lună. Metalul galben era estimat la 1248,9 dolari/uncie, în urcare cu doar 0,7 USD faţă de "start of day price" (1248,2)[1]. Faţă de nivelul de la închiderea anterioară, aurul marca o creştere de numai 0,6 dolari. Tot cu 10 contracte se detaşa şi derivatul pe indicele Dow Jones cu scadenţa iunie. Cotaţia acestuia era estimată la 18.060 de puncte, în scădere cu 95 de puncte faţă de "start of day price" (18.155 puncte). Raportat la cotaţia de miercuri, DEDJIIA 16F înregistra o creştere de 40 de puncte. Pentru scadenţa septembrie se înregistrau 2 contracte DEDJIA 16I, iar cotaţia indicelui valora 17.930 de puncte, după o depreciere de 316 puncte faţă de "start of day price". Comparativ cu închiderea de miercuri preţul se deprecia cu 39 puncte.
Se specula din nou şi pe preţul petrolului, barilul fiind estimat pentru scadenţa iunie la 43,66 USD, în scădere consistentă de 1,03% faţă de "start of day price" (44,25 USD) şi de 0,77% comparativ cu nivelul anterior. Numărul contractelor OILSC 16F era de 6.
Pentru perechea euro/dolar numărul contractelor pe scadenţa septembrie se cifra la 4. Moneda unică europeană avea o evoluţie negativă faţă de preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare, depreciindu-se cu 1,06% şi fiind cotată la 1,1063 USD. Euro pierdea 0,15% şi faţă de închiderea de miercuri. Pe acelaşi segment se mai înregistrau 4 contracte şi pe cursul liră sterlină/dolar. Moneda britanică pierdea 0,44% faţă de "start of day price" (1,4403 USD) şi valora 1,4340 dolari.
[1]preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.
Notă: comentariu realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30