SIBIU - FUTURES & OPTIONS: 7 iunie 2005 Uşoară revenire a acţiunilor

Radu Luca
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 8 iunie 2005

Sumarul tranzacţiilor la BMFMS

În cadrul şedinţei din 7 iunie, DESIF2 a fost cel mai căutat derivat înregistrînd uşoare aprecieri atît pentru scadenţa iunie cît şi pentru cea din septembrie. Preţul la sfîrşitul lunii iunie a fost stabilit la 1.0506 lei foarte aproape de preţul spot de 1.0400 lei înregistrat la BVB. Pentru moment, posibilităţile de arbitraj între cele două pieţe sînt reduse din cauza apropierii datei de scadenţă. Atenţia investitorilor care caută astfel de oportunităţi se va reorienta înspre a două scadenţă disponibilă pe piaţa futures de la Sibiu unde contractul este cotat la 1.1380 lei. DESIF5 a avut o evoluţie puţin diferită, apreciindu-se pentru iunie pînă la 1.2550 lei (creştere de 0.0095 lei) dar pierzînd 0.0100 lei pînă la 1.3300 lei pentru termenul îndepărtat. Şi în acest caz posibilitatea de arbitraj este prezentă pentru data de 30 septembrie, între preţul spot şi cel futures existînd o diferenţă de 0.1000 lei. Titlurile din domeniul petrolier au înregistrat aprecieri uşoare generate, probabil, de evoluţiile bune de pe piaţa din Bucureşti. DESNP a cîştigat pentru iunie 4 paşi de cotare pînă la un nivel de 0.3660 lei în timp ce DERRC s-a apreciat pentru ambele termene. Ultimele preţuri au fost de 0.0787 lei pentru iunie şi 0.0840 lei pentru septembrie. O creştere uşoară a înregistrat şi DETLV, derivatul acţiunii clujene, cîştigînd 0.0100 lei pînă la preţul de 0.7200 lei. Paritatea euro/dolar pare să se consolideze în jurul nivelului de 1.2300 acolo unde a ajuns după ce a depăşit perioada de volatilitate sporită din ultimele săptămîni. Ultima tranzacţie a fost realizată la 1.2325 dolari pentru un euro, cu 25 pips mai mult decît în şedinţa anterioară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb