La Sibex, în prima săptămână din februarie, lichiditatea a fost una redusă, înregistrându-se doar 352 de contracte. Primele două zile din intervalul 2-6.02 au adus câte 82 şi 50 de contracte, apoi, după ce în sesiunea de miercuri 4 februarie s-a înregistrat cea mai slabă şedinţă a săptămânii, cu 41 de contracte, ultimele două zile au fost ceva mai bune, în acest sens remarcându-se în special sesiunea de joi cu 118 contracte, fiind pentru prima dată în opt şedinţe când s-a depăşit pragul de 100 de contracte, în contextul în care mişcările de preţ ale petrolului au dat un uşor plus de energie pieţei. Ritmul a scăzut, însă, vineri, când totalul s-a oprit la 61 de contracte cu o valoare de 675.847 lei. "Săptămâna trecută petrolul a înregistrat o evoluţie interesantă pe pieţele externe, unde a dat semne că va reveni pe creştere, situaţie care a atras ceva mai mult interes şi pe piaţa Sibex pentru derivatul pe petrol. Sigur, reacţia nu a fost una spectaculoasă, dar e ceva mai mult decât nimic, fapt care dă speranţe că poate speculatorii vor reveni treptat la sentimente mai bune pentru derivate, atâta timp cât identifică oportunităţi, fie ele şi conjuncturale", a declarat un broker.
La închiderea sesiunii de vineri 6.02 simbolul OILSC 15C, care urmăreşte evoluţia petrolului de tip Light Sweet Crude pe scadenţa martie, totaliza 30 de contracte, fiind cel mai tranzacţionat produs. Evoluţia cotaţiei futures a barilului a fost una ascendentă, cotaţia de la închidere fiind de 51,88 dolari pe baril, în urcare cu 1,36 dolari faţă de preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare (start of day price) - vezi nota - şi cu aproape un dolar faţă de cotaţia din sesiunea de joi 5.02.
Simbolul DEDJIA 15C, care urmăreşte cotaţia futures a indicelui american Dow Jones pe scadenţa martie anul curent, a totalizat 18 contracte, încheiate pe fondul undei direcţii negative a preţului. Cotaţia de la Sibiu a indicelui american a pierdut 197 de puncte faţă de "start of day price" şi 63 de puncte faţă de închiderea de joi, conform preţului de cotare de 17.731 de puncte.
S-au mai înregistrat tranzacţii şi pe perechea liră sterlină/dolar pe scadenţa martie, volumul fiind de 10 contracte. Moneda din Albion a fost cotată la 1,5260 dolari, cotaţie în scădere.
Nota:
Preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.