SIBIU Contractul futures pe Dow Jones, pe locul doi în topul de lichiditate

DECEBAL N. TODĂRIŢĂ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 29 ianuarie 2010

În penultima şedinţă a săptămânii, evoluţia de pe segmentul instrumentelor financiare derivate a fost una pozitivă, cu creşteri importante pentru majoritatea simbolurilor. Şi lichiditatea de pe acest segment a fost una în creştere ajungând la aproape 6500 contracte (6340 futures şi 123 opţiuni), cu aproape 25 % peste ziua anterioară. Numărul tranzacţiilor a fost de peste 1500, iar valoarea aferentă acestora s-a cifrat la 12,07 milioane lei. Numărul poziţiilor futures nu a evoluat în mod semnificativ, crescând totuşi uşor peste 33.500.

În ceea ce priveşte produsele, cea mai interesantă evoluţie s-a înregis-trat pe contractul futures pe indicele Dow Jones Industrial Average, a cărui lichiditate a crescut exponenţial până la un număr de 245 contracte, volum record de la lansarea acestuia. Astfel, în doar cinci şedinţe de la implementare, simbolul DEDJIA_RON a urcat, în premieră, până pe locul secund în topul de lichiditate, devansând produse cum ar fi perechea EURO/RON, DESIF 2 sau DETLV. Contractele pe cel mai urmărit indice american au fost încheiate la valori între 10.126 şi 10.255 puncte. La închidere, după ce, pe aproape tot parcursul zilei avusese o evoluţie pozitivă, indicele Dow Jones a fost cotat pentru martie la 10.126 puncte, în scădere cu 65 puncte, deschiderea roşie pe de Wall-Street influenţând mişcările din finalul şedinţei Sibex. Intensificarea nivelului de lichiditate a avut loc pe fondul îngustării spread-ului dintre bid şi ask, acesta ajungând la un moment dat chiar şi la numai 7 puncte.

Tot la capitolul produse noi, dar pe segmentul spot, s-a remarcat creşterea numărului de acţiuni Sibex rulate, totalul acestora ajungând la 35.627. Cotaţia unei acţiuni Sibex a închis la 1,85 lei, în scădere cu 5 bani.

Revenind în sectorul futures, sesiunea în discuţie a prilejuit participanţilor efectuarea de plasamente pe 13 pieţe, iar tranzacţiile realizate cu simbolul DESIF 5 au dus acest simbol pe primul loc în topul zilei. Cele aproape 6000 contracte încheiate pe toate scadenţele au reprezentat rularea în echivalent a 6 milioane de acţiuni SIF5. Scadenţa martie a atras 5631 contracte din totalul menţionat. Pentru acest termen, DESIF 5 au des-chis la 1,4916 lei/acţiune şi au variat apoi între acest minim şi un maxim de 1,5392 lei. În urma aprecierii de 5,3 bani consemnată la închidere, cotaţia a ajuns la 1,5222 lei/titlu. Pentru iunie 2009, DESIF 5 au fost cotate la 1,559 lei, în creştere cu 4,9 bani, după o evoluţie între 1,53 şi 1,577 lei. Şi pentru scadenţele cele mai îndepărtate, investitorii long de pe DESIF 5 s-a bucurat de creşteri. Acestea s-au cifrat la 5 bani raportat la septembrie şi 6,65 bani la decembrie, conform cotaţiilor de 1,6 şi 1,665 lei/acţiune.

Perechea EURO/RON a ocupat locul trei în ierarhia zilei cu 100 contracte. Surprinzător, scadenţa septembrie a fost cea mai căutată, pentru aceasta, euro pendulând între 4,225 şi 4,235 lei. Cotaţia s-a oprit pe minim, depreciindu-se cu 0,5 bani. Pentru martie, participanţii la piaţă au văzut moneda unică tot în scădere, dar cu 0,02 bani, până la un nivel de 4,1598 .lei în timp ce pentru iunie euro s-a depreciat cu 0,6 bani, fiind estimat la 4,1926 lei. Astfel, pre-ţurile futures au indicat o percepţie distinctă a investitorilor faţă de direcţie cursului oficial.

Tranzacţii s-au mai realizat pe DETLV martie, simbol cotat la 2,15 lei, în urcare cu 3 bani, dar şi pe DESNP martie, cotaţia de 0,2835 lei indicând un plus de 0,35 bani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb